Relu Fenechiu şi un fost director din Ministerul Justiţiei, arestaţi preventiv



Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, şi Ion Krech, fost director în cadrul Ministerului Justiţiei, au fost arestaţi preventiv, vineri seara, pentru 30 de zile, de Tribunalul Prahova.

Relu Fenechiu
Relu Fenechiu

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, judecător Alina Anton, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că instanţa a emis, vineri seara, mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, şi Ion Krech, fost director în cadrul Ministerului Justiţiei.

Mandatele intră în vigoare de vineri.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă, ci poate fi atacată la Curtea de Apel Ploieşti.

Procurorii anticorupţi ceruseră instanţei arestarea preventivă a lui Relu Fenechiu şi a lui Ion Krech.

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani după ce ar fi primit, între 2012-2014, 620.000 euro de la o firmă de software, respectiv un procentaj de 15% valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiţiei, potrivit DNA.

Relu Fenechiu a fost informat de noile acuzaţii joi, când a fost dus la DNA Ploieşti de la penitenciarul din oraş, unde ispăşeşte pedeapsa de cinci ani de închisoare primită în dosarul Transformatorul.

"În perioada 2012-2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitatea amintită mai sus a pretins şi a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA) şi de o societate farmaceutică cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii (în valoare de aproximativ 1.800.000 euro), pentru sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea acestor proiecte. Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenţia sa la funcţionari din cadrul Ministerul Justiţiei sau la persoane din conducerea societăţii farmaceutice, asupra cărora avea influenţă la acel moment", informa Direcţia Naţională Anticorupţie.

Anchetatorii precizau că, pentru acest "ajutor", Fenechiu a primit de la reprezentanţii firmei de software, prin intermediul a două societăţi pe care le controla, suma totală de 620.000 euro.

Totodată, pentru a ascunde provenienţa ilicită a banilor, între cele două societăţi şi firma de software au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în realitate serviciile respective fiind efectuate doar de către angajaţii acesteia din urmă, mai informa DNA.

În acelaşi dosar este cercetat şi fostul director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei din Ministerul Justiţiei, Ion Krech, pentru luare de mită.

"În perioada 2012-2013, suspectul Krech Ion, în calitate de director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului de Justiţie, manager al unuia dintre proiectele derulate de minister şi membru în comisia de licitaţie, a pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei firme de software, în trei tranşe, suma totală de 239.000 euro. Aceşti bani au fost pretinşi şi primiţi pentru ca suspectul Krech Ion să sprijine această firmă în câştigarea licitaţiei pentru atribuirea şi derularea unui proiect derulat de Ministerul Justiţiei, în valoare de 14.700.000 lei fără TVA", potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Etichete: fost director Ministerul Justitiţiei, Ion Krech, relu fenechiu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE