Remus Cernea a câştigat procesul de incompatibilitate cu ANI



Curtea Supremă de Justiţie a soluţionat procesul deputatului Remus Cernea cu ANI în favoarea parlamentarului. Cernea a anunțat că a câștigat definitiv procesul deschis împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), după ce în anul 2013 a fost declarat în stare de incompatibilitate.

Remus Cernea a castigat procesul de incompatibilitate cu ANI
Remus Cernea a câştigat procesul de incompatibilitate cu ANI
Foto: ziuaconstanta.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Remus Cernea nu s-a aflat în incompatibilitate, după ce a respins recursul ANI și a menținut hotărârea Curții de Apel București din 10 martie 2014, prin care a fost desființat raportul întocmit de inspectorii de integritate, potrivit anunţului făcut de deputat.

"Am înlăturat, așadar, în instanță, o suspiciune injustă la adresa mea, chiar dacă acest lucru a durat doi ani. Voi continua să fac politică într-un mod curat, numai și numai pentru a promova valorile democratice ale societății deschise, drepturile omului, drepturile animalelor și statul de drept, fără să mă implic în vreun fel în acte de corupție și menținând un standard ridicat de civilitate, integritate și moralitate publică", a declarat Remus Cernea, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

În opinia deputatului, ANI trebuie să fie o instituție puternică, credibilă și eficientă în activitatea sa, iar el nu își propune să știrbească din imaginea agenției, ci să identifice probleme pe baza experienței sale.

"În privința procedurilor ANI, poate că o idee ar fi ca acele comunicări publice din partea instituției cu privire la presupusa stare de incompatibilitate a unui politician să fie însoțite și de o prezentare, pe scurt, a punctului de vedere al celui în cauză, astfel încât opinia publică să fie corect informată atât cu atât privire la punctul de vedere al ANI, cât și la cel al persoanei acuzate. Altfel, acuzatul, deși poate este nevinovat, riscă să fie perceput de către mulți și pentru o perioadă semnificativă de timp, drept incompatibil întrucât replica sa se va face mult mai greu auzită, ceea ce este nedrept. Cel puțin aceasta a fost experiența mea și nu îi doresc nimănui să o repete", mai spune Remus Cernea.

Pe 17 octombrie 2013, Agenția Națională de Integritate a stabilit că Remus Cernea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012—20 septembrie 2013, întrucât a deținut simultan calitatea de deputat și funcția de administrator al SC Sed Nove SRL.

Inspectorii de integritate susțineau atunci că Remus Cernea a încălcat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "calitatea de deputat este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale".

Remus Cernea a contestat în instanță raportul ANI, arătând că nu s-a aflat în incompatibilitate, deoarece a demisionat din funcția de administrator al firmei SC Sed Nove SRL, la începutul mandatului de deputat.

Etichete: Agenţia Naţională de Integritate, ANI, incompatibilitate, proces incompatibilitate, Remus Cernea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h