Reşedinţa soților Ceauşescu din cartierul Primăverii va putea fi vizitată



Vila în care au locuit Nicolae şi Elena Ceauşescu, din cartierul Primăverii, urmează să fie deschisă publicului, a anunșat Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. 

Resedinta sotilor Ceausescu din cartierul Primaverii va putea fi vizitata
Reşedinţa soților Ceauşescu din cartierul Primăverii va putea fi vizitată

"Palatul Primăverii, reşedinţa soţilor Ceauşescu - în curând nu numai pentru acţiuni de protocol, ci deschisă publicului, cel care are tot dreptul să vadă o parte importantă aparţinând istoriei acestei ţări. În Bucureşti, pe Primăverii nr. 50, se află Vila cu aceeaşi denumire, casa în care Elena şi Nicolae Ceauşescu, alături de copiii acestora, Nicu, Zoe şi Valentin, au locuit în ultimii 25 de ani din viaţă. Casa, construită între anii 1964-1965, după indicaţiile celor doi soţi, are peste 80 de încăperi, inclusiv sală de cinema, piscină, un impresionat dressing room", se specifică în anunţul postat pe Facebook de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. 

În postare nu este precizată şi data de la care cetăţenii pot vizita fosta reşedinţă a dictatorului comunist."Vom reveni cu detalii referitor la inaugurarea Expoziţiei Permanente: Palatul Primăverii", se mai menţionează pe pagina MCPDC.

După decembrie 1989, în vila de protocol, administrată de RA-APPS, au fost primite o serie de de delegaţii oficiale din ţară şi din străinătate.

 

Etichete: ceauşescu, primăverii, public, resedinta, vilă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE