Restaurante şi cluburi din Centrul Vechi al Capitalei, închise în urma unui control



Activitatea a peste 15 agenți comerciali din Centrul Istoric al Capitalei a fost suspendată în acest week-end, în urma unui control al inspectorilor din cadrul Poliției Locale a Municipiului București, informează un comunicat de presă al municipalității.

Pasajul Latin, intrarea in Centrul Vechi
Pasajul Latin, intrarea în Centrul Vechi

Peste 15 restaurante și cluburi din Centrul Vechi al Capitalei au fost sancționate, la sfârșitul săptămânii trecute, de inspectorii din cadrul Direcției Control a Poliției Locale a Municipiului București.

Agenții economici au fost amendați, iar activitatea acestora a fost suspendată din cauza faptului că au fost găsiți fără autorizație de funcționare, fiindcă și-au extins terasele pe domeniul public fără a avea vreo aprobare sau pentru că au depășit nivelul de zgomot admis în zonă. De remarcat este faptul că valoarea sancțiunilor pentru agenții comerciali, depistați că au încălcat prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, a fost de peste 120.000 de lei.

Pe lângă societățile cărora li s-a suspendat activitatea, alți 25 de agenți economici au fost găsiți de către inspectorii Direcției Control cu diferite nereguli, iar reprezentații acestora au fost chemați la sediul D.G.P.L.C.M.B. pentru verificări suplimentare.

Aceste sancțiuni au fost aplicate în cadrul unei acțiuni specifice ce face parte dintr-un program al Poliției Locale a Municipiului București privind menținerea ordinii și liniștii publice în Centrul Istoric și verificarea modului în care își desfășoară activitatea restaurantele și cluburile din zonă.

În urma acțiunii din acest weekend, au fost controlați, în total, 67 de agenți economici, iar 21 de persoane au fost legitimate în vederea identificării. S-au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor depășind 208.000 lei.

Etichete: amenzi, Bucureşti, Centrul vechi, controale centrul vechi

0/7 COMENTARII
JeffreyWaiva
29 Aug 09:55
+0
VOTURI
-0
https://vest-best.vsemaykishop.ru - Все майки
https://vest-best.vsemaykishop.ru - http://s41.radikal.ru/i093/1708/b8/662d3e3603cf.png


https://vest-best.vsemaykishop.ru - интернет-магазин маек тектоник



#...
JeffreyWaiva
29 Aug 02:40
+0
VOTURI
-0
https://vest-best.vsemaykishop.ru - Свой дизайн
https://vest-best.vsemaykishop.ru - http://s41.radikal.ru/i093/1708/b8/662d3e3603cf.png


https://vest-best.vsemaykishop.ru - футболка порту купить



#...
Thomasret
29 Aug 00:47
+0
VOTURI
-0
http://bit.ly/2v1PlgM - Глобальная криптовалютная биржа с низкими комиссиями
Надоели накладные расходы по биржевым операциям?
http://bit.ly/2v1PlgM - WCX даст Вам все то-же, что и другие, но при меньших в 10 раз комиссиях.
DorogiKRDS
24 Aug 15:17
+0
VOTURI
-0

http://rrr.regiongsm.ru/32

Благоустройство и асфальтрование в Краснодаре и г.Новороссийск. Решение любого вопроса по асфальтоукладке и дорожным работам. Под КЛЮЧ

Подробнее... Благоустройство-Краснодар.РФ ... 8861 2412345
___________________________
благоустройство мурманска за 2014
муп благоустройство реквизиты
инженерное благоустройство жилого микрорайона.
работа в туле благоустройство города
благоустройство в заводском районе краснодар
Dumnezeu
22 Aug 17:35
+0
VOTURI
-0
order to memorize and promote:
order to click: godgodsite.wordpress.com
who will erase or modify something from words written must die.
vlad
22 Aug 13:47
+0
VOTURI
-0
Ce bine arata intrarea in centrul vechi... SUPERB!!! Si astia discuta de autobuze si aer conditionat dar nu sunt capabili sa intretina niste bolovani pe strada.
LUCRU LA DOMICILIU
22 Aug 12:39
+0
VOTURI
-0
Oferta speciala lucru pe net exclusiv: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com sau accesati site-ul http://bit.ly/2vX6g35

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE