Restricţii de trafic în zona Parcului Circului, pentru inaugurarea monumentului Rainier al III-lea



Traficul rutier va fi restricţionat, miercuri, în zona Parcului Circului, pentru inaugurarea ansamblului monumental "Prinţul Rainier III de Monaco", care cuprinde statuia Prinţului Rainier şi şapte elemente figurative statuare din bronz ce reprezintă numere de circ în mărime naturală.

Parcul Circului
Parcul Circului

Potrivit Brigăzii Rutiere, circulaţia va fi restricţionată pe Aleea Circului, între Şos. Ştefan cel Mare şi Circul Globus, în intervalul 13:00 – 18:00.

La ceremonia de inaugurare vor participa ASS Prinţesa Stephanie de Monaco, primarul Capitalei, Gabriela Firea, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, ambasadorul Principatului de Monaco în România, ES Robert Fillon, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michelle Ramis şi ASR principele Radu Duda.

Primăria Capitalei a anunţat, în august, că a început lucrările de amplasare a ansamblului monumental "Prinţul Rainier III de Monaco" în Parcul Circului, urmând să se încheie în 15 septembrie. Locuitorii din zonă şi-au exprimat nemulţumirea faţă de banii alocaţi proiectului, dar şi faţă de faptul că acesta implică diminuarea spaţiului verde.

Ulterior, municipalitatea a hotărât, la solicitările locuitorilor din cartierul Lacul Tei, să mute statuile în zona din apropierea parcului, în dreapta Aleii Circului, zonă care era folosită ca parcare.

Ansamblul este compus din statuia Prinţului Rainier şi din şapte elemente figurative statuare din bronz ce reprezintă numere de circ în mărime naturală, a fost creat de sculptorul Ionel Stoicescu şi a costat aproape 8,5 milioane de lei.

Potrvit Primăriei Capitalei, amplasarea statuilor a fost stabilită după consultări între Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT), reprezentanţi diplomatici ai Principatului de Monaco şi cu avizul Directorului Circului Globus.

„Monumentul Prinţul Rainier al III-lea de Monaco urmează să fie amplasat într-o zonă cu iarbă şi nu va afecta arborii existenţi, având ca scop înfrumuseţarea Parcului Circului. Raza elementului artistic Arena Soclu este de şapte metri, iar după finalizarea lucrărilor de amplasare a monumentului se va face ambientarea zonei, aceasta aducându-se la un standard care să pună în valoare atât monumentul, cât şi zona împrejmuitoare", preciza atunci municipalitatea.

Oficialii Primăriei Capitalei spuneau că iniţierea şi avizarea proiectului, precum şi toate angajamentele de plată cu privire la monumentul "Rainier III de Monaco" au fost făcute în mandatele precedente, iar actuala administraţie a avizat, formal, doar ultima plată, în cuantum de 480.000 de lei, "în baza obligaţiilor deja asumate ferm anterior".

Realizarea unei statui dedicate Prinţului Rainier al III-lea de Monaco a fost decisă printr-o hotarârea de Guvern 2011 şi apoi printr-o hotarâre de Consiliul General. A fost organizat un concurs public de soluţii în acelaşi an, câstigătorul fiind sculptorul Ionel Stoicescu.

Printul Rainier al III-lea de Monaco este creatorul Festivalului International de Circ din Monte Carlo, iar Circul Globus din Bucureşti, a participat, de-a lungul timpului, de mai multe ori la acest festival.

viewscnt

Etichete: parcul circului, trafic, trafic Bucureşti

0/2 COMENTARII
TJosephhus
11 Oct 22:52
+0
VOTURI
-0
http://bit.ly/2hiePjo - BrainRush – натуральное средство на основе мицелл, вытяжек и концентратов лекарственных растений с добавлением глицина, биотина и комплекса витаминов В.
Улучшает передачу нервных импульсов и работу всех отделов головного мозга, помогает при нарушениях функции памяти.
BrainRush легко усваивается организмом и начинает действовать максимально быстро, дополнительно воздействует на функции эндокринной, имунной и нервной систем.
Эффективен в любом возрасте.

http://tinyurl.com/yb9h9jty - BRAINRUSH – ЭТО УНИКАЛЬНОЕ СЕРТИФИЦИРОВАННОЕ СРЕДСТВО

Не содержит ГМО Не содержит вредных для здоровья красителей.
Не содержит вредных для здоровья консервантов.
Не имеет противопоказаний.
Запатентованный синергический фитокомплекс.

http://ow.ly/DzTd30e46cE - BRAINRUSH исключительно натуральные компоненты, не наносящие вреда организму.
Активные вещества корневища солодки, шалфея и пустырника пятилопастного повышают устойчивость нервных клеток к кислородному голоданию, активизируют
умственную деятельность, способствует улучшению памяти и сна.
carla
11 Oct 15:07
+0
VOTURI
-0
Oferta de împrumut și investiții pentru a începe anul nou 2018

Mă adresez oricărei persoane care are nevoie de acțiunile pe care le acord credite de la 3000 € la 90.000.000 € pentru orice persoană capabilă să o ramburseze cu o rată a dobânzii de 2% la 5% l și un interval de timp cuprins între 1 și 15 ani, în funcție de suma solicitată.
Fac acest lucru în următoarele domenii:

- Imprumut financiar
- Credit imobiliar
- împrumut de investiții
- Credite pentru automobile
- Datoria de consolidare
- Răscumpărarea creditelor
- Credite personale
- Ești blocat.

Dacă sunteți într-adevăr în nevoie, vă rugăm să-mi e-mail pentru mai multe informații.
Vă rugăm să mă contactați prin e-mail: carlamorino01@gmail.com

email: carlamorino01@gmail.com

email: carlamorino01@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE