Revocarea lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor, AMÂNATĂ



Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor în care s-a discutat solicitarea PSD de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, a fost suspendată, deoarece acesta a susţinut că poate fi revocat doar la cererea liderului grupului din care face parte, iar el este neafiliat. Zgonea a spus că se va opune până la capăt "acestui jihad anti-justiție" și a denunțat încălcarea Regulamentului parlamentar.

Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea

UPDATE Fostul premier Victor Ponta a precizat miercuri, într-o declarație de presă la Târgu-Jiu, că Valeriu Zgonea "greșește, pentru că până la urmă funcția de președinte al Camerei este a unei majorități".

"După cum știți, nu am participat la deciziile conducerii PSD pentru că nu fac parte din conducere. Părerea mea ca om care îl cunoaște pe Vali Zgonea de foarte mulți ani — l-am sprijinit, eu l-am propus la funcția de președinte — cred că astăzi greșește, pentru că până la urmă funcția de președinte al Camerei este a unei majorități și mi-e teamă că după ce că avem un guvern care e al nimănui, nu-l susține nimeni, acum o să avem și un președinte al Camerei pe care nu-l susține nimeni. Avem primari pe care nu i-a votat nimeni, avem un președinte pe care nu știe nimeni de ce l-a votat, deja intrăm într-o situație de absurd generalizat, acesta este singurul meu comentariu", a precizat Victor Ponta, care a participat la lansarea candidaților PSD Gorj la alegerile locale din iunie 2016.

Întrebat despre faptul că se vehiculează că a acceptat deja funcția de la Camera Deputaților, iar joi la Slatina, în prezența lui Liviu Dragnea, va anunța oficial acest lucru, Ponta a afirmat că "deocamdată nu e nicio funcție despre care să discutăm".

"Nu sunt nici foarte dornic de funcții, că am avut destule funcții, dar nici nu mă apuc să fac acum pe domnișoara pe care toată lumea o curtează și se lasă curată. Când va fi cazul o să discutăm", a spus fostul premier.

UPDATE Încercarea lui Valeriu Zgonea de a se agăța, prin tertipuri procedurale, de funcția de președinte al Camerei Deputaților este ridicolă și tristă, se arată într-un comunicat al Partidului Social Democrat.

"Este lamentabil că Valeriu Zgonea se agață de funcție. Încercarea lui Valeriu Zgonea de a se agăța, prin tertipuri procedurale, de funcția de președinte al Camerei Deputaților este ridicolă și tristă. Valeriu Zgonea a fost ales în această funcție în calitatea sa de membru al PSD și nu în virtutea unor calități personale speciale. Este regretabil că un om, pe care PSD l-a sprijinit pentru o demnitate atât de importantă în statul român, și-a pierdut complet decența, aruncând cu noroi și făcând circ. PSD a inițiat procedura de revocare din funcție a lui Valeriu Zgonea. Conform procedurilor legale, în perioada imediat următoare, PSD va desemna o nouă persoană pentru această funcție", precizează comunicatul PSD.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

"Vă solicit să constataţi că cererea grupului parlamentar al PSD din 3 mai nu îndeplineştre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 26 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi să dispuneţi respingerea acesteia", se arată într-o adresa semnată de Valeriu Zgonea, în calitate de deputat neafiliat, scrie Mediafax.

Concret, Zgonea susţine că a fost exclus din PSD, iar cererea de revocare poate fi făcută de liderul grupului parlamentar din care preşedintele Camerei face parte.

Secretarul BP al Camerei, Marcel Ciolacu, a explicat că şedinţa a fost suspendată deoarece liderii de grup nu au ajuns la un consens, liderul grupului PSD, Florin Pâslaru, susţinând că are dreptul de a cere revocarea, deoarece nu a fost făcut niciun anunţ în plen cu privire la faptul că Zgonea a devenit deputat neafiliat.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a explicat ca se va opune pana la capat "acestui jihad anti-justitie" si a denuntat incalcarea Regulamentului parlamentar.

"Ma voi opune, pana la capat, acestui jihad anti-justitie. Acum suntem in faza a doua - dorinta unora de a pune mana pe a treia functie in stat, prin tertipuri ilegale, incalcand regulamentul. Motivul l-ati aflat in sedinta celebrului grup parlamentar de ieri.

Astazi au incercat sa-si nege propria decizie. (...) Scopul - acelasi: sa modifice pe repede inainte legile anti-justitie. (...) Pana cand destinul va hotari, ma voi bate cu cei care, formati in grupuri de interese, vor dori sa modifice legile penale in interesul lor. Comitetul liderilor a fost convocat ad-hoc", a afirmat Valeriu Zgonea, intr-o conferinta extraordinara de presa, sustinuta la Camera Deputatilor.

Potrivit lui Zgonea, "acest tip de social-democratie si de politic trebuie sa dispara din Parlamentul Romaniei".

"Respect Regulamentul Camerei Deputatilor si nu voi permite acest jihad anti-justitie. (...) Nu putem, pe ordinea de zi a Parlamentului, sa avem lucruri ilegale, neregulamentare. Eu nu ma agat de functie, vreau ca Parlamentul Romaniei sa respecte legea", a adaugat Zgonea.

Etichete: sefia camerei deputatilor, valeriu zgonea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE