Rezultate oficiale privind dezinfectanţii: Substanţele AU FOST DILUATE. Hexi Pharma îşi cere scuze



Produsele biocide Hexi Pharma prezintă diferenţe în concentraţii între valoarea declarată şi cea măsurată, arată primele teste oficiale anunţate de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu, acesta precizând că produsele vor fi retrase, iar compania a fost amendată cu 40.000 lei.

UPDATE 18.20 Firma Hexi Pharma anunţă că a demarat deja procedurile legale pentru închidere şi că îşi va retrage toate produsele de pe piaţă, precizând că în urma rezultatelor anunţate miercuri pe produsele companiei, firma îşi cere scuze public.

Într-un anunţ intitulat "Hexi Pharma îşi cere scuze", compania susţine că, în numele tuturor angajaţilor Hexi, îşi doreşte ca "vinovaţii să fie găsiţi cât mai repede", în condiţiile în care chiar compania este cea acuzată că a livrat spitalelor dezinfectanţi neconformi.

"Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica şi firma şi-au încetat deja activitatea şi au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere. De asemenea, ne cerem scuze către mass-media, dar, ca urmare a începerii procedurilor de urmărire penală, începând de ieri ni s-a interzis să mai dăm declaraţii în presă", transmite compania.

Hexi Pharma adauga ca isi cere scuze, public, atat medicilor si personalului medical, cat si tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformitati.

"Sunt mult mai multe probe la Icechim, aici avem vreo 20 de probe. Există diferenţe între concentraţii între valoarea declarată şi cea estimnată prin analizele făcute la Icechim, e vorba de procente de concentraţie de substanţe pe diferite produse. Iod, procentul declarat pe etichetă e de 10%, procentul real e 7,41% Glutaraldehyde, 12% era pe etichetă, 1,23% măsurată. Cam în felul acesta sunt analizele, unele concordă (propanol)", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Strâmbu a precizat că există diferenţe de concentraţie între valoarea declarată şi ceea ce au arătat analizele făcute de ICECHIM. El a exemplificat, arătând că este vorba de diferite concentraţii, unele fiind chiar şi de zece ori mai mici decât valoarea declarată. Secretarul de stat a precizat că toate produsele neconforme vor fi retrase din spitale într-un termen de zece zile. El a mai spus că nu este o problemă aprovizionarea cu biocide. Acesta a adăugat că există 18 producători pentru aproximativ 110 tipuri de biocide.

Mai mult, conform autorităţilor, miercuri s-a terminat şi controlul inspecţiei sanitare de stat de la minister la firma Hexi Pharma, iar raportul va fi gata în aproximativ două zile, dar s-a decis retragerea produselor neconforme.

"Retragerea trebuie să se facă imediat, există documente care vor fi ridicate de la unitate" a spus secretarul de stat. El a precizat că firma este amendată cu 40.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, că Executivul nu exclude să se îndrepte în civil împotriva companiei Hexi Pharma pentru prejudiciile produse.

"Nu excludem să ne îndreptăm în civil împotriva companiei. Există prejudicii pe care le constatăm", a spus Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că cercetarea penală nu ţine de Executiv. El a spus că la nivelul Guvernului s-a declanşat ancheta administrativă şi se iau măsurile care se impun. Acesta a mai spus că spitalele pot achiziţiona orice produs în 24 de ore.

REZULTATELE analizelor făcute de ICECHIM

 sursa: news.ro

sursa: news.ro

sursa: news.ro

De asemenea, Ministerul Sănății a efectuat trei mari controale în spitalele din România, în perioada 2013 – 2015, pentru a verifica dacă dezinfectanții folosiți corespund normelor legale. Însă, niciunul dintre foștii miniștri ai Sănătăţii nu a făcut publice rezultatele acestor controale, lăsând să se înţeleagă că astfel de verificări nici nu au existat, în ciuda rezultatelor proaste semnalate. În cei trei ani, Inspecția Sanitară de Stat din subordinea Ministerului Sănătății a controlat mii de spitale, cabinete și policlinici, sute de importatori, producători, distribuitori și comercianți de dezinfectanți, a aplicat zeci de amenzi și a dispus retragerea a sute de mii de produse biocide. Cea mai mare surpriză este faptul că ministrul demisionar Achimaș- Cadariu a semnat raportul controlului din 2015, care fusese început de Nicolae Bănicioiu, dar nu a suflat o vorbă despre rezultatele acestuia, lăsând impresia generală că asemenea controale nu au existat.

Conform primului document intrat în posesia Evenimentului Zilei, în perioada 5 noiembrie – 23 noiembrie 2015, Ministerul Săntății a desășurat, prin Inspecția Sanitară de Stat, un adevărat megacontrol național în 2.416 unități – din care fac parte spitale, școli, cabinete medicale și de înfrumusețare etc.

Controlul din noiembrie 2015

Din cele 2.416 unități verificate:

- 41 erau producători de biocide

- 21 erau importatori de biocide

- 73 erau distribuitori de biocide

- 1.953 erau utilizatori de biocide – spitale, școli, cabinete de tot felul etc.

- 82 erau utilizatori profesionali de biocide (firme de curățenie, n.r.)

- 246 erau retaileri de produse biocide (comercianți, n.r.)

În urma acestui megacontrol, au fost date 77 de avertismente și 244 de amenzi, în valoare totală de 27.400 de lei. De asemenea, au fost retrași de pe piață: 267 de litri de produse biocide și 109.379 de bucați de produse biocide (adică de flacoane, tablete, comprimate etc.)

Tot din raportul menționat am aflat că: 66 de produse aveau etichete mincinoase, 36 de produse dezinfectante erau comercializate fără aviz, alte 35 de produse erau expirate și 15 biocide nu erau utilizate corect! Acesta este, pe scurt, raportul megacontrolului semnat de Achimaș-Cadariu!

Potrivit celui de-al doilea document făcut public de EVZ, un alt control s-a desfășurat în perioada 15-30 noiembrie 2014, încadrând 2.659 de unități, în urma căruia au fost date 66 de avertismente, 10 amenzi în valoare totală de 7.600 de lei, 2.462,4 litri de produse biocide și 421 de flacoane, tablete, comprimat etc. retrase de pe piață. Totodată, au fost descoperite 70 de produse etichetate greșit, 29 de produse comercializate fără aviz, 23 de produse expirate și 15 biocide erau folosite în mod greșit.

Controlul din septembrie 2014

Din cele 2.659 de unități verificate:

- 25 erau producători de biocide

- 11 erau importatori de biocide

- 108 erau distribuitori de biocide

- 2.189 erau utilizatori de biocide – spitale, școli, cabinete, etc.

- 89 erau utilizatori profesionali de biocide (firme de curățenie, n.r.)

- 237 erau retaileri de produse biocide (comercianți, n.r.)

Cel de-al treilea document prezentat de sursa citată arată că și fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu a controlat infecțiile din spitale, în perioada 18 noiembrie – 9 decembrie 2013.

Controlul din noiembrie - decembrie 2013

- Au fost luate „la puricat" 249 de unități sanitare cu paturi, 2.784 de secții de spital (care totalizează 95.542 de paturi).

În urma controlului, s-au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, 3 amenzi în valoare totală de 31.100 de lei și 52 de avertismente împărțite de inspectori. Oamenii lui Nicolăescu constatau că:

- în 1,5% din unitățile controlate nu se respectă planul de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale

- 2,5% din entitățile controlate nu aveau personal calificat angajat la Compartimentul de control al infecțiilor intraspitalicești.

Etichete: concentratii dezinfectanti, hexipharma, Ministerul Sănătăţii, rezultate concentratii, SCANDALUL DEZINFECTANŢILOR DILUAŢI, teste

0/1 COMENTARII
Cris
11 May 18:44
+0
VOTURI
-0
E un mare cacat circul la care asistam. In mod normal comisia de biocide trebuia sa testeze prin sondaj aceste produse inca de la intrarea in tara sau livrarea in spitale. Degeaba se indreapta Guvernul impotriva Hexi Pharma, ca si-au anuntat insolventa si o sa recupereze praful de pe toba de la ei.

Niste escroci - si la conducerea tarii si la conducerea spitalelor si la conducerea acestor firme de cacat.

O tara de cacat in intregul ei.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE