Robert Negoiță: Sala multifuncțională din IOR se va face! Nu vă place, mergeți în alt sector! VIDEO
DIN CARTIER • 06 Noiembrie 2014 - 09:28 • Liudmila CernatRobert Negoiță a început o serie de întâlniri cu cetățenii din sectorul 3, afișele care invită oamenii la întâlniri sunt postate la scările blocurilor din zonă. Ieri edilul a avut două astfel de întâlniri în zona 1 Decembrie 1918 și Aleea Buhuși. Întrebările la care a răspuns pe îndelete au ținut de reabilitarea termică - prioritatea zero a mandatului său. La alte întrebări primarul Negoiță a preferat să nu răspundă sau să le catalogheze drept "atacuri electorale". Primarul le-a sugerat nemulțumiților să se mute în alt sector, afirmând că el n-a pus borduri nicăieri în sector, ci "diafragme de beton colorat în masă patentat în sectorul 3".
Primarul sectorului 3 a discutat miercuri seară cu cetățenii preocupați de reabilitare termică, locuițe sociale, iluminat stradal, reparații în școli etc. însă când a fost întrebat de subiecte precum spații verzi, parcări și parcurile în care spațiile verzi sunt disctruse zilnic Negoiță a afirmat că "suntem în perioada asta de campanie electorală și unii sunt special veniți aici să nu ne lase să discutăm".
Deși a ignorat mai multe întrebări despre parcul IOR, a afirmat scurt că sala multifuncțională se va face, în timp ce mulțimea striga că nu se va face decât peste cadavrele oamenilor din zonă.
PROTEST la PRIMĂRIE:Prietenii Parcului IOR îi cer lui Negoiță ANULAREA proiectului Sălii Polivalente
"Pentru cei care au venit aici în campanie electorală să le spunem că pe cel pe care ei l-au susținut a reabilitat 33 de blocuri și alea cu bani, noi le-am făcut gratuit. Avem un lot de 300 și ceva de blocuri pe program european. Din regiunea București-Ilfov suntem singura primărie care a intrat în acest program, 80% dintre bani sunt luați de Sectorul 3, eu v-o spun cu multă mândrie", a întors primarul discuția.
Robert Negoiță a încercat să scape de întrebările despre gardurile de 2 metri, despre borduri și betonarea spațiului verde, numeroasele alei din dale de prin parcuri, dar mai ales despre proiectul construcției unei săli multifuncționale din parcul Al.I. Cuza. Edilul sectorului 3 a catalogat orice intervenție de acest fel ca fiind "campanie electorală".
Despre gardurile de 2 metri:
"Un domn aici mă întreabă de ce punem gard de 2 metri la părculețe, deci da, da, am pus și punem garduri la părculețe pentru că noaptea nu mai vreau să se adune acolo tot felul de indivizi care cei mai mulți nu sunt din sectorul 3, care ne distrug părculețele, care lasă mizerie, care fac scandal și mai grav decât orice vin tot felul de drogați care lasă seringile pe-acolo, Doamne ferește vi se înțeapă copiii în seringi. De asta am făcut garduri înalte, de asta am pus porți și poliția locală le închide în fiecare seară și le deschide dimineața", a spus primarul la întâlnirea de miercuri cu cetățeni din Sectorul 3. "Am făcut și vreo 10 blocuri cu gard îanlt, la solicitarea asociației de proprietari", a mai adăugat primarul.
B365.ro a relatat AICI despre situația gardurilor ce împrejmuiesc mai multe blocuri din sectorul 3.
Despre Sala Polivalentă din IOR:
"Da, am avut ieri comisie interministerială unde am fost personal să pledez pentru aprobarea sălii culturale multifuncționale din parcul Titan. (replica a fost întâmpinată cu strigăte din mulțimea care întreba "De ce?").
Vreau să vă spun cu multă satisfacție că toată comisia, deci fără excepție, a fost încântată de proiect și că a fost aprobat proiectul în unanimitate. Adică n-a fost niciun vot împotrivă și nicio abținere. În consecință, sala multifuncțională din parcul Titan va fi construită și va fi o mândrie pentru locuitorii din sectorul 3...", a afirmat primarul Robert Negoiță.
"Nu cred, avem nevoie de spații verzi, nu de clădiri, că suntem intoxicați", a exclamat o doamnă din mulțime, iar primarul Negoiță i-a răspuns răspicat: "OK, părerea dumneavoastră!".
Despre parcul Titanii:
Întrebat de lucrările din parcul Titanii, primarul a afirmat că nu se betonează nimic, ba chiar dimpotrivă au fost plantați 30 de platani, acuzând din nou atacuri electorale: "În parcul Titanii nu se betonează nimic! În parcul Titanii nu se betonează nimic, în parcul Titanii facem un trotuar din pavele care este la umbră și dacă există un primar în țara asta și în Bucureștiul ăsta care a creat spații verzi, acel primar se numește Robert Negoiță de la Sectorul 3. Am plantat 10.000 de copaci până la ora asta și am creat spații verzi, ce n-a făcut nimeni.
Așa că dumneavoastră încercați să faceți campanie electorală și nu e corect", a exclamat Negoiță către cei care i-au adresat întrebarea.
CITEȘTE ȘI: Robert Negoiță, numit de internauți "hingherul de copaci", îngroapă copacii în beton pentru parcări
"Deci dumneavoastră vorbeați de Titanii, deci acolo ați pozat într-adevăr o fundație, gardul o să aibă fundație așa cum facem toate gardurile din Sectorul 3 pentru că dacă nu are fundație și mai sunt iarăși cu țeavă bătută în pământ iar în 3 ani de zile ruginește și cade pe noi.
Vreau să vă spun totuși ce n-ați pozat dumneavoastră acolo, că am plantat vreo 30 de platani acum, săptămâna asta, pe ăștia nu i-ați mai pozat", a mai adăugat edilul.
Cum arată bulevardele:
"La noi (în administrarea primăriei de sector) sunt toate bulevardele și spațiile verzi. Și sper eu că vă place și că ne place deopotrivă cum au început să arate bulevardele în Sectorul 3".
Din mulțime s-a auzit "Nu ne place!", însă primarul a ignorat pur și simplu părerile în neconcordanță cu discursul său.
"Îmi arătați unde am pus eu borduri? Iertați-mă, acolo nu e nicio bordură, sunt niște diafragme de beton, colorat în masă, patentat aici în sectorul 3 și dacă dumneavoastră nu vă place, n-aveți decât doamnă, mie-mi place foarte mult, iar dacă dumneavoastră vă plăcea dezastrul dinainte, n-aveți decât să vă mutați în alt sector unde arată așa. Mie-mi place cum arată bulevardele astăzi. Dacă dumneavoastră nu vă place, vă repet, mergeți cu Băsescu înainte", a răspuns primarul Negoiță.
Primăria Sectorului 3 a montat kilometri de borduri noi peste cele existente, pe marile bulevarde
Despre parcări:
"Aici în zona Buhuși e o mare problemă cu parcarea, soluția este să venim aici și să reorganizăm cum am făcut în 70% din Sectorul 3."
"Domnule primar, de ce nu faceți parcări supraetajate?", a întrebat o doamnă din mulțime.
Robert Negoiță a răspuns în primul rând prin discreditarea întrebării ca fiind de natură electorală. "Deci, domnule, am aici câțiva oameni, vreo 3-4 lângă mine, care au o temă clară să facă campanie electorală. Deci doamna m-a întrebat de ce nu fac parcări supraetajate, pentru că sunt urâte, pentru că arată rău și pentru că nu ne plac parcările supraetajate. Dacă mergem în Occident o să vedem că parcările se fac subterane, supraetajate și doi – nu avem bani acum pentru parcări supraetajate, pentru că banii îi ducem la reabilitare termică, la curățenie, la taxa zero pentru gunoi", a răspuns primarul.
Doamna însă nu s-a mulțumit cu acest răspuns și a întrebat dacă pentru sala multifuncțională din IOR primarul are bani.
"Da, pentru sală multifuncțională îmi face mare plăcere să vă anunț că este un proiect la care țin foarte mult. Avem nevoie de săli de spectacol, de teatru și așa mai departe...", a răspuns cu satisfacție edilul după care a reorientat discuția spre reabilitarea termică. Însă a venit și întrebarea de ce nu face parcările subterane, așa ca în Occident, iar Robert Negoiță i-a răspuns cetățenei "că nu vreau, da ăsta este răspunsul meu, vi l-ați notat?".
Etichete: ior, parcare, Parcul Titanii, robert negoita, sală multifuncțională, Sectorul 3, spatii verzi

08 nov 09:56
Răspunde
07 nov 11:28
Răspunde
07 nov 08:03
Răspunde
07 nov 03:53
Răspunde
07 nov 00:25
Răspunde
Cat despre comunism, pe vremea lui Ceausescu, daca faceai galagie si erai cunoscut prin afara si la Europa Libera, nu te puteau omori, asa ca te expulzau peste granita. Cam asa e si Negoita. daca nu iti convine esti dusman de clasa (agitator politic de!) si esti invitat sa pleci. Ca cine nu e cu noi e impotriva noastra! Auzi la tine "scandalagii", pai ce voiati numai osanale. Rau v-a mai splat pe creier comunismul!
06 nov 23:47
Răspunde
Va multumesc pentru apreciere!
Apopo de stalinism, va rog sa apreciati imensul progres: pe vremea lui Iosif Visarionovici, protestatatrii erau impuscat, sau in cel mai bun caz beneficiau de un sejur gratuit intr-una din insulele arhipelagului Gulag. Si pina in 1989, tarile socialiste erau inconjurate cu sarma ghimpata, ca sa nu FUGA oamenii!
In schi,b, domnul primar, extrem de generos, le ofera scandalagiilor si celor cu atacuri politice sansa SA PLECE sin sectorul dumnealui, si astfel sa scape cu viata!Nu este minunat?!
06 nov 22:13
Răspunde
06 nov 16:36
Răspunde
06 nov 16:03
Răspunde
06 nov 15:35
Răspunde
06 nov 13:08
Răspunde
06 nov 12:45
Răspunde
06 nov 12:35
Răspunde
06 nov 10:38
Răspunde
@Cristian Ioan: gandirea de stalinist aveti domnule.
06 nov 10:31
Răspunde
06 nov 09:45
Răspunde
TRIMITE UN COMENTARIU