România va avea încă 260 de kilometri noi de autostradă, la finalul lui 2017



România ar putea finaliza 260 de noi kilometri de autostradă în 2016 și 2017, pe baza stadiilor de execuție de pe diversele șantiere, arată calculele News.ro, pe baza declarațiilor directorului general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor.

Romania va avea inca 260 de kilometri noi de autostrada
România va avea încă 260 de kilometri noi de autostradă

În prezent, România are 733 de kilometri de autostradă, însă în acest bilanț este inclus și lotul de 22 de kilometri al autostrăzii Sibiu-Orăștie, închis la zece luni după inaugurare pentru grave deficiențe.

Acest lot va fi dat în folosință în luna septembrie a acestui an, după ce lucrările de remediere vor fi finalizate, susține șeful CNADNR.

"Am semnat contractul de proiectare pentru consolidare și îmbunătățire a capacității portante a terenului de fundare, lucru care nu a fost luat în calcul de proiectantul inițial. Urmează ca, în cel mult două săptămâni, să avem proiectul pe masă pentru a începe execuția", a declarat Homor, pentru News.ro.

Pe lângă acest lot cu probleme, în 2016 și 2017 există mari șanse să fie finalizate lucrările la alți 260 de kilometri de autostradă.

Printre cele mai importante autostrăzi care ar putea fi terminate până la sfârșitul anului viitor este Lugoj-Deva, cu o lungime de 100 de kilometri, care reprezintă bucata lipsă dintre Sibiu și Nădlac pe autostrada A1. Lucrările au fost întârziate mai mulți ani din cauza unor dificultăți legate de obținerea avizelor de mediu pentru ecoductele destinate trecerii urșilor și pentru peșteri de lilieci.

În cazul Autostrăzii Sebeș-Turda (A10), care leagă autostrăzile A1 și A3, dacă nu vor exista întârzieri, ar putea fi finalizate loturile 2, 3 și 4, cu o lungime cumulată de 53 de kilometri, din totalul de 70 al autostrăzii.

În 2017 ar trebui să fie terminați și 47 de kilometri din autostrada Târgu Mureș - Câmpia Turzii, parte din Autostrada A3. Aici, termenul de execuție este de 12 luni, iar lucrările ar trebui să înceapă în septembrie.

Un alt segment cu șanse de a fi terminat în următorul an și jumătate este unul de 30 de kilometri între Suplacu de Barcău și Borș, parte din A3.

Pe acest sector, unde a lucrat firma Bechtel, lucrările sunt finalizate în proporție de peste 50%.

Tot pe autostrada Transilvania ar putea fi deschise tronsoanele Nădășelu - Mihăiești, de 16,8 km, și Gilău-Nădășelu, 8,7 km, ultimul fiind în stadiu avansat de realizare.

Pentru segmentul Nădășelu - Mihăiești, partea de proiectare va începe în acest an.

Și "ciotul" de 3 km de la intrarea în București a autostrăzii A3, de la Petricani, ar putea fi finalizat anul viitor. Finalizarea "ciotului" este doar la stadiul de obținere a avizelor necesare pentru emiterea autorizației de construire, potrivit situației prezentate sâmbătă noului ministru al Transporturilor, care a vizitat mai multe șantiere în zona Capitaleil.

Etichete: autostradă, autostrazi romania, CNADNR

0/2 COMENTARII
E.M.I.L.
12 Jul 10:47
+0
VOTURI
-0
Taranul care claxoneaza cand se pune verde. Taranul care merge intentionat foarte incet cand il lasi sa traverseze pe zebra. Au venit la oras!
gigi
12 Jul 05:40
+0
VOTURI
-0
si pentru regiunea Moldovei nimic? Moldova nu are cum sa se dezvolte fara autostrazi..ar trebui lucrat pe toate fronturile

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE