Proiect de lege: Românii scapă de plata pierderilor în reţea la căldură, curent sau apă



Românii ar putea scăpa de plata pierderilor din reţelele de căldură, curent şi apă,  potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. 

Proiect de lege: Romanii scapa de plata pierderilor in retea la caldura, curent sau apa
Proiect de lege: Românii scapă de plata pierderilor în reţea la căldură, curent sau apă

Un număr de 32 de parlamentari au elaborat un proiect de lege prin care furnizorilor de energie electrică şi termică li se interzice facturarea către consumatori a pierderilor din reţele, încasările în avans, recalculările şi taxele de rezervare, consumatorii urmând să plătească numai cantitatea consumată, pe baza citirilor efectuate de contor.

„Utilizatorul casnic de energie electrică sau termică nu va plăti pierderile de energie electrică sau termică din reţeaua de furnizare sau orice alte pierderi care există până la intrarea reţelei în contor", se arată în articolul 5 al proiectului.

Mai mult, facturarea unor sume care reprezintă pierderi sau costuri necontractate de către utilizatori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 150.000 de lei la 250.000 de lei, potrivit documentului.

De asemenea, „este interzisă recalcularea contravalorii serviciilor furnizate către populaţie de furnizorul de energie, în contextul în care utilizatorul casnic deţine un contor funcţional autorizat metrologic, ce are drept scop contorizarea cantităţii de energie pe care acesta o consumă", se mai arată în proiect. Potrivit notei de fundamentare, „încasarea în avans a unor sume, pe baza unor calcule unilaterale efectuate de către furnizorii de energie, reprezintă un credit-client pe care aceştia îl fac şi pe care populaţia, în mod arbitrar, trebuie să îl suporte".

Sursa: adevarul.ro

Etichete: apă, căldură, curent, pierderi, proiect de lege, reţea

0/1 COMENTARII
caine
09 Apr 08:28
+0
VOTURI
-0
bravo !!! numai sa apucam sa si vedem legea publicata !

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE