Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham au aprins lumânări în memoria victimelor din Club Colectiv



Jucătorii de snooker Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham au mers, duminică, la Club Colectiv din Capitală, unde au aprins câte o lumânare în memoria celor care au decedat, în urma incendiului din 30 octombrie. În acest moment, bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 59 de morţi, zeci de răniţi fiind încă trataţi în spitalele din ţară şi din străinătate, unii fiind încă în stare critică şi gravă. 

Ronnie O'Sullivan si Stuart Bingham au aprins lumanari in memoria victimelor din Club Colectiv (Foto antena3.ro)
Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham au aprins lumânări în memoria victimelor din Club Colectiv (Foto antena3.ro)

Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham au jucat, sâmbătă, primul meci demonstrativ la Circul Globus, iar duminică este programată revanşa.

"E foarte trist, am venit aici să aprindem o lumânare, familiile victimelor sunt în rugăciunile noastre, iar cei dispăruţi nu vor fi uitaţi. Am aflat de tragedia acum 2-3 zile, a fost important să venim aici şi să... M-am rugat pentru victime şi pentru familiile lor, mi-am imaginat cum ar fi fost să fie familia mea acolo. Nu ştiu cum poţi continua să trăieşti când pierzi un membru al familiei aşa, sper să fie un Dumnezeu care să-i ajute", a declarat Ronnie O'Sullivan.

"E o zi tristă, a fost o zi tragică pentru Bucureşti şi cei de aici, un moment trist. Da, şi ce s-a întâmplat la Paris îţi arată că viaţa poate fi foarte scurtă, trebuie să trăieşti viaţa în fiecare zi. Noi jucăm snooker, e o mică parte a vieţii, astfel de lucruri sunt mult mai importante", a spus şi Stuart Bingham, citat de romaniatv.net. 

BILANŢUL TRAGEDIEI DIN COLECTIV A AJUNS LA 59 DE MORŢI. A decedat Alexandru Mihai Iancu, de 22 ani

Un tânăr de 22 de ani a decedat, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, fiind cea de-a 59-a victimă a incendiului din Club Colectiv din data de 30 octombrie. Potrivit unor surse citate de România TV, ar fi vorba de Alexandru Mihai Iancu. Vineri, o altă tânără de 28 de ani şi-a pierdut viaţa la un spital din străinătate.

Etichete: lumânări, Ronnie O'Sullivan, snooker, Stuart Bingham, victime colectiv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE