DE CE a fost deschis un magazin cu rafturi goale într-un mall din Bucureşti



În mall-ul Promenada din Capitală s-a deschis primul magazin din România în care rafturile sunt goale. Spaţiul a fost gândit intenţionat aşa, tocmai pentru ca oamenii să poată veni să doneze hainele pe care nu le mai îmbracă şi care vor ajunge la familii cu posibilităţi materiale reduse.

DE CE a fost deschis un magazin cu rafturi goale intr-un mall din Bucuresti
DE CE a fost deschis un magazin cu rafturi goale într-un mall din Bucureşti

The Empty Shop este un magazin cu scop umanitar cu puncte de colectare în alte 12 mall-uri NEPI Rockastle. Proiectul se derulează în parteneriat cu organizaţia „Let's Do IT, Romania!", care se va ocupa de partea logistică a campaniei, iar clienţii şi vizitatorii mall-ului sunt invitaţi nu pentru a goli rafturile, ci pentru a le umple cu haine pe care nu le mai îmbracă.

„Prin deschiderea The Empty Shop şi a celorlalte 12 puncte de colectare în mall-urile noastre din ţară ne-am propus să derulăm cea mai amplă campanie de strângere de haine: 20 de tone în două săptămâni. Zilnic, sute de mii de oameni trec pragul centrelor noastre comerciale din toată ţara, pentru cumpărături, în drum spre serviciu, pentru a lua masa sau pentru a se relaxa. Acum le lansăm şi o provocare: de a dărui în beneficiul persoanele cu posibilităţi materiale reduse", a declarat Corina Olteanu, Group PR Manager NEPI Rockastle.

Hainele odată colectate, vor fi sortate, cu ajutorul a 50 de voluntari „Let's Do IT, Romania!", apoi curăţate şi livrate unui număr de 1000 de familii din judeţele Maramureş, Neamţ, Iaşi, Constanţa, Târgu Jiu, Călăraşi, Ialomiţa. „Ne bucurăm să fim alături de Promenada la deschiderea „The Empty Shop", umbrelă sub care dăm şi startul „Let's Share & Care!" 2018. Colectările de asemenea amploare implică eforturi logistice uriaşe şi faptul că avem un magazin dedicat în care putem face sortare, dar şi alte puncte de colectare în mall-uri, ceea ce înseamnă expunere către un număr mai mare de potenţiali donatori, ne ajută să ne concetrăm eforturile pe o perioadă mai scurtă de timp cu rezultate mai bune. Campania face parte din strategia „Let's Do IT, Romania!" de combatere a risipei si de susţinere a educaţiei şi vă invităm cu drag să susţinem cât mai multe familii", declarat Andrei Coşuleanu, director executiv „Let's Do IT, Romania!", citat de Adevărul. 

Anul trecut, „Let's Do IT, Romania!" a colectat în cadrul programului propriu „Let's Share & Care!" 7 de tone de îmbrăcăminte, dar şi jucării, rechizite şi mobilier, direcţionate către 850 de copii şi familiile acestora din cinci judeţe ale ţării.

Hainele strânse vor fi distribuite unor comunităţi în care riscul de abandon şcolar datorat lipsei unor bunuri materiale de bază, cum ar fi hrana, alimentele sau îmbrăcămintea pentru copiii este foarte ridicat. Conform celor mai recente date Eurostat, România este a treia ţară europeană cu cea mai mare rată a abandonului şcolar, de 18,5%, după Malta şi Spania. În acelaşi timp, România deţine cel mai mare procent de copii săraci (grupa de vârstă 0-17ani) din Europa care atrage după sine riscul excluderii sociale.

Magazinul The Empty Shop este amplasat la nivelul 1 al mall-ului Promenada şi este deschis în perioada 5 aprilie – 18 aprilie a.c., în intervalul orar 10.00 – 22.00.

Etichete: donatii, lets do it romania, magazin gol, magazin rafturi goale mall, Promenada Mall

0/1 COMENTARII
silvia g.
09 Apr 18:37
+0
VOTURI
-0
Imi puteti spune in C onstanta unde se gasesta un asemenea magazin ??

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h