S-a deschis primul centru social Montessori din Sectorul 6. CUM ARATĂ FOTOGALERIE



Proiectul îşi propune să ofere o educaţie preşcolară excelentă, urmând metoda Montessori, pentru copiii proveniți din familiile vulnerabile, din Sectorul 6. 

Miercuri, 5 septembrie 2019, a fost deschis primul centru social Montessori - Centrul de Zi "Floare de Colț – Grădina Montessori". Numele proiectului face referire nu doar la metoda de predare ce va fi aplicată în cadrul centrului, ci și la Floarea de Colț, o planta protejată în România, pe cale de dispariție, declarată monument al naturii în anul 1931 și simbol al purității, cu referire clară la micuții ce vor beneficia de serviciile noastre.

"Este primul centru de zi social de acest tip din ţara noastră, motiv pentru care suntem foarte mândri! Ne dorim să sprijim atât copiii, cât şi părinţii din comunitatea noastră. Împreună cu partenerul nostru, Fundaţia Bambini in Emergenza, şi alături de părinţi sau alţi susţinători legali, vom asigura şanse mai bune de dezvoltare pentru copiii care trec pragul acestui centru şi care, pe o perioadă de trei ani, vor avea asigurate atât îngrijirea de care au nevoie pe timpul zilei, cât şi evoluţia intelectuală şi emoţională corespunzătoare vârstei", a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Centrul de Zi Floare de Colț – Grădina Montessori a fost realizat de Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, și Fundația Bambini in Emergenzza, cu supervizarea Institutului Montessori din București.

Proiectul îşi propune să ofere, în cadrul Centrului Floare de Colţ – Grădina Montessori, o educaţie preşcolară excelentă, urmând metoda Montessori, pentru 45 copii din comunitatea Sectorului 6, proveniți din familii vulnerabile.

Studiile au arătat că întârzierile în dezvoltare, atât cognitive cât şi comportamentale, descoperite la copiii familiilor cu situații financiare reduse se pot recupera cu o intervenţie promptă şi cu o abordare socio-educaţională adecvată. În programul centrului, copiii vor participa la activități de luni până vineri, între orele 8:00 şi 16:00, şi vor fi urmăriţi şi însoţiţi în călătoria lor de recuperare de o echipă de profesionişti (educatori Montessori şi asistenţi educator Montessori, psiholog, psihoterapeut, asistent social). Aceeaşi echipă va oferi şi părinţilor şedinţe de consiliere, suport în confruntările cotidiene, astfel încât schimbarea să se producă pe ambele fronturi.

Structura ce găzduieşte Centrul Floare de Colţ – Grădina Montessori este un spațiu modern, cu două etaje, încăperi mari şi luminoase de aproximativ 600 de metri pătraţi, mobilate şi dotate conform metodei Montessori, plus o încântătoare grădină externă.

Prin metoda Montessori, recunoscută la nivel internațional, Fundația Bambini in Emergenzza s-a bucurat de rezultate excelente la Centrul de plasament din Singureni, acolo unde au adoptat această variantă de educație.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 are experienţă în implementarea unor proiecte de tip centru de zi pentru copiii defavorizaţi, de vârstă preşcolară, din Sectorul 6. Astfel, în subordinea DGASPC Sector 6 funcţionează Centrul Sfântul Andrei şi Centrul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care se adresează cu precădere copiilor proveniţi din familii cu dificultăţi financiare, monoparentale, cu
mulţi copii etc. Ambele centre a fost realizate în parteneriat cu parohii ale Bisericii Ortodoxe Române. Anual, cele două centre oferă îngrijire pe timp de zi şi activităţi educative specifice pentru peste 220 de copii din comunitate.

Fundaţia Bambini in Emergenza are o experienţă de 20 de ani în creşterea şi educarea copiilor în dificultate, iar în ultimii ani a implementat metoda educaţională Montessori în Centrul Pilot Andreea Damato, din localitatea Singureni, judeţul Giurgiu. Fundaţia se bucură de sprijinul Operei Nazionale Montessori (Roma, Italia), precum şi al Institutului Montessori Bucureşti.

Ambii parteneri dispun de personal specializat şi motivat pentru proiecte inovative.

Etichete: beneficiari centrul montessori sectorul 6, centrul social montessori, Gabriel Mutu, gradinita montessori, Montessori, Sectorul 6

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE