S-a schimbat traseul magistralei 6 de metrou. VEZI NOUA RUTĂ SPRE AEROPORTUL OTOPENI



Magistrala 6 de metrou va face legatura intre statiile 1 Mai-Aeroport Otopeni (Foto B365.ro)
Magistrala 6 de metrou va face legătura între stațiile 1 Mai-Aeroport Otopeni (Foto B365.ro)

"Am produs nişte schimbări în ruta proiectului determinate tehnologic pentru că noi am revizuit studiul de fezabilitate în sensul eficientizării costurilor şi al posibilităţilor de a face linia cât mai repede şi de a deranja cât mai puţin populaţia. Legătura cea mai fezabilă s-a dovedit a fi de la 1 Mai pe traseul mai departe spre Piaţa Presei Libere – Aerop Băneasa – Privighetorilor – Aeroport Otopeni", a precizat pentru B365.ro Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex SA.

Traseul iniţial anunţat de compania de transport ar fi trebuit să plece de la staţia de metrou Piaţa Victoriei şi, ulterior, să ajungă la Piaţa Presei Libere.

"S-a renunţat din cauza costurilor ridicate (n.r. - mai mari cu circa 200 milioane euro), a problemelor legate de execuţie, de mediu, privind starea oraşului în acea zonă, cât şi de faptul că proiectul iniţial avea drept scop legătura a două mari moduri de transport: pe calea ferată şi pe calea aerului. Ăsta a fost scopul proiectului: să legăm transportul pe calea ferată de transportul pe calea aerului. Și în felul ăsta venim direct cu călătorii în Gara de Nord. În Piaţa Victoriei ar fi trebuit să se transfere şi era harababură", a motiovat Udrişte la solicitarea B365.ro.

O parte din costurile de execuţie a lucrărilor pe magistrala 6 de metrou vor fi asigurate din creditul de aproximativ 320 milioane euro pe care Guvernul României l-a luat în urmă cu un an de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA). Autorităţile vor trebui să găsească însă şi alte surse de finanţare întrucât costurile totale ale proiectului sunt estimate la un miliard de euro.

"În primăvara aceasta, până în vară, angajăm consultantul tehnic de specialitate care va avea sarcina ca până în prima parte a anului 2012 să realizeze proiectele tehnice preliminare şi caietele de sarcini aşa încât până la mijlocul anului 2012 să lansăm licitaţia pentru execuţia tunelurilor", a specificat directorul general al Metrorex SA.

După cum susţine conducerea metroului bucureştean, magistrala 6 va număra 9 staţii iar primii călători vor ajunge la Aeroportul Otopeni utilizând metroul ca mijloc de transport în anul 2018.

Etichete: bucureşteni, Bucureşti, călători, Capitală, magistrala 6, Metrorex, metrou, modificat, Piaţa Victoriei, promo, schimbat, Sectorul 1, traseu

0/0 COMENTARII
dan
24 Jan 13:01
+0
VOTURI
-0

Bineinteles ca handicapatii (se stiu ei care) nu s-au gandit ca transportul feroviar se impaca cel mai bine tot cu transportul feroviar si in loc sa se demareze lucrari la actualul tronson de cale ferata Bucuresti Nord - Otopeni (trebuia facut doar un tunel plus linie noua si electrificata actuala linie eventual dublata)s-au apucat de un tronson de metrou care se va dovedi inutil pe viitor deoarece calea ferata tot se va face... S-au gandit ei (prost) ca transbordeaza lumea in piata Victoriei insa la Gara de Nord nu tot transbordare este , ca sa nu mai zic cat ocoleste metroul fata de calea ferata...

John
17 Feb 17:51
+0
VOTURI
-0

Asta imi aduce aminte de reclama aia la **** Share Free: http://www.zapp.ro/despre-zapp/mass-media/reclame-zapp/zapp-share-free-spot-tv200/

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE