S-au reluat lucrările pe Șos. Pantelimon și pe Șos. Iancului. CÂND VOR FI GATA



Au fost reluate lucrările pe Șos. Pantelimon și pe Șos. Iancului, după ce, timp de aproximativ două luni, cele două șantiere au fost abandonate. Blocajul a apărut după ce constructorul, firma Tehnologica Radion, a intrat în insolvență. Pentru a se reporni lucrările a fost încheiat un act adițional prin care unul dintre cei trei asociați care au câștigat în 2011 contractul, a preluat conducerea proiectului, înlocuind Tehnologica Radion. Noua firmă este specializată în lucrări de instalații electrice. Pauza de peste două luni a afectat foarte mult proiectul având în vedere că ele au fost deblocate tocmai la venirea iernii, iar condițiile meteo din această perioadă nu vor permite un progres prea mare al lucrărilor. În aceste condiții, noul termen estimat pentru finalizarea lucrărilor a fost decalat până la sfârșitul anului viitor. 

Lucrările de reabilitare a Șoselelor Pantelimon și Iancului au fost oprite timp de peste două luni după ce constructorul, firma Tehnologica Radion, a intrat în insolvență. Pentru a debloca proiectul a fost încheiat în cele din urmă un act adițional. Firma care a preluat conducerea contractului este una dintre cele trei firme asociate care au câștigat în 2011 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare sistem rutier cu linii de tramvai pe Sos.Pantelimon - Sos. Iancului. Astfel, pe 4 august 2011, Primăria Capitalei a atribuit acest contract în valoare de aprox 70 milioane euro, Asocierii SC Tehnologica Radion SRL - SC TIAB SA - SC Via Proiect SRL, lider de proiect fiind Tehnologica Radion. Firma care a preluat acum conducerea proiectului, SC TIAB SA, are însă ca obiect de activitate lucrări de instalații electrice și automatizări industriale.

Când vor fi gata lucrările

Lucrările de reabilitare a sistemului rutier și a liniilor de tramvai pe Sos.Pantelimon - Sos. Iancului au început în iunie 2013 și ar fi trebuit terminate până la sfîrșitul acestui an. Cum lucrările au fost deblocate chiar în prag de iarnă, termenul a fost prelungit cu aproximativ un an.

"Lucrările vor fi terminate la sfârșitul anului viitor. Pe Pantelimon, terminalul nu am putut să îl predăm pentru că este acolo o conductă de gaze care trebuie mutată. Am vorbit cu Distrigaz care s-a apucat să mute conducta acum. Pentru zona Morarilor - capăt a trebuit să menținem circulația rutieră și nu s-a putut lucra decât pe o parte. Iar pe tronsonul dintre Iancului-Chișinău a trebuit să păstrăm circulația tramvaielor și acela va fi ultimul tronson făcut. Iar între Chișină și Morarilor a fost RADET-ul care după ce am lucrat noi a înlocuit țevele de acolo", a precizat pentru B365.ro, Ion Dedu, șeful Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

Lucrările ar putea fi terminate mai repede însă pe Șos. Iancului. "Iancului trebuia să se termine până la sfârșitul anului, dacă nu existau cele două luni în care nu s-a lucrat. Deci în cele două luni se turna asfaltul și era gata 100%, până la sfârșitul anului. Acum am intrat în perioada de iarnă care poate să ne coste. Dacă vine zăpada și sunt temperaturi neconforme nu poți să torni stratul de uzură și atunci trebuie să aștepti până când vor fi temperaturi care să permită turnarea stratului de uzură", a mai spus Ion Dedu.

Ce lucrări se fac în cadrul proiectului de reabilitare a celor două artere:

Pe Șoseua Pantelimon:

- va fi reabilitat carosabilul și se vor amenaja câte trei benzi pe sens

- de o parte și de alta a străzi va fi creată câte o bandă de circulație unde vor fi amenajate și locuri de parcare pentru riverani

- linia de tramvai va fi inverzită prin plantarea de gazon și înălțată pentru a împiedica accesul autovehiculelor

- la capătul Șoselei Pantelimon, zona magazinului Cora va fi un nod intermodal de transport, cu o stație foarte mare,  care va reuni toate mijloacele de transport din zonă, respectiv autobuzul, tramvaiul, microbuzele, dar și metroul, atunci când va fi terminată magistrala 5 Pantelimon-Universitate

- Tot în zona Cora Pantelimon va fi construiă și o parcare park&ride, ce va fi conectată cu stația. Parcarea va fi destinată celor care vin cu mașina din afara Capitalei și care își vor putea lăsa autoturismul în parcare, pentru a se deplasa prin oraș cu ajutorul mijloacelor de transport în comun.

- în stațiile de autobuz vor fi amenajate alveole;

- Șoseaua Pantelimon va fi introdusă în sistemul de management al traficului. Astfel, vor fi montate semafoare inteligente care își schimba timpii de așteptare în funcție de valorile de trafic

Pe Șoseaua Iancului:

- carosabilul va fi reabilitat, păstrându-se două benzi pe sens. Va fi interzisă staționarea pe această arteră

- linia de tramvai va fi înăltață și va fi utilizată și de autobuze și de mașinile de intervenție 112. Tramvaiele și autobuzele vor avea stații comune până la intersecția cu Șoseaua Pantelimon

- Șoseaua Iancului va fi introdusă în sistemul de management al traficului. Astfel, vor fi montate semafoare inteligente care își schimba timpii de așteptare în funcție de valorile de trafic.

 

Etichete: linie de tramvai, parcare, park ride, Primăria Capitalei, reabilitare, Şoseaua iancului, Șoseaua pantelimon

0/5 COMENTARII
Bogdan
13 Dec 14:32
+0
VOTURI
-0
Cel mai prost proiect.
1. Au desfintat iesirile la sosea a stradutelor. In nicio tara din lume nu se intampla asa.
2. Intr-un cartier cu numar mare de locuitori, au desfintat parcarile, lasand cate 4 locuri la 200 de apartamente.
3. Vor sa faca parcare subterana in zona Morarilor. Domnilor, voi aveti minte. Merg 2 statii pe jos dupa ce las masina? Culmea mai si platesc.
4.Oprescu si Onteanu sunt cei mai slabi primari avuti. Totul s-a facut dor pe interese. Nu conta accesibilitatea ci numarul de borduri si stalpi. De ce sa faca sa se circule usor si rapid, drept fara ocolisuri cand se poate mai intortocheat si cu mai multe borduri.
Sa dea Domnul sa va manace puscaria pentru toate imbecilitatile pe care le-ati facu si le faceti.
Dumnezeu este sus si o va platii fiecaruia.
Bobonete anton
24 Aug 22:31
+0
VOTURI
-0
Cel mai prost proiect pe care l-am vazut pana acum! unde vedeti voi 3 benzi bai nene ati ales cel mai ieftin proiect ca-sa va bagati bani in buzunare saracuti de voi. Uitativa la sectorul 3 ala priect nu saracia asta din pantelimon si iancului in iancului 2 benzi in pantelimon erau 3 benzi.. acum sunt 2 sau 3 benzi pe portiuni am facut 20 de minute de la morarilor pana la delfinului 15 de la delfinului pana la intersectia iancului cu pantelimon sa va fie rusine nu faceti nimic bun in tara asta.
Cris
26 Nov 14:05
+0
VOTURI
-0
Pana la sfarstiul duratei de viata a sistemului solar, aceste lucrari vor fi gata. La fel cum sunt si cele din zona Titan - Liviu Rebreanu - 1 Decembrie 1918. Au inceput pe vremea lui Burebista si inca continua. Intre timp au ajuns rachetele cu oameni pe Marte, s-a aterizat pe o cometa si altele...
ghilotina
26 Nov 11:33
+0
VOTURI
-0
Aceste fonduri pentru lucrarile de modernizare si reabilitare sos PANTELIMON SI SOS IANCULUUI alocate de Primaria Bucuresti sa fie platite de cetatenii care l-au votat pe Oprescu , deoarece isi bat loc de banii publici , urmand ca pe acolo O sa se faca tunelele pentru MAGISTRALA 5 METRO SI o sa fie un santier deschis cu multe stricaciuni la infrastructura rutiera si nu numai....
Liviu Cristea
26 Nov 09:53
+0
VOTURI
-0
Vad ca nu mi-ati postat comentariul anterior, desi vi l-am trimis. Pe scurt era vorba despre cat de nepotrivita este punerea in opera a proiectului de modernizare a sos.Pantelimon inainte de marele deranj pricinuit de lucrarile la Magistrala 5 de METROU, cand vor fi distruse toate amenajarile de la suprafata cu sapaturile ce vor incepe in mai putin de un an. CUI PRODEST adresati, va rog, aceasta intrebare edililor nostri dragi din partea unui cititor al B365 si totodata cetatean care stie ca responsabilitate si frica nu mai exista in Romania, dar care mai crede in bun simt ca intr-un basm unde binele invinge raul...A bon entendeur, Salut !

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h