Salariu de bancher de top scos la iveală: 37.000 de euro net pe lună la BCR



Sergiu Manea, 42 de ani, vicepreşedintele executiv al BCR, cea mai mare bancă locală, a avut anul trecut venituri nete de 1,97 milioane de lei din mandatul de la BCR, ceea ce înseamnă o medie lunară de 164.000 de lei (echivalentul a 37.000 de euro). Venitul anual încasat de Manea la BCR apare în declaraţia sa de avere pe care a publicat-o, conform legii, ca urmare a faptului că a fost timp de câteva luni membru în consiliul de administraţie al companiei de stat Romgaz. Documentul a fost completat pe data de 18 februarie 2015.

Salariu de bancher de top scos la iveala: 37.000 de euro net pe luna la BCR
Salariu de bancher de top scos la iveală: 37.000 de euro net pe lună la BCR

Manea a ocupat funcţia de administrator la Romgaz de la finalul lunii iulie până în decembrie anul trecut, când a renunţat la această poziţie, scrie ZF. 

Sergiu Manea ocupă din 2012 funcţia de vicepreşedinte executiv trezorerie, pieţe de capital& Group Large Corporates şi este Membru al Comitetului Executiv în cadrul BCR. Anterior, el a lucrat timp de şapte ani în Viena, unde a lucrat pentru bănci precum Bank Austria Creditanstalt sau UniCredit. În perioada 2010- 2012, Manea a fost partener la o firmă austriacă de asset management şi consultanţă financiară (Ithuba Capital).

Anul trecut, BCR a avut active în valoare 61 de miliarde de lei şi pierderi de 2,8 miliarde de lei pe fondul creşterii provizioanelor.

Etichete: bancher, BCR, consiliu de administraţie, romgaz, salariu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h