Salonul de vinuri Vintest București a început. 17 producători români îşi prezintă produsele



Salonul de vinuri Vintest București, care s-a deschis vineri dimineață și se derulează pe parcursul a trei zile, are drept scop popularizarea vinurilor românești în rândul consumatorilor, prin oferirea de informații mai puțin cunoscute cu privire la acestea, a anunțat vineri Lucia Pîrvu, expert degustător și organizatorul salonului.

Vintest
Vintest

"Proiectul a început cu trei săptămâni în urmă, printr-un parteneriat foarte puternic cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, facultatea de Horticultură. Este un proiect amplu, adresat către trei categorii de public: studenților din anul patru la facultatea de Horticultură, masteranzilor și, nu în ultimul rând, seniorilor. Acest proiect a avut ca tematică transmiterea informațiilor despre vinurile autohtone, românești, precum salonul Iubesc Vinul Românesc", a explicat Lucia Pîrvu.

Potrivit acesteia, prin organizarea unor astfel de evenimente, cei implicați încearcă să apropie cât mai mult vinul producătorilor participanți de consumatori. "Vrem să oferim informații despre vinul românesc, care este tradiție și care, în momentul acesta, a plecat la concursuri internaționale și s-a întors cu multe medalii", a subliniat organizatoarea evenimentului.

Salonul Vintest București reunește, anul acesta, 17 producători români, care vor expune mai mult de 220 de vinuri de la crame autohtone cu renume.

Evenimentul, aflat la ediția a șasea, are loc în perioada 28 — 30 octombrie la Sala de Marmură, în cadrul Casei Presei Libere din București.

Totodată, organizatorii anunță că, prin cumpărarea unui bilet, vizitatorii vor putea participa la una dintre degustările speciale din Biblioteca de Vinuri Autohtone. Degustările vor fi organizate pe toată durata evenimentului, într-un spațiu dedicat, iar participanții vor avea astfel posibilitatea de a afla mai multe informații despre vinurile unui producător direct de la experți în domeniu, ca oenologi sau somelieri, reprezentanții cramei.

"În plus, vizitatorilor li se vor pregăti multe alte surprize pe parcursul evenimentului. Toamna aceasta vizitatorii pot câștiga weekend-uri de vis, cine în restaurant cu specific românesc sau premii în vin", mai anunță organizatorii.

În cursul zilei de sâmbătă vizitatorii vor avea la dispoziție și o serie de produse alimentare tradiționale pe care le vor putea degusta, a mai spus Lucia Pîrvu.

Printre expozanții salonului de anul acesta se numără: Domeniile Sâmburești, Vinarte, Domeniile Anastasia, Crama Hermeziu, Casa de Vinuri Cotnari, Vincon România, Crama Rătesti, Crama 1000 de Chipuri, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Dealul Dorului, Crama Histria, Cramele Cricova, SCDVV Pietroasa, SCDVV Bujoru, Crama Mennini, Cotnari, Domeniile Ostrov.

Organizatorii se așteaptă, anul acesta, la aproximativ 600 de vizitatori.

Etichete: degustare de vinuri, salon de vinuri, vintest, vintest bucuresti, vinuri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE