Accident în Capitală cu șase mașini implicate



Şapte persoane au fost rănite, miercuri seară, în Capitală după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier pe şoseaua Olteniţei din sectorul 4, circulaţia fiind blocată în zona producerii accidentului, la ora transmiterii acestei ştiri, informează Brigada Rutieră.

Accident in Bucuresti
Accident în Bucureşti

În accident au fost implicate şase autoturisme, trei dintre ele circulau pe şoseaua Olteniţei, alte trei erau parcate şi au fost lovite, au declarat oficiali din Brigada Rutieră.

Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două dintre acestea fiind transportate la spital.

Una dintre cele şapte victime a fost prinsă între fiarele maşinii şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, au confirmat reprezentanţi ISU Bucureşti-Ilfov. Aceştia precizează că victima încarcerată are leziuni grave, dar este "conştientă şi coperantă".

Cea de-a doua persoană transportată la spital este în stare mai bună.

Etichete: accident, accident Bucureşti, Bucureşti, soseaua oltenitei

0/1 COMENTARII
Militia locala
25 Aug 08:23
+0
VOTURI
-0
Agerpress-ul zicea de patru cu patru, la voi vad ca sunt trei cu trei... Daca mai caut, probabil c-o sa gasesc ca, de fapt, nici nu s-au atins masinile alea.

Militia Locala nu-si face treaba. Autoturismul Ford care rula cu viteza pe linia de tramvai, ce cauta acolo? Militistii astia nu-si fac treaba. Sa ia carnete. Sa dea amenzi. Sa civilizeze bizonii.
La volan nu te grabesti.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE