Sărbătoare mare, sâmbătă, pentru creştin-ortodocşi: MOŞII DE IARNĂ. Ce trebuie să faci



MOŞII DE IARNĂ. Sâmbătă, 5 martie, sunt prăznuiți Moșii de iarnă, numiți și Moșii cei mari. Este sâmbăta dinaintea lăsatului sec de carne pentru Postul Mare, ziua în care sunt pomeniţi moşii şi strămoşii adormiţi în dreapta credinţă.

Sarbatoare mare, sambata, pentru crestin-ortodocsi: MOSII DE IARNA
Sărbătoare mare, sâmbătă, pentru creştin-ortodocşi: MOŞII DE IARNĂ

MOŞII DE IARNĂ. Moşii de iarnă (Moşii cei mari) deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, încheiată cu Sâmbăta lui Lazăr (pe 23 aprilie), în care creştinii ortodocşi fac parastase.

De Moşii de iarnă gospodinele duc la biserică, pentru praznic, colivă, un colac, o sticlă de vin, pomelnicul pe care sunt trecute numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat, scrie libertatea.ro.

În trecut, Moşii de iarnă erau cunoscuţi, în lumea satului, în special, şi drept "Moşii de piftii", fiindcă în această zi se mănâncă piftie şi alte răcituri. Iar ceea ce rămâne nemâncat se aruncă a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă nu se respectă această tradiţie, natura se răzbună aducând valuri de frig în toiul verii.

Mai mult, femeile care calcă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi "li se întoarce pomana" pe care au dat-o.

MOŞII DE IARNĂ. Credincioşii care fac pomeniri trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta liturghie. Abia după această slujbă mare se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări – numărul minim necesar, potrivit superstiţiilor, pentru a încălzi sufletele morţilor.

Conform tradiţiei creştin ortodoxe, o dată cu Lăsatul secului de carne cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (8 mai).

Duminică este lăsatul sec de carne. Luni începe săptămâna albă

Duminică, 6 martie – Duminica Înficoşatei Judecăţi (a lăsatului sec de carne) – se mănâncă pentru ultima dată carne.

De luni, 7 martie, până duminică, 13 martie, este dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte. De aceea, săptămâna aceasta este cunoscută, în popor, şi ca "săptămâna albă".

Duminică, 13 martie, este Lăsatul Secului pentru Postul Sfintelor Paşti (se mănâncă pentru ultima dată brânză, lapte, ouă şi peşte).

Luni, 14 martie, începe Postul Paştelui, care ţine până sâmbătă, 30 aprilie.

Duminică, 1 mai, este Învierea Domnului (Sfintele Paşti).

Etichete: mosii, mosii cei mari, mosii de iarna, sărbătoare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h