Scandal! Companiile de taxi caută nod în papura ridesharing-ului. Ce se întâmplă cu reglementarea



Dezbaterea de la Ministerul Transporturilor pe marginea ordonanței de urgență pentru reglementarea companiilor de ridesharing s-a intrasformat în bâlci. Reprezentanții companiilor de taxi, după ce inițial au fost deacord cu propunerea textului de OUG, au început să invoce diverse pretexte mai mult sau mai puțin rezonabile pentru a nu merge mai departe cu procesul de legiferare.

Uber versus taxi
Uber versus taxi

Reprezentanţii companiilor de ridesharing (Uber, Bolt şi Clever) speră ca proiectul de ordonanţă de urgenţă ce reglementează aceste servicii să se afle pe ordinea de zi a Guvernului în şedinţa de joi şi propun ca taximetriştii să aibă acces la platformele de transport alternativ, în timp ce taximetriştii merg pe premisa că acest proiect de act normativ "nu va trece", în caz contrar existând voci care ameninţă cu greva foamei.

Ministerul Transporturilor (MT) a organizat, luni, şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto (ridesharing), la care au participat zeci de reprezentanţi ai taximetriştilor, pe de o parte, şi ai companiilor de ridesharing, pe de altă parte.

"Noi ne dorim ca ordonanţa de urgenţă să intre pe ordinea de zi a Guvernului în şedinţa de joi, pentru că situaţia din trafic este tot mai gravă de la o zi la alta. Sunt peste 150 de şoferi sancţionaţi, majoritatea dintre ei sunt cu plăcuţele ridicate. Ei au maşinile personale indisponibile în momentul ăsta", a declarat, la sfârşitul dezbaterii, Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economia Digitală, reprezentantul Uber, Bolt şi Clever.

La rândul său, Anca Gherle, reprezentant Clever, şi-a exprimat speranţa că proiectul de ordonanţă va fi introdus în şedinţa de Guvern de joi, odată cu încheierea tuturor procedurilor de transparenţă.

"Mâine va fi o Comisie de Dialog Social, iar, odată încheiată acea comisie, am parcurs toate procedurile de transparenţă, de dezbatere publică şi ne aşteptăm ca joi să fie introdusă în şedinţa de Guvern. Ne dorim, la fel cum şoferii de transport alternativ au acces la aceste platforme, şi taximetriştii să vină pe aceste platforme, să fie un tratament egal pentru toată lumea, ca să nu existe supărări sau o discriminare către taximetrişti. Maşinile de taxi să aibă acces pe aceste platforme, să ofere transport cetăţenilor. Aceste platforme s-au născut pentru că cererea de transport este foarte mare. Nu cred că este o soluţie să discriminăm o categorie de transport şi ei trebuie să aibă acelaşi acces pe platforme şi, evident, să respecte aceleaşi reguli. În acest moment este în discuţie în OUG dacă ei au acces sau nu pe platformele de transport alternativ. Dacă OUG ar specifica clar că maşinile de taxi nu au voie pe aceste platforme de transport alternativ atunci ei ar fi împiedicaţi. Noi susţinem ca ei să aibă acces pe aceste platforme", a explicat ea.

Anca Gherle a adăugat că textul proiectului de act normativ prevede o perioadă de doar 3 ani pentru autorizare şi funcţionare a transportatorilor înscrişi pe platforme.

"Aceasta este o situaţie pe care noi nu o înţelegem. Nu înţelegem de ce ordonanţa de urgenţă are un termen de expirare, să îi spunem aşa. Acest termen de expirare poate afecta orice business. Orice om care doreşte să investească nu investeşte pe un termen de 3 ani. Noi am propus ca acel termen de expirare a OUG în anul 2022 să fie eliminat", a mai spus reprezentantul Clever.

Potrivit acesteia, în ultima lună, şoferii au fost extrem de descurajaţi să intre pe aceste aplicaţii.

"Avem undeva la 120 de şoferi care au fost sancţionaţi şi le-au fost ridicate plăcuţele, care au dat un exemplu pentru ceilalţi şoferi şi aceştia nu au mai intrat pe aplicaţii. Serviciul nostru a scăzut cu 50%, deci ordonanţa asta, dacă nu va fi votată săptămâna aceasta, noi avem o viziune destul de sumbră asupra viitorului acestei aplicaţii", a avertizat Anca Gherle.

Taximetriştii, în schimb, consideră că proiectul de OUG trebuie dezbătut încă 2-3 luni, iar avocaţi ai acestora, cum ar fi Asociaţia Banat Taxi din Timişoara, au avertizat că vor solicita suspendarea efectelor acesteia în cazul în care va fi aprobat de Executiv.

Mai mult, Mihai Ghişa - prim vicepreşedinte pe ramura taxi la FORT - susţine că sunt transportatori în regim de taxi care vor să intre în greva foamei dacă Executivul va aproba proiectul de ordonanţă care reglementează activitatea de ridesharing.

Acesta a susţinut că taximetriştii sunt de acord cu legiferarea acestui tip de transport, dar să se facă în conformitate cu transportul public de persoane.

Taximetriştii au mai contestat termenul de "tarif dinamic", au cerut aparate de taxat metrologic şi fiscal pentru şoferii de pe platforme, au cerut să fie autoturisme în proprietate sau în leasing, o anumită culoare şi au contestat vechimea, care conform proiectului este de 15 ani, spunând că "nu se poate legifera cu dubla măsură".

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto a fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, în data de 23 mai 2019. Acesta a stat în dezbatere publică până pe 3 iunie, când a fos publicată o variantă revizuită, în urma consultării cu co-iniţiatorul proiectului, respectiv Ministerul Comunicaţiilor.

În urma dezbaterii publice de luni, proiectul va suferi sau nu noi modificări, după care va merge pe circuit extern, la ministerele avizatoare. Procedura este îndeplinită din punct de vedere administrativ, singura etapă fiind plenul Grupului de Dialog Social, care are loc marţi, 11 iunie, unde au loc discuţii cu organizaţiile reprezentative. Momentul în care proiectul va ajunge pe masa Guvernului depinde de cei doi co-iniţiatori, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Comunicaţiilor.

 

Etichete: aplicații, clever, lege, reclementare, ridesharing, taxi, taxify, UBER

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE