Scandal în showbiz: Un artist român celebru este acuzat de soţie că A BĂTUT-O



Scandal imens în show-biz. Elena Cătălina Sişu a depus o plângere la Secţia 9 Poliţie din Bucureşti împotriva soţului ei, cântăreţul Tudor Sişu, pentru lovire şi ameninţare.

Surse din poliţie au dezvăluit pentru Click că soţia cântăreţului ar fi povestit anchetatorilor că Tudor Sişu, de care s-a despărţit în urmă cu ceva timp, a atacat-o în locuinţa în care stă cu fiul lor, acum în vârstă de aproape trei ani, şi cu mama ei. Speriată, tânăra a cerut pe data de 19 noiembrie, în instanţă, alături de mama ei, Magdalena Dinu, emiterea unui ordin de protecţie.

Contactat telefonic, Tudor Sişu nu a vrut să comenteze acest incident.

"Viaţa noastră nu este publică, nu sunt un personaj public", a spus Tudor Sişu, care a negat că ar fi ceva adevărat.

O nouă problemă cu legea l-ar putea trimite direct după gratii, el fiind eliberat condiţionat în luna mai a acestui an.

Tudor Sişu a fost prima oară arestat pentru consum de droguri în 2003 şi condamnat la trei ani de închisoare. La şase luni de la eliberarea condiţionată din 2005 este arestat pentru deţinere de droguri şi este eliberat în 2007. În 2011 primeşte încă o condamnare definitivă la patru ani de închisoare pentru trafic de droguri. Pe 29 mai 2013, Tudor Sişu este din nou liber.

Etichete: ameninţare, Bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE