SCANDAL la Spitalul Colentina din Capitală. Zeci de romi i-au ameninţat pe medici



Mai mulţi medici de la Spitalul Colentina s-au baricadat de frica romilor şi au chemat jandarmii şi poliţia să-i salveze. Scandalul a pornit după ce o rudă de-a agresorilor a murit în spital.

Spitalul Colentina
Spitalul Colentina

Scandalul a început luni, când, o sută de persoane de etnie romă au ocupat toată curtea spitalului, au mers chiar şi la terapie intensivă unde, au devenit mai violenţi şi i-au ameniţat pe medici, scrie romaniatv.net.

"Erau foarte multi apartinatori, cum se intampla ca de obicei, sa vine cu zecile pana la sute la spital. M-am organizat de la bun inceput , cu efective de jandarmi, cu politia, am anuntat peste tot, am organizat paza astfel incat cand lucrurile au derapat am avut raspunsul asteptat si lucrurile sunt sub control. Nu s-au produs pagube pana acum si sper sa nu se produca nici de acum incolo", a spus Bogdan Andreescu, dir. Spitalul Colentina.

Se pare că romii au vrut să se răzbune pe medici pentru că nu au putut salva viaţa unui apropiat. Este vorba despre un tânăr de 36 de ani care a fost transferat din Marea Britanie la Spitalul din Colentina, fără ca medicii să le comunice rudelor adevărata stare de sănătate.

Etichete: scandal Spitalul Colentina, Spitalul Colentina

0/3 COMENTARII
haulesbaules
14 Sep 17:36
+0
VOTURI
-0
Banuiesc ca erau romi cu asigurari de sanatate platite
vlad
14 Sep 15:12
+0
VOTURI
-0
Deci presupun ca zeci de romi sunt acum in inchisoare, da? Da de unde
ei na
14 Sep 09:44
+0
VOTURI
-0
Amenintarea cadrelor medicale se pedepseste cu inchisoare. Speram ca Jandarmii au fost stersi la fund si bagata suzeta inapoi la sfarsitul rundei ...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE