SCANDALUL DEZINFECTANȚILOR DILUAȚI. Ministrul Sănătăţii: Sub 5% din teste au fost neconforme



Ministrul Sănătăţii a anunţat, miercuri, primele rezultate ale controalelor efectuate în spitalele din ţară, ca urmare a scandalului dezinfectanţilor. Potrivit lui Patriciu Achimaş Cadariu, din totalul de 3.526 de probe recoltate din spitale, sub 5% au ieşit neconforme.

Patriciu Achimas-Cadariu
Patriciu Achimaş-Cadariu

"Au fost 3526 de probe recoltate. În unele locuri s-au verificat substanţe şi de la alte firme. Dintre acestea, sub 5% au fost teste neconforme şi în peste 95% din situaţii testele au fost conforme", a anunţat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, într-o conferinţă de presă transmisă de TVR1.

Ministrul a precizat că în locurile unde testele de sanitaţie au fost neconforme se vor dispune măsuri administrative, inclusiv suspendarea utilizării acelor substanţe.

"Sigur că ne punem problema acolo unde apar testele neconforme. Am dispus să se ia toate măsurile administrative, conform legii, de la caz la caz, până la suspendarea utilizării acestor substanţe, până la clarificarea situaţiei", a adăugat ministrul.

"Consider că pacienții sunt în siguranță în acest moment", a mai spus Cadariu.

Testările au fost făcute atât în laboratoarele unităţilor sanitare, cât şi în laboratoare private.

Ministrul Sănătăţii a explicat în ce au constat testele de sanitaţie. "Practic, se verifică pe suprafeţe, pe mâini, pe obiecte modul în care procesul de curăţenie şi dezinfecţie se realizează, în mod corespunzător, dacă produsul utilizat a avut efectul scontat în sensul distrugerii microorganismelor", a precizat Patriciu Achimaş-Cadariu.

El a mai spus că toate rezultatele verificărilor făcute vor fi puse la dispoziţia organelor de anchetă. "Specialiştii ministerului colaborează îndeaproape cu parchetul, pun la dispoziţia procurorului de caz orice informaţie solicitată, iar Ministerul Sănătăţii afirmă public disponibilitatea de a contribui la aflarea adevărului în acest caz şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate", a precizat Achimaş-Cadariu.

Potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică s-a constituit un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de o firmă autohtonă utilizaţi în unităţile sanitare.

Controalele au fost cerute de ministrul Sănătăţii după dezvăluirile făcute de "Gazeta Sporturilor" despre concentraţia antisepticului produs de Hexi Pharma. În laborator s-a constatat că era de 10 ori mai mică decât pe etichetă.

Probele recoltate din toate spitalele au fost trimise la laboratul de stat ICECHIM, dar şi în străinătate pentru a se verifica eficienţa dezinfectanţilor. O nouă anchetă jurnalistică a scos la iveală că o firmă din grupul Hexi Pharma a câştigat un contract controversat de curăţenie cu Institutul Oncologic din Bucureşti.

Jurnaliştii de la "Euractiv" au mers pe firul dezvăluirilor despre Hexi Pharma. Au descoperit că firma de curăţenie Medical Cleaning, controlată de aceeaşi persoană - Dan Alexandru Condrea - are un contract cu Institutul Oncologic din Bucureşti. În valoare de 300.000 de lei, acesta a fost obţinut prin negociere directă, nu prin licitaţie. Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de Control să verifice.

Etichete: dezinfectanti diluati, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaș-Cadariu, SCANDALUL DEZINFECTANŢILOR DILUAŢI

0/1 COMENTARII
Cris
04 May 15:12
+0
VOTURI
-0
Demisia urgent, Achimash.... Bubuie tara asta de substante diluate, mancare falsa si/sau imputzita, igiena deficitara in scoli, gradinite, peste tot... iar alde Achimash se tin de conferinte de presa unde incearca din toate puterile sa se disculpe de orice responsabilitate.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE