Scandalul plagiatelor. Nouă doctoranzi cer retragerea doctoratelor: Titlurile nu pot fi retrase



Academia de Informaţii "Mihai Viteazul" a anunţat că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul instituţiei au cerut retragerea titlului de doctor, printre aceştia fiind, potrivit unor surse, foştii miniştri Radu Stroe şi Mihai Stănişoară dar şi Bogdan Licu, adjunct la Parchetul General.

Doctorate plagiate
Doctorate plagiate

"Pe parcursul analizei, Consiliul Ştiinţific a constatat faptul că un număr de nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3 - 7 martie a.c. şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în data de 10 martie a.c. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale", se arată într-un comunicat de presă al Academiei de Informaţii.

Noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a confirmat existenţa cererilor de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor nouă, precizând că în prezent nu pot fi retrase pe baza soliciărilor de renunţare.

"Noul regulament prevede faptul că tot aceasta structură (n.r. CNATDCU), prin comisiile de specialitate trebuie să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei (...). Pentru moment regulamentul nu ne permite ca doar pe baza unei renunţări din partea persoanelor în cauză să putem retrage titlurile respective. Titlurile nu pot fi retrase nici în cazul în care persoana respectivă recunoaşte că a încălcat drepturile academice. Poate să recunoască dar consiliul naţional trebuie să dea acest verdict. Trebuie o analiză care va fi făcută curând", a declarat Mircea Dumitru.

Potrivit unor surse, cei care au cerut retragerea titlului de doctori sunt: Radu Stroe, fost ministru de interne, Mihai Stănişoară, fost ministru al Apărării, Bogdan Licu, procurorul general adjunct al României, Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate, Romeo Raicu, fost şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Mihail Tudose, fost ministru al Economiei, Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 2, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea şi Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.

Tezele de doctorat au fost evaluate la nivelul Academiei de Informaţii după ce în spaţiul public au apărut suspiciuni de plagiat în legătură cu mai multe lucrări de doctorat ale unor persoane publice.

"Prin raportare la activitatea Şcolii doctorale, rezultatele preliminare ale evaluării tezelor de doctorat relevă respectarea cerinţelor de formă şi conţinut specifice perioadelor în care au fost realizate, cu menţiunea că pentru unele dintre acestea, finalizate preponderent în perioada 2010-2011, au fost identificate unele erori sau abateri de la standardele academice şi politicile de calitate din prezent. Autorii acestora au fost informaţi pentru a formula puncte de vedere şi pentru a corecta lucrările elaborate, în condiţiile legii, urmând a fi informată şi Comisia de etică a Academiei pentru a dispune măsuri, după caz, în acord cu metodologiile în vigoare", mai anunţă Academia de Informaţii.

Etichete: academia de informatii, doctorate, doctorate plagiate, plagiat, retragere doctorate, scandal plagiat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE