Scaun sculptat de Brâncuși, scos la licitație la prețul de 100.000 de euro



Un scaun sculptat de Constantin Brâncuși este vedeta licitației de toamnă "Top 100 mari maeștri ai artei românești", organizată de Artmark pe 25 octombrie în Capitală.

Scaun sculptat de Brancusi
Scaun sculptat de Brâncuşi

Potrivit catalogului licitației, scaunul decorat cu grifoni și cap de copil este estimat la prețul de 70.000 — 100.000 de euro.

Între lucrările estimate la sume mari se regăsesc și: "Fetiță cu bonetă albă" de Nicolae Tonitza, la 40.000 — 60.000 de euro, "Întoarcerea de la târg" de Nicolae Grigorescu, la 25.000 — 45.000 de euro, "Legendă — Toamnă la Ștefănești" de Ion Țuculescu, la 30.000 — 50.000 de euro, "Ghivece cu flori și pensule" de Alexandru Ciucurencu, la 9.000 — 15.000 de euro, "Autoportret" de Sabin Bălașa, la 10.000 — 15.000 de euro, "Garoafe roșii" de Gheorghe Petrașcu, la 12.000 — 18.000 de euro, "Pod la Veneția" de Corneliu Baba, la 8.000 — 12.000 de euro, "Gladiole" de Nicolae Tonitza, la 9.000 — 15.000 de euro.

În licitație se regăsește și o lucrare semnată de celebrul artist contemporan Adrian Ghenie. Una dintre lucrările sale — "Nickelodeon" — a fost adjudecată pe 6 octombrie, cu ocazia unei licitații organizate de celebra casă Christie's, la suma de 7.109.000 de lire sterline.

Adrian Ghenie este prezent în licitația de toamnă a casei Artmark cu lucrarea "Christ", estimată la 12.000 — 18.000 de euro.

Licitația "Top 100 mari maeștri ai artei românești" va avea loc pe 25 octombrie, la ora 20,00, la Athenee Palace Hilton.

Etichete: brancusi, licitatie brancusi, scaun brancusi, scaun sculptat brancusi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE