Scutul antirachetă de la Deveselu a fost INAUGURAT



Statele Unite a activat joi scutul antirachetă de la Deveselu. Oficialii români și americani prezenți la ceremonie au subliniat că sistemul este destinat exclusiv apărării legitime împotriva amenințării cu rachete.

Scutul antiracheta de la Deveselu, activat joi
Scutul antirachetă de la Deveselu, activat joi
Foto: radiocraiova.ro

UPDATE 13.00 Premierul Dacian Cioloș, prezent la ceremonia, a declarat că scutul antirachetă respectă prevederile Cartei ONU și este destinat exclusiv apărării legitime împotriva amenințării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume.

"Facilitatea de la Deveselu respectă pe deplin prevederile Cartei ONU și nu este îndreptată împotriva cuiva anume, este un mijloc destinat exclusiv legitimei apărări împotriva amenințărilor cu rachete balistice, întărește totodată capacitatea NATO de apărare antirachetă și extinde aria de acoperire și protecție pentru statele aliate sudice și centrale din Europa, reducând semnificativ riscul unor eventuale atacuri balistice din afara spațiului euro-atlantic", a spus premierul la inaugurarea Sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu.

UPDATE 12.20 A început ceremonia.

UPDATE 10.23: Principalele declarațiile ale secretarului general al Nato,  Jens Stoltenberg:

Romania este un aliat de incredere

NATO s-a angajat solemn fata de securitatea Romaniei, acum si in viitor.

Acest sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei.

Tehnic, este imposibil ca acest sistem să doboare rachete balistice ruseşti. Am fost foarte transparenţi faţă de români privind acest sistem. Nu văd niciun motiv să se intensifice tensiunile, iar ameninţările Rusiei sunt nejustificate şi iresponsabile. Ruşii ştiu că acest sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei.

UPDATE 10.00: Președintele Klaus Iohannis sustine o conferință de presă, după întâlnirea de joi dimineață, pe această temă, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Principalele declaratii:

Romania ramane un partener de incredere implicat activ in adoptarea si implementarea deciziilor NATO. Suntem un aliat credibil.

Situatia din vecinatatea estica a NATO continua sa fie volatila.

O spun inca o data, sistemul antiracheta din Romania are rol defensiv, este indreptat impotriva unor amenintari cu rachete balistice din afara spatiului european.

Ne dorim stabilirea cadrului unei prezente aliate permanente la Marea Neagra, bineinteles cu respectarea acordului de la Montreaux.

Romania sustine continuarea politicii NATO a usilor deschise.

La baza militara din Deveselu (judetul Olt, la 180 de kilometri de Bucuresti), vin astazi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg si adjunctul secretarului american al Apararii, Robert Work, premierul Dacian Ciolos si ministrul Apararii, Mihnea Motoc.

Scutul antiracheta este o initiativa americana, iar facilitatea din Romania adaposteste 3 baterii cu cate 8 interceptoare (proiectile fara incarcatura explozibila), informează hotnews.ro.

Investitia americana se ridica la 800 de milioane de dolari, iar SUA si Romania vor ca facilitatea de la Deveselu sa intre in administrarea NATO pana in luna iulie, cand are loc summit-ul NATO de la Varsovia.

Oficiali cu rang înalt din Statele Unite și din NATO sunt așteptați la ceremonia de joi

Scutul antirachetă din România – așa-numitul sistem Aegis – vizează protejarea aliaților nord-atlantici de atacuri cu rachetă cu rază mică și medie de acțiune, care ar putea proveni în special din Orientul Mijlociu. Rusia vede însă în această acțiune o amenințare directă la adresa securității ei, ceea ce NATO neagă.

„Și NATO, și SUA au arătat clar că sistemul nu este destinat și nu are nici capacitatea de a submina forța strategică de descurajare a Rusiei", a declarat miercuri Frank Rose, asistent al secretarului de stat american, citat de digi24.ro. El este oficialul american care a purtat negocierile cu România pentru a stabili detaliile instalării scutului.

„Rusia și-a exprimat în mod repetat îngrijorarea că apărarea SUA și NATO este îndreptată împotriva ei și reprezintă o amenințare la adresa forței sale de descurajare strategică. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr", a mai spus miercuri Frank Rose.

Cu toate acestea, Ministerul rus de Externe a avertizat miercuri că sistemul încalcă tratatul privind forțele nucleare cu rază medie de acțiune, semnat în 1987.

„Această decizie este dăunătoare și greșită, pentru că este capabilă să ne afecteze stabilitatea strategică", a spus un oficial din MAE rus.

Cel mai modern sistem de apărare din Europa se întinde pe aproape 170 de hectare şi găzduieşte 44 de rachete. La inaugurare va veni şi secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Proiectul, care a început în 2013, a costat 800 de milioane de dolari şi a stârnit nemulţumirea Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a declarat ieri că instalarea de către SUA a unui scut antiracheta în Romania este o decizie „dăunatoare şi greşită", fiind o ameninţare pentru securitatea naţională a Rusiei.

Etichete: deveselu, scut deveselu, SUA

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE