Se asfaltează 15 noi străzi din Sectorul 2. Când vor fi gata lucrările



15 străzi din cartierul Steaua Roşie - Plumbuita din Sectorul 2 urmează să fie asfaltate în totalitate până la sfârşitul lunii viitoare, în cadrul unui proiect cu fonduri europene accesat de administraţia locală. Astfel, la finalul lucrărilor de modernizare, toate străzile din Sectorul 2 vor fi numai din asfalt şi nu vor mai exista artere de pământ, a anunţat primarul Neculai Onţanu. 

15 noi străzi din Sectorul 2 al Capitalei sunt în curs de asfaltare, lucrările urmând să fie finalizate luna viitoare, a declarat joi, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, cu prilejul unei conferinţe de presă care anunţă implementarea proiectului de modernizare a străzilor din cartierul Steaua Roşie-Plumbuita, proiect finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR). 

Conform sursei citate, după ce vor fi asfaltate cele 15 străzi, nu vor mai exista în Sectorul 2 străzi de pământ. "Acestea sunt ultimele 15 străzi din cele 820 de străzi din Sectorul 2 ce vor fi modernizate. Prin finalizarea acestui proiect, toate străzile din Sectorul 2 vor fi de asfalt, nu va mai exista niciuna de pământ", a precizat primarul Neculai Onţanu. 

Partea de utilităţi (introducerea de reţele de apă şi canalizare) a fost finanţaţă şi executată de Primăria Sectorului 2, urmând ca modernizarea rutieră să fie realizată cu ajutorul fondurilor europene accesate pe baza proiectelor promovate de administraţia locală. În data de 22 iulie 2015, Primăria Sectorului 2 a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele 15 străzi din cartierul Steaua Roşie - Plumbuita, lucrări ce urmează să fie finalizate în termen de patru luni, respectiv până la finele lunii noiembrie 2015.

Cele 15 străzi ce vor fi modernizate de Primăria Sectorului 2 sunt: Aristotel, Culmea Făgăraşului, Elevatorului, Ghimbav, Ivărului, Linotipului, Plumbuita, Porumbăceanu Ion, Ricinului, Tămâioarei, Intr. Gherghiţei, Litoralului, Polixenia Rădulescu, Tudor Mihai şi Mică.

Proiectul de modernizare a celor 15 străzi din cartierul Steaua Roşie-Plumbuita se întinde pe o lungime de 3,956 km, suprafaţa totală de lucrări fiind de aprox. 37.116 mp. 

Valoarea totală a proiectului de modernizare a celor 15 străzi din cartierul Steaua Roşie-Plumbuita este în sumă de 13,85 milioane lei, din care 8,73 milioane lei finanţare de la Uniunea Europeană. 

"Pe toate străzile din proiect, cu excepția străzilor Tudor Mihai, Litoralului, strada Rădulescu Polixenia, strada Mică și Ricinului, preluarea apelor pluviale se va face prin rigola prefabricată din beton. Pentru eliminarea excesului de apă din corpul străzilor sunt prevăzute guri de scurgere noi și cămine de vizitare care vor fi racordate la rețeaua existentă de canalizare pluvială, ce asigură colectarea și evacuarea controlată a apelor de suprafață", a menţionat Cristian Lemnaru, directorul general al Administraţiei Domeniului Public Sectorul 2, managerul acestui proiect care a adăugat că, pe lângă asfaltarea străzilor, se vor amplasa borduri noi, marcaje și semnalizări rutiere (inclusiv sisteme de semaforizare automate pentru semaforizarea trecerilor de pietoni, comandate prin buton pietonal).

Totodată, în zonă va fi amenajată și o intersecție între străzile Plumbuita și Ricinului în suprafaţă de 1200 mp. 

La finalul lucrărilor de modernizare a străzilor, vor fi efectuate acțiuni de protecția mediului prin reamenajarea spațiului verde şi refacerea cadrului natural acolo unde va fi cazul prin umplere cu pământ vegetal, plantare arbuști și semănare de gazonul, spun oficialii administraţiei locale. 

Etichete: asfaltare, asfaltare strazi cartierul Steaua Rosie-Plumbuita, Neculai Onţanu, Sectorul 2, strazi plumbuita

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE