Se construiesc bazine de înot la 2 şcoli din Capitală. Alte 3 şcoli, cu teren de sport pe acoperiş



Cinci şcoli din Sectorul 3 al Capitalei vor fi modernizate. Administraţia locală intenţionează să construiască noi compexe sportive la unităţile de învăţământ, urmând să fie puse în practică două concepte: cu bazin de înot în dotare la două dintre şcoli, respectiv cu teren de sport pe acoperişul clădirii la alte trei unităţi de învăţământ. 

Se construiesc bazine de inot la 2 scoli din Capitala. Alte 3 scoli, cu teren de sport pe acoperis (Foto ilcora.ro)
Se construiesc bazine de înot la 2 şcoli din Capitală. Alte 3 şcoli, cu teren de sport pe acoperiş (Foto ilcora.ro)

"Aceste investiţii sunt absolut necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a orelor de educaţie fizică şi sport ale elevilor, cât şi pentru desfăşurarea unor activităţi culturale şi recreative în afara orelor de curs, în beneficiul elevilor", se menţionează în documentaţia care a stat la baza proiectului de Hotărâre de Consiliu Local Sector 3 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi investiţiei. 

Unde şi cum vor fi modernizate şcolile din Sectorul 3. Propunerile administraţiei locale

1. Construire complex sportiv cu bazin de înot şi sală de sport la Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu (fostă nr.21)

Complexul sportiv propus a fi amplasat în incinta unităţii de învăţământ va fi dotat cu un teren de sport acoperit, un bazin de înot şi un teren de sport exterior, la nivelul terasei peste clădire.

Pentru realizarea investiţiei, în sumă de 18,8 milioane lei, administraţia locală estimează că are nevoie de 250 de zile. 

2. Construire complex sportiv cu bazin de înot şi sală de sport la Şcoala Gimnazială Al.I. Cuza (fostă nr.199)

Complexul sportiv propus a fi amplasat în incinta unităţii de învăţământ va fi dotat cu un teren de sport acoperit, un bazin de înot şi un teren de sport exterior, la nivelul terasei peste clădire.

Pentru realizarea investiţiei, în sumă de 18,83 milioane lei, administraţia locală estimează că are nevoie de 250 de zile. 

3. Construire complex sportiv cu teren de sport pe acoperiş la Şcoala Gimnazială nr. 86

Complexul sportiv propus a fi amplasat în incinta unităţii de învăţământ va fi dotat cu un teren de sport acoperit şi un teren de sport exterior, la nivelul terasei peste clădire.

Pentru realizarea investiţiei, în sumă de 13,18 milioane lei, administraţia locală estimează că are nevoie de 250 de zile.

4. Construire complex sportiv cu teren de sport pe acoperiş la Şcoala Gimnazială nr. 67

Complexul sportiv propus a fi amplasat în incinta unităţii de învăţământ va fi dotat cu un teren de sport acoperit şi un teren de sport exterior, la nivelul terasei peste clădire.

Pentru realizarea investiţiei, în sumă de 14,9 milioane lei, administraţia locală estimează că are nevoie de 250 de zile.

5. Construire complex sportiv cu teren de sport pe acoperiş la Liceul teoretic Decebal

Complexul sportiv propus a fi amplasat în incinta unităţii de învăţământ va fi dotat cu un teren de sport acoperit şi un teren de sport exterior, la nivelul terasei peste clădire.

Pentru realizarea investiţiei, în sumă de 13,1 milioane lei, administraţia locală estimează că are nevoie de 250 de zile.

Proiectul "Şcoli ca în Germania" este în curs de implementare, în Sectorul 3

De altfel, primarul sectorului 3 - Robert Negoiţă a anunţat că intenţionează ca, până la sfârşitul anului 2015, să fie reabilitate şi dotate cu tehnică de ultimă generaţie toate şcolile din Sectorul 3 în cadrul proiectului "Şcoli ca în Germania". 

"Mi-am propus să avem şcoli ca în Germania! De condiţiile moderne de studiu vreau să beneficieze şi liceenii, aşa că reabilitarea instituţiilor de învăţământ este în plin proces. La finalul lucrărilor, clădirile liceelor vor fi complet reabilitate termic, iar reţeaua de încălzire şi cea electrică vor fi şi ele reparate sau chiar schimbate integral, acolo unde este nevoie. În proiectul de modernizare a unităţilor de învăţământ a fost inclusă şi refacerea rampelor exterioare de acces pentru persoanele cu dizabilităţi", susţine primarul Negoiţă care a adăugat că, în sălile de clasă, mobilierul, uşile şi parchetul vor fi înlocuite sau doar reparate, dacă gradul de uzură permite acest lucru.

"Dar cel mai important pas către sitemul educaţional la nivel european, pe care ni-l dorim, sunt laptopurile, videoproiectoarele şi sistemele de sonorizare performante montate în fiecare clasă. Orele de curs vor deveni astfel mai interactive, iar elevii mai receptivi", apreciază edilul Sectorului 3. 

În plus, tablele cu cretă vor fi înlocuite definitv cu unele mai mari, multifuncţionale şi deloc nocive (elevii şi profesorii nu vor mai inspira praf de cretă).

Etichete: bazin de înot, complex sportiv, Liceul Teoretic Decebal, modernizare școli, sala de sport pe acoperis, Şcoala Gimnazială Al.I. Cuza (fostă nr.199), Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu (fostă nr.21), Şcoala Gimnazială nr. 67, Şcoala Gimnazială nr. 86, scoli ca in germania, Sectorul 3

0/1 COMENTARII
ghilotina
13 Aug 16:45
+0
VOTURI
-0
Si sectorul 6 , ceva ,pentru elevii sectorului....? Alo primul-ministrul al sectorului 6 esti pe fir....s-au nu te-ai trezit nici acum din 2012.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE