Se construiesc noi locuri de parcare în zona Arenei Naţionale



Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 2, instituţie aflată în subordinea Primăriei Sectorului 2, intenţionează să construiască noi locuri de parcare în spatele Arenei Naţionale. Noile parcaje de reşedinţă vor fi realizate în termen de patru luni, potrivit documentaţiei aprobate de administraţia locală. Potrivit primăriei, în acest an ar urma să mai fie create alte 250 de noi locuri de parcare în Sectorul 2. 

Se construiesc noi locuri de parcare in spatele Arenei Nationale (Foto oferteproprietari.ro)
Se construiesc noi locuri de parcare în spatele Arenei Naţionale (Foto oferteproprietari.ro)

"Amenajările de noi parcări de reşedinţă este unul din programele asumate de Primăria Sectorului 2 pentru anul 2014. Prin amenajarea acestor locuri de parcare de reşedinţă se va îmbunătăţi circulaţia în zonă, atât a vehiculelor cât şi a pietonilor. Pentru executarea locurilor de parcare de reşedinţă este necesar a se asigura iluminatul public, respectiv instalarea de şase noi stâlpi de iluminat stradal. Amenajarea parcărilor de reşedinţă va produce un impact favorabil asupra mediului. Astfel, prin amenajarea noii platforme de parcare se reduc considerabil praful şi zgomotul", a declarat pentru B365.RO primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu. 

Conform sursei citate, cele 16 noi locuri de parcare urmează să fie amenajate pe strada Herţa nr.6, în spatele Arenei Naţionale. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Consiliul Local Sector 2, valoarea totală a investiţiei, care cuprinde şi amenajarea trotuarelor aferente parcării, este de 131.000 lei, inclusiv TVA. 

Spaţiul existent în strada Herţa nr.6 este neamenajat şi are, în prezent, funcţiune de parcare ocazională a autovehiculelor riveranilor. Structura rutieră a parcării improvizate în acest spaţiu este realizată parţial din beton de ciment (sub forma unei platforme adiacente punctului termic din vecinătate), iar în alte zone din pământ în amestec cu materiale granulare. 

"Necesitatea acetui proiect a apărut din iniţiativa Administraţiei Domeniului Public Sector 2 de a mări numărul de spaţii de parcare de pe raza sectorului, de asigurare a unor suprafeţe de parcare corespunzătoare şi de a facilita accesul riveranilor către ele. Ca rezultat al realizării lucrărilor de construcţie, se vor îndeplini mai multe obiective, respectiv suplimentarea numărului de locuri de parcare pentru riverani, facilitarea accesului auto către spaţiile de parcare de reşedinţă, precum şi faptul că parcările vor avea o alcătuire care să permită accesul rapid al lucrătorilor la reţelele edilitare", a specificat Onţanu.

Proiectul privind construcţia noilor locuri de parcare ar urma să fie finalizat în termen de patru luni, conform graficului stabilit de administraţia locală. 

Pe lângă locurile de parcare ce vor fi amenajate în strada Herţa nr.6, Primăria Sectorului 2 şi-a propus realizarea a încă 250 de noi locuri de parcare de reședință în prelungirea Şos. Electronicii.

Pentru închirierea unui loc de parcare, şoferii plătesc o taxă cuprinsă între 37 şi 76 de lei, în funcţie de zonă, după cum urmează:

- zona A: 76,65 lei/an

- zona B: 58,40 lei/an

- zona C: 47,45 lei/an

- zona D: 37,34 lei/an.

Etichete: ADP Sector 2, locuri de parcare, Neculai Onţanu, Sectorul 2

0/3 COMENTARII
Bogdan
02 Jun 18:01
+0
VOTURI
-0
De ce nu se fac parcari pe mai multe nivele ? In sectorul 6 se laudau ca au dat drumu la acele sisteme de parcare supra-etajate pe n nivele din metal ? E usor sa mai tai din trotuar sau din zonele cu pamant din fata blocurilor ca sa faci locuri de parcare... Dar ce ar fi ca pentru fiecare 2 locurile sa se faca 10.. Asa s'ar rezolva multe probleme chiar si cu parcarile ilegale din oras.
radu
02 Jun 11:40
+0
VOTURI
-0
se face mall, si ce legatura are asta cu parcarile? mall-ul va fi proprietate privata, nu e obligat sa suporte masinile locuitorilor decat cand acestia sunt in vizita la mall. Primaria trebuie sa-si faca treaba. Parcarile sunt oricum prea ieftine. 37 de lei pe an. Pe bune ? Eu as plati suma asta pe luna, daca as avea posibilitatea sa vin oricand acasa si sa nu mai caut parcare de tampit pe stradute.
vlad
02 Jun 11:19
+0
VOTURI
-0
Se face mall langa, o sa aiba o parcare uriasa.... chiar era nevoie de inca una?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h