S-a inaugurat Academia de Tenis din Complexul "Lia Manoliu". GALERIE FOTO



Academia de Tenis din complexul "Lia Manoliu" a fost inaugurată miercuri de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Academia de Tenis are  șase terenuri și șase grupări de gradene care asigură 1152 de locuri. Academia de Tenis este deschisă în special copiilor de la școlile și cluburile sportive care vor putea încheia protocoale de colaborare cu Municipalitatea, acestea urmând a achita doar cheltuielile de întreținere. După terminarea cursurilor pe care le vor susține copiii, Academia de Tenis va fi deschisă publicului larg. Tarifele vor fi stabilite în primăvara anului viitor. 

Academia de Tenis cu şase terenuri de sport a fost inaugurată miercuri de primarul general al Capitalei, cu două luni întârziere faţă de ultimul termen avansat anterior de edilul-şef. La ultima vizită de lucru efectuată pe şantierul acestui obiectiv, primarul general anunţa că Academia de Tenis va fi deschisă pe 30 septembrie 2014.

Academia de Tenis din complexul "Lia Manoliu" a fost amenajată pe un teren în suprafaţă de 11.700 de metri pătraţi şi are şase terenuri de sport cu gradene pentru 1.152 de spectatori, vestiare, grupuri sanitare, recepţie, birouri, cabinet medical, spaţii de alimentaţie publică şi de mic comerţ cu produse specifice, după cum B365.ro a anunțat aici. Pentru realizarea acestui proiect, Municipalitatea a plătit 6 milioane lei.

Pentru că terenurile sunt în aer liber, Academia de Tenis nu va fi funcțională până în sezonul de primăvară-vară.  Municipalitatea intenționează ca toamna viitoare să instaleze un balon pentru toate suprafețele de joc, astfel încât Academia să fie funcțională pe tot parcursul anului. 

Academia de Tenis este construită în Complexul Sportiv "Lia Manoliu", în imediata vecinătate a Arenei Naţionale, pe fosta platformă de prefabricate şi organizare de şantier a stadionului, care şi-a încheiat activitatea. 

Terenurile sunt cuplate doua cate doua si au prevazute gradene pe laturile lungi. In total exista 6 grupari de gradene a cate 3 randuri de scaune ce totalizeaza 1152 de locuri. Pe primul rand de gradene, pe zona centrala s-au asigurat 23 de scaune, cu un grad de confort mai ridicat. Intre terenuri, pe latura scurta exista circulatii cu latimea de 6.30 metri.

Corpul principal de cladire, aflat la intrarea in academie, contine o zona de lobby cu receptie si mic magazin de material sportiv, o cafeteria cu bar si depozit pentru bar, vestiarele cu grupuri sanitare dedicate si dusuri, cabinet medical si grupul sanitar pentru clienti si personal. Cafeteria beneficiaza de o terasa exterioara, acoperita, generoasa si deschisa spre terenurile de tenis si circulatie pietonala.

Corpul secundar anexa contine grupuri sanitare pentru vizitatori sau sportivi. Cele 6 terenuri de tenis sunt asezate pe orientarea nord-sud pentru a asigura conditii optime pentru desfasurarea jocului.

Există 3 tipuri de suprafete de joc: zgura, acrilic multistrat cu baza cauciucata si prefabricat din cauciuc, cate una pentru fiecare 2 terenuri. 

Academia de Tenis este deschisă în special elevilor și cluburilor sportive care pot încheia protocoale de colaborare cu Municipalitatea, acestea urmând a achita doar cheltuielile de întreținere. După terminarea cursurilor pe care le vor susține elevii și copiii înscriși în cluburi sportive, Academia de Tenis va fi deschisă publicului larg. Tarifele vor fi stabilite în primăvara anului viitor. 

Sală polivalentă cu 12.000 de locuri, în complexul "Lia Manoliu"

Noua arena multifunctionala din cadrul complexului "Lia Manoliu", cu o capacitate de 12.000 de locuri, va permite organizarea de competitii si campionate nationale si internationale, pentru diferite discipline sportive precum si organizarea de spectacole si concerte de mare anvergura.

„Dorim ca prin construirea Arenei Multifuncionale Bucuresti, intreg Complexul Sportiv „Lia Manoliu" sa devina un factor important, o componenta majora a identitatii orasului nostru. Aveam nevoie de o arena multifunctionala cu o capacitate de 12 mii de locuri. Astazi, prin semnarea acestui protocol, facem cel mai important pas spre realizarea acestei investitii. Dorim ca la sfarsitul anului 2015 sa va invitam sa vedeti ca ne-am tinut de cuvant", declara în decembrie, edilul-șef al Capitalei.

Potrivit premierului Victor Ponta, din cele aproximativ 60 de milioane de euro, atât cât este estimată valoarea investiţiei, Guvernul va acorda, în două tranşe anuale, 50 de milioane de euro, restul banilor urmând să fie asiguraţi de Primăria Capitalei, chiar dacă necesarul de fonduri iniţial va fi depăşit.

"Noua arenă multifuncţională va permite organizarea de competiţii pentru mai multe discipline sportive, ca gimnastică, tenis, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, atletism uşor, tir sportiv, scrimă etc., dar şi organizarea de spectacole şi concerte de mare anvergură", a spus şi Bogdan Hreapcă, directorul general al Directiei Generale de Investitii si Dezvoltare din cadrul Primariei Capitalei.

Anul acesta, Primăria Capitalei alocă 40 de milioane de lei, din cele 360 necesare construirii complexului.

Cum va arăta Patinoarul Flamaropol

Primăria Capitalei a făcut primii paşi și pentru modernizarea patinoarului artificial Mihail Flamaropol. În aprilie, Municipalitatea a anunţat că vrea să contracteze servicii de consultanţă pentru execuţia obiectivului de investiţii "Refacere şi modernizare patinoar artificial Mihai Flamaropol şi realizarea de spaţii adiacente necesare desfăşurării activităţilor sportive şi de agrement", lângă Arena Naţională.

Patinoarul Mihai Flamaropol va fi construit pe un teren în suprafaţă totală de 27.000 mp, va avea 6.000 locuri pentru public, la interior, şi 100 locuri VIP dispuse în 10 loje a câte 10 locuri, parcare amenajată, iar pe acoperiş se va amenaja un parc în pantă. "Debutul lucrării sperăm să fie în trimestrul I din 2014, cu finalizare în trimestrul I din 2016", declara în urmă cu un an primarul Capitalei, Sorin Oprescu, între timp termenul de începe a lucrărilor de modernizare la patinoarul "Mihai Flamaropol" fiind decalat.

Patinoarul Flamaropol a primit, anul acesta, de la Bugetul Capitalei, doar 6 milioane lei, din totalul necesar de 134,6 milioane lei.

Etichete: Academia de Tenis, Complex Sportiv Național "Lia Manoliu", Lia Manoliu, Sala Polivalentă, Sorin Oprescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE