S-a deschis Pasajul subteran de la Piața Presei Libere. VIDEO



Pasajul subteran de la Piața Presei Libere s-a deschis azi, 19 iulie. Lucrările la pasaj au început în martie 2014 și ar fi trebuit finalizate în luna aprilie a acestui an. Inaugurarea lucrării a fost amânată însă de mai multe ori din cauza unor probleme cu cablurile electrice. Pasajul face legătura între Șos. Bucureşti – Ploieşti şi bulevardele Kiseleff şi Mărăşti. Se va intra în pasaj de pe Șoseaua Bucureşti-Ploieşti, din dreptul Fântânii Mioriţa şi se va ieşi fie pe Bd. Kiseleff, fie pe Bd. Mărăşti. În cadrul proiectului a mai fost construit un pasaj pietonal pe sub Șos. Kiseleff, iar vechiul pasaj pietonal a fost scurtat și modernizat. 

"Intersecția asta mare este în managementul traficului. Operatorul vede aglomerația și dă drumul mai repede la semafor" - anunță Sorin Oprescu, pentru cazul în care se va aglomera prea tare un fir de lucru. 

Citește și Oprescu anunță construirea de noi PASAJE SUBTERANE PENTRU PIETONI 

 

La inaugurarea Pasajului, primarul general Sorin Oprescu a anunțat că se intenționează înființarea a încă unui pasaj subteran de pietoni la Ministerul Culturii, ceea ce va rezolva problema aglomerării traficului. De asemenea, Sorin Oprescu a anunțat că intenționează să demareze lucrări pentru pasaje pietonale subterane la Lizeanu, dar și la intersecția dintre Tunari cu Barbu Văcărescu. În ceea ce privește noul pasaj pietonal deschis pentru traversarea Șoselei Kiseleff, primarul general Sorin Oprescu a anunțat că va fi dotat cu lifturi, pentru persoanele cu handicap locomotor, deoarece rampele de acces ar reprezenta probleme, în caz de ploaie. 

Pasajul subteran de la Piața Presei Libere a fost deschis azi, 19 iulie. Lucrările la pasaj au început în martie 2014 și ar fi trebuit finalizate în luna aprilie a acestui an. Inaugurarea lucrării a fost amânată de mai multe  ori după ce în zona rampei spre Bd. Mărăști au fost descoperite mai multe cabluri electrice care nu erau prevăzute în planul Enel și au trebuit mutate.

Pasajul subteran de la Piaţa Presei Libere face legătura între Șos. Bucureşti – Ploieşti şi bulevardele Kiseleff şi Mărăşti. Lungimea totală a lucrării este 740 de metri din care pasajul propriu zis are 190 m, iar rampele au o lungime de 140 m şi o lăţime de 7,8 m. Se intră în pasaj de pe Șoseaua Bucureşti-Ploieşti, din dreptul Fântânii Mioriţa şi se iese fie pe Bd. Kiseleff, fie pe Bd. Mărăşti.

În cadrul proiectului a fost construit și un nou pasaj pietonal care leagă nodul de transport de la Piața Presei Libere (capăt tramvai 41) cu aleea ce desparte Berăria H de Hard Rock Cafe. De asemenea, vechiul pasaj pietonal a fost scurtat și modernizat. 

Contractul de proiectare şi execuţie a Pasajului Piaţa Presei Libere a fost atribuit Asocierii SC Apolodor Demolari SRL-SC Eurovia Construct International – SC Tehcon & Edilitare şi Infrastructura SRL – SC Consitrans SRL. Valoarea finală pentru care a fost atribuit contractul este de 74,9 milioane lei (18,2 milioane euro). La acest contract se adaugă şi cel pentru consultanţă, pentru care Primăria Capitalei este dispusă să plătească 70.000 de euro.

Iată și comunicatul Primăriei Generale:

"Astazi a fost pus in functiune pasajul rutier denivelat inferior "Piata Presei". Acesta va subtraversa piaţa pe direcţia Nord-Sud, pe sensul de intrare în oraş. Legătura între şos. Bucureşti-Ploieşti şi şos. Kiseleff se va face pe două benzi de circulaţie. In subteran se desprinde o bandă separată, care va face legătura cu bulevardul Mărăşti. Circulaţia la suprafaţă se va desfăşura, ca şi înainte, printr-o intersecţie semaforizată, cu pastilă centrală, care va asigura atât o parte din legăturile pietonale, cât şi pe cele ale bicicletelor.vCirculaţia pietonală din zona întrării în parcarea parcului Herăstrău se va face printr-un nou pasaj pietonal, care a înlocuit vechea trecere de pietoni.

Accesul la transportul public se va face printr-o nouă stație situată pe şos. Kiseleff, vechile stații fiind relocate pe
noul amplasament. Rugăm participanţii la trafic să circule cu atenţie în zonă şi să respecte semnalizarea rutieră.

PASAJUL PIATA PRESEI

Piața Presei Libere, pe lângă valențele sale urbanistice, reprezintă și o intersecție complexă, datorită poziției sale pe intrarea de nord a orașului - cea mai circulată - și în capetele a 3 artere majore: şos.Kiseleff, bd. Poligrafiei și şos.Bucureşti-Ploieşti.

Se observă cu ușurință că, mai ales la orele de vârf, circulația în piață se desfășoară cu dificultate, conducătorii auto fiind nevoiți să aștepte mai multe cicluri de semafor pentru a parcurge intersecția din unele direcții.
Mai mult decat atat, demararea lucrarilor la Pasajul subteran Piata Presei Libere s-a impus odata cu finalizarea pasajului denivelat subteran de pe DN 1 – intersectie cu bulevardul Aerogarii, moment in care traficul de la intrarea in oras s-a mutat in intersectia din Piata Presei Libere.

Astfel zona a devenit principalul nod de circulatie care impune probleme de trafic, situat la intarea de nord a Municipiului Bucuresti;

Acest fapt a necesitat denivelarea intersecției, iar soluția constructivă adoptată a fost singura care s-a încadrat în constrângerile urbanistice și de mediu impuse.

BENEFICIILE PROIECTULUI
Optimizeaza circulatia in intersectia Piata Presei Libere, pe directiile Bulevardul Kiseleff - Arcul de Triumf, Bulevardul Mărăşti - Expoziţiei.

Se fluidizeaza traficul in intersectie prin introducerea fluxului principal de vehicule de pe directia Fantana Miorita– b-dul Marasti in subteran;

Realizarea pasajelor pietonale contribuie la mentinerea unui flux continuu al traficului, eliminand un punct de confict dintre vehicule si Pietoni (Soseaua Kiseleff), creand in acelasi timp un trafic fluent si pentru pietoni. Creste siguranta pietonilor.

Creste capacitatea intersectiei cu 30%. Se estimeaza ca prin pasaj vor circula 2000 de vehicule/ora.

Fluidizeaza transportul in comun prin asigurarea unei mai bune conectivitati a liniilor de transport public cu punctele de interes din zona;

Pe lângă avantajele de fluență nou create, va crește și gradul de siguranță al circulației, parte din fluxuri fiind separate.

DESCRIEREA PROIECTULUI
Lucrarea a fost realizata fara intreruperea traficului

Joncțiunea rampei de ieșire a pasajului cu şos.Kiseleff va fi configurată astfel încât autovehiculele care ies din pasaj să nu se întâlnească cu cele care circulă pe deasupra.

Canalizarea fluxurilor de trafic de la suprafață va fi făcută din amonte, prin marcaje și separatoare de trafic flexibile, prevăzute cu catadioptri, completată prin semnalizarea rutieră verticală de informare și avertizare.

Mai mult, circulația pietonală transversală șoselei Kiseleff se face, pe lângă vechiul pasaj pietonal, pe un nou pasaj pietonal care a înlocuit vechea trecere de pietoni la sol între Parcul Herăstrău (berăria H) și terminalul RATB.

Totodată, a fost realizată o nouă stație de transport public de suprafață pe şos.Kiseleff, vechile stații fiind relocate pe noul amplasament, asigurând o transbordare mai facilă între diferitele trasee și moduri de transport.

VALOARE INVESTITIE: 60,4 milioane de LEI (fara TVA)

"

Etichete: pasaj, Pasaj Piaţa Presei Libere, pasaj subteran, realitatea

0/4 COMENTARII
UEZ
19 Jul 15:46
+0
VOTURI
-0
Ce fete de infractori harsiti in poza 12...
In centru, ca gaina pe oua, domnu' fost chirurg, flancat de uratul in haina verde (moama, ce se stramba...) si de gorila in haina neagra. Si nici unul nu are vreo urma de respect sa apara cu o cravata la sacoul ala. Stiu ca-i cald, dar daca-ti pui sacou, e musai sa ai si cravata. Daca n-ai, nu esti decat un cocalar...
Proba: batranul din randul din spate care, chiar daca n-are sacou, si-a pus cravata. Se vede educatia.
andrei
19 Jul 10:38
+0
VOTURI
-0
Am spus si o sa mai spun de 1000 de ori, pana nu montati indicatoarele INAINTE de curba si nu LA curba, cum se intampla pe multe autostrazi si DN uri , nu vor disparea aceste probleme, si oricum dureaza timp pana cand se obisnuieste bizonul.
Sandu al-III-lea
19 Jul 10:22
+0
VOTURI
-0
Gabi,s-ar putea sa ai dreptate.Dar sa speram ca nu se va intampla vreodata.
Gabi
18 Jul 23:05
+0
VOTURI
-0
Sa vezi ce de accidente or sa fie la Y-ul ala din pasaj...
Soferii nu-s in stare sa mearga in siguranta intr-un tunel pe o singura directie, daramite intr-un tunel care are o bifurcatie. Parca-l si vad pe berbecul care vine cu viteza pe stanga si apoi isi aduce aminte ca vrea la dreapta. Si de aici pana la un accident gen printesa Diana nu mai e decat o fractiune de secunda.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h