Se extind rețelele de apă și canalizare în mai multe cartiere din Bucureşti prin fonduri europene



Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea și directorul general adjunct al Direcției Generale Infrastructură din Ministerul Fondurilor Europene, Oana Arat au semnat la sediul Municipalităţii Contractul de finanțare pentru Proiectul retrospectiv având ca obiect extinderea rețelelor de apă și canalizare în zonele cartierelor Apărătorii Patriei (sector 4), Ion Creangă și șos. Petricani (sector 2).

Mai multe cartiere bucurestene beneficiaza de apa si canalizare
Mai multe cartiere bucureştene beneficiază de apă şi canalizare

Prin acest contract se obţine pentru bugetul Municipiului Bucureşti, o sumă de aproximativ 2,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat.

Lucrările au fost executate în perioada 2010 - 2012 și au fost finanțate iniţial din bugetul local. Prin încheierea acestui contract de finanţare, investiția devine cheltuială eligibilă în cadrul PROGRAMULUI OPERAȚIONAL SECTORIAL MEDIU 2007-2013, urmând a fi rambursată.

Concret, 6 străzi din cartierul Ion Creangă şi 18 străzi din cartierul Apărătorii Patriei au fost echipate cu reţele de apă și canalizare. În plus, două artere de mare capacitate pentru alimentare cu apă au fost deviate pe șos. Petricani pentru a permite instalarea de rețele pe alte 29 de străzi din cartierul Steaua Roșie - Petricani, contribuind astfel la
dezvoltarea durabilă a zonelor defavorizate ale Capitalei.

Etichete: alimentare cu apă, canalizare, cartier petricani, fonduri europene, Petricani

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE