Se pregăteşte o nouă parcare subterană, în centrul Capitalei



Lucrările la o nouă parcare subterană ar putea demara curând în apropierea Centrului Vechi al Capitalei, potrivit Administraţiei Străzilor din Bucureşti.

Se pregateste o noua parcare subterana, in centrul Capitalei
Se pregăteşte o nouă parcare subterană, în centrul Capitalei

Viitoarea parcare ar urma să fie construită pe strada Sfinţii Apostoli, în Spatele Palatului de Justiţie, lângă cheiul Dâmboviţei, unul dintre cele mai aglomerate puncte din Capitală.

În zona respectivă s-au executat luna trecută lucrări de forare pentru proiectul PIDU (Plan Integrat de Dezvoltare Urbană) pentru a se determina dacă terenul respectiv permite sau nu construcţia unei astfel de parcări. Lucrările de forare au fost realizate de firma GSS, parte a Global Geocad, înfiinţată în anul 2011 în România şi care are 50 de angajaţi, având activităţi în sectoarele de forare pentru petrol şi gaze, dar şi minier, construcţii şi sectorul public, potrivit site-ului companiei.

„Parcarea subterană de pe str. Sfinţii Apostoli se află în planurile Primăriei Municipiului Bucureşti. Proiectul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare a Bucureştiului. Deocamdată se află în stadiul de proiect şi nu deţinem detalii privind costurile şi data începerii lucrărilor", au spus reprezentanţii Administraţiei Străzilor din Bucureşti citaţi de ZF precizând că aceste detalii vor putea fi comunicate după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti va aproba indicatorii tehnico-economici.

Ultima parcare subterană deschisă în Bucureşti este cea din Piaţa Universităţii, realizată în urma unei investiţii de 13 mil. euro şi care are 425 de locuri. Aceasta este în proprietatea firmei Interparking, spaţiul fiind concesionat de către primărie.

Etichete: Administraţia Străzilor, Bucureşti, Capitală, Centrul vechi, parcare subterană, PIDU

0/2 COMENTARII
Queen
21 Sep 08:40
+0
VOTURI
-0
Da, parcare de 400 de locuri. Din care, insa, CATE sunt ocupate? Era vorba ca se va interzice parcarea la suprafata in zona, insa inca sunt masini parcate acolo.
La fel va fi si la viitoarea parcare din Centrul Vechi? Investitie de milioane de euro pentru o parcare privata goala?
Fox
20 Sep 11:39
+0
VOTURI
-0
Daca nu se interzice parcarea pe strazile adiacente, este frectie la picior de lemn. Parcarea de la Universitate, de ultima generatie, moderna si spatioasa este pe jumatate goala pentru ca in continuare pe strazile adiacente, si asa inguste, este permisa parcarea. Dar primarul Oprescu a uitat cand a promis ca o sa ridice toate masinile din zona.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h