"Se vede că România este o țară din care cei deștepți au plecat" - Philip Ó Ceallaigh



Doamnelor si domnilor, urmează Irlandezul de Bucureşti, adică Philip Ó Ceallaigh, care trăieşte în capitală de mai bine de un deceniu şi jumătate. A scris despre România, dar şi despre alte locuri prin care s-a plimbat şi a trăit. Ultimele sale cărţi „Şi dulce e lumina”, respectiv „Şi te trezeşti râzând” au fost traduse în româneşte în 2009 şi în 2012.

Philip Ó Ceallaigh
Philip Ó Ceallaigh

Ai fost la vreo nuntă românească? Sau la vreo înmormântare poate ai fost.
Philip Ó Ceallaigh: Am fost la toate. Există obiceiul că trebuie să dai bani. Nu-mi place asta. Să fiu invitat la o petrecere, dar să plătesc tot eu. Nu, mulţumesc. Sper să nu mă mai duc la nicio nuntă. Oare toţi aşteaptă plicul?
V.N.: În Irlanda cum e?
Philip Ó Ceallaigh: Tatăl miresei plăteşte.
V.N.: Şi de unde are atâţia bani?
Philip Ó Ceallaigh: Trebuie să aibă. Daca nu are, nu face nuntă. Unii au nunţi mai extravagante, alţii mai simple.
V.N.: Depinde de buzunarul socrului mic. Ce chestie! Îţi vin în minte câteva tipologii de bucureşteni?
(Râde)
V.N.: De ce râzi?
Philip Ó Ceallaigh: De fiecare dată când mi se ia un interviu primesc un anumit tip de întrebări. „Cum ai ajuns în România?", „De ce ai rămas aici?" şi într-un fel sau altul „Ce anume gândeşti despre noi?".
V.N.: Bine, atunci spune-mi ce părere ai despre bucureştence.
Philip Ó Ceallaigh: Sunt aici de foarte mult timp şi nu mai am perspectiva cuiva care abia ajunge în ţară ca să pot vorbi despre bucureştence.
V.N.: Deci ai deja părerea omului care a trăieşte aici. Deci o părere mai amplă şi mai complexă.
Philip Ó Ceallaigh: O, da. Întâi trebuie să beau nişte votcă şi după aia vorbim despre bucureştence.
V.N.: În ce locuri te-ai întors cel mai des? Nu neapărat un loc spaţial, poate fi şi un loc sufletesc.
Philip Ó Ceallaigh: În pat. În patul meu. Într-un loc silenţios, dar destul de spaţios.
V.N.: Care este diferenţa fundamentală dintre bucureşteni şi restul?
Philip Ó Ceallaigh: Bucureştenii şi românii, în general, sunt ca nişte adolescenţi. Adolescentul nu ştie ce gândeşte despre el şi de asta este obsedat de ceea ce gândesc alţii despre el. Un adolescent nu ştie dacă este frumos sau urât, are momente de confuzie şi nesiguranţă. Se consideră extraordinar, în acelaşi timp se urăşte. Nu este echilibrat. Se gândeşte tot timpul că are o problemă chiar şi atunci când nu are.
V.N.: Dar oare nu se întâmplă asta din cauza faptului că noi, românii, creştem şi trăim cu nişte prejudecăţi despre noi, înşine. Una dintre ele ar fi că Vestul este mai bun decât Estul, noi fiind în partea estică a Europei, că viaţa e mai uşoară şi mai frumoasă şi mai fericită în Vest.
Philip Ó Ceallaigh: Sunt în România din 95. Încă de atunci am observat că asta este o societate profund bolnavă. În perioada aceea când ţara abia ieşise din comunism, era simplu de explicat de ce este bolnavă. Cei din jurul meu vorbeau urât despre România, iar eu îi întrebam de ce vorbesc aşa despre ei, înşişi. Nu ar trebui judecată o ţară după cât este de săracă sau de bogată, aşa cum nu trebuie să judeci un om în funcţie de câţi bani are. Caracterul omului este despre altceva, mult mai important. Nu prea înţeleg tendinţa asta românească de a întreba un străin despre ce sunteţi voi. De ce vreţi să ştiţi ce gândeşte cineva din străinătate? Voi nu ştiţi ce sunteţi? Dacă te duci în Irlanda cei de acolo nu o să te întrebe care este părerea ta despre irlandezi. De ce ar trebui ca eu să fiu o oglindă pentru români pentru că ei habar n-au ce sunt. Acum la 22 -23 de ani după Revoluţie, cred că societatea românească este în continuare profund bolnavă.
V.N.: Poţi să identifici ce anume este bolnav?
Philip Ó Ceallaigh: Asta ar fi o conversaţie foarte lungă. Se vede că asta este o ţară din care cei deştepţi au plecat şi pleacă în continuare. Este frustrant atunci când ai o viziune despre cum ai vrea să fie viaţa ta, însă nu o poţi realiza în România. Oamenii obosesc şi pleacă. Mult timp am avut impresia că este o ţară care se dezvoltă foarte încet, că lucrurile stagnează.
V.N.: Îmi spui un citat dintr-o carte care ţi-a plăcut foarte mult?
Philip Ó Ceallaigh: Mă gândeam la cum începe o carte a lui Bukowski.
V.N.: Ah... nu îl suport pe Bukowski.
Philip Ó Ceallaigh: Foarte bine. Mai vorbim despre asta. Începe: „Totul a început ca o greşeală." Şi apoi vorbeşte despre cei zece ani în care a muncit la poştă. Mă gândeam şi eu să îmi încep un eseu în felul acesta. Un eseu despre o zonă din spatele Unirii, unde am locuit.
V.N.: Povesteşte-mi, te rog, un moment magic din viaţa ta.
Philip Ó Ceallaigh: Un moment magic este când deschid calculatorul şi îmi dau seama că am scris ceva cu o zi înainte. Dar uitasem că am scris. Şi mă surprinde. Şi e minunat... Sau poate încep să fiu senil...
V.N.: Chiar şi momentul magic văd că e legat de scris. Viaţa ta se centrează foarte mult pe scris.
Philip Ó Ceallaigh: Pentru mine scrisul este relaxant, este ca o terapie. Este magic când mă duc la munte. Mersul la munte se aseamănă cu scrisul. E ca un fel de tortură. Merg cu un rucsac greu, incomod, nu ştiu unde o sa dorm. Şi trebuie să mergi înainte, înainte. E oboseală, doare tot corpul. Însa am o senzaţie de libertate. Şi la un moment dat sunt pe o creastă si sunt plin de energie. Şi durerea nu mai contează.

 

Etichete: Bucureşti, interviu, promo, România

0/5 COMENTARII
unu
28 Oct 11:50
+0
VOTURI
-0
Expatul asta e cam arogant... Intrebari stereotipe de genul: Ce parere ai despre tarra sau despre locuri, despre oameni, mi s-au adresat si mie. Peste tot unde am mers (mai ales in Grecia, Turcia, Bulgaria) am fost intrebat de catre cei cu care am legat o conversatie, ce parere am despre tara, despre locuri, despre ei in general. Cum vedem noi "niste straini" lumea lor. Si culmea - n-am fost jignit deloc sa le raspund politicos. Faptul ca individului nu-i plac anumite traditii sau ca are el nu stiu ce idei despre tara mea - ma la lasa rece. Si inca ceva - aia cu cei inteligenti au plecat... GRESIT! Absolut toti cunoscutii mei care au plecat in afara, au plecat pentru ca nu au avut incotro; Or nu gaseau nimic de munca, or erau pururea "neintelesi" de ceilalti, or pur si simplu nu reuseau sa castige cat isi doreau aici. ERAU LOOSERI - d-aia au plecat. Asa cum e si el un looser la el in tara, ca nu degeaba a ajuns pe meleagurile astea. Sa ne scuteasca "looserii" de sfaturi si critici.
ion
28 Oct 06:45
+0
VOTURI
-0
Ca roman, ma simt jignit de afirmatia pe care ati extras-o si pentru titlu. Si nu pentru ca e facuta de un expat. M-ar fi deranjat si daca spunea asta un roman. In ceea ce priveste traditiile romanesti, sunt in mare parte de acord, insa traditiile sunt traditii si parca au mai mult farmec decat cele irlandeze care duc, inevitabil, intr-un final, la o posibila coma alcoolica.
Shoric
28 Oct 01:34
+0
VOTURI
-0
daca omul ala vede Romania printr-un pahar de vodca si nu a depasit spatiul Bucurestiului ..e un ratat
emy
27 Oct 12:11
+0
VOTURI
-0
Daca nu-ți place o țară, n-ai decât să nu stai în ea, domnu` scriitor. Si tradițiile unui popor nu se discută, nu-ți plac, taci și pleci. Cei care le vor, le practică. A, și societatea asta ”bolnavă”, înainte de a o judeca ar trebui să cunoști și puțintică istorie. Nu este întâmplător în acest punct.
mihai
27 Oct 10:28
+0
VOTURI
-0
imi dau seama ca omul cam are dreptate ... nu prea mai avem identitate noi ca popor. sa cautam vinovati ? nu, nu rez nimic. mai bine incercam sa cautam fiecare solutii si gata.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h