Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, cu averea SUB SECHESTRU până la 10 mil. lei



Secretarul general al Federației Române de Fotbal (FRF), Gheorghe Chivorchian, are averea sub sechestru până la concurența sumei de 9.950.000 de lei.

Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, cu averea SUB SECHESTRU pana la 10 mil. lei
Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, cu averea SUB SECHESTRU până la 10 mil. lei
Foto: agerpres.ro

Procurorii DNA Timișoara au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului până la concurența sumei de 9.950.000 lei asupra unor bunuri ale lui Gheorghe Chivorchian. El a fost citat la DNA Timișoara pentru a i se comunica impunerea sechestrului. Potrivit surselor, s-a pus sechestru pe 8 imobile, scrie Agerpres.

Prejudiciul cauzat prin activitatea desfășurată de acesta este în cuantum de 9.950.000 lei, aspect stabilit în baza raportului de constatare întocmit în cauză de specialistul din DNA.

Gheorghe Chivorchian, urmărit penal de DNA în dosarul Poli Timișoara

În 27 iunie, DNA a informat că procurorii Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Gheorghe Chivorchian, director executiv al unui club de fotbal la data faptelor, în prezent secretar general al Federației Române de Fotbal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

DNA a precizat că, în cursul anului 2008, angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare, pentru alocare unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.

"Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA. În baza acestor documente, cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost acordate societății comerciale mai sus menționate, care la acel moment înregistra restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Timiș", susțin procurorii.

Anchetatorii au reținut că, după aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajații CJ Timiș a sumelor de bani virate către firma respectivă, Chivorchian, pentru a sprijini activitatea infracțională a angajaților respectivi, a prezentat și depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv.

"În realitate acești bani au fost utilizați de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului 'Dan Păltinișanu' aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice, etc", au mai constatat procurorii.

Etichete: avere, DNA, frf, Gheorghe Chivorchian, Poli Timișoara, sechestru

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE