Sectorul 6 va avea un CENTRU MEDICAL destinat copiilor şi bătrânilor



Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a declarat că primăria va investi în amenajarea unui centru medical destinat copiilor şi bătrânilor.

Sectorul 6 va avea un CENTRU MEDICAL destinat copiilor si batranilor
Sectorul 6 va avea un CENTRU MEDICAL destinat copiilor şi bătrânilor

"Sectorul 6 are o clădire construită, ea a fost gândită iniţial ca şi centru pentru bătrâni, ulterior s-a încercat a fi transformată în centru medical, iar în acest moment analizăm toate posibilităţile şi variantele legale ca această clădire să fie deschisă ca şi centru medical pentru Sectorul 6. Un centru medical care să ofere pe de-o parte servicii pentru copii şi pe de altă parte servicii medicale pentru bătrâni - cardiologie, reumatologie, lucrurile pe care le întâlneşti mai des de la o anumită vârstă pentru persoanele vârstnice. Eu sper ca în acest an centrul medical Sfântul Nectarie, pentru că aşa este denumit, aşa se numeşte, să fie funcţional", a precizat Mutu într-un interviu acordat Mediafax.

În cadrul interviului, edilul a precizat că, de anul viitor, are în plan ca pe toate străzile secundare din Sectorul 6 să introducă sensuri unice de circulaţie a maşinilor, iar prima zonă unde vor fi implementate aceste sensuri unice va fi cartierul Militari.

"Facem un proiect pilot şi introducem aceste sensuri unice, vedem exact care este reacţia, pentru că este foarte important să nu greşim. Nu poţi introduce sensuri unice în tot sectorul, având în vedere că, totuşi, avem peste 600 de străzi şi să fie greşit proiectul şi să avem altă problemă. De aceea, mergem cu un proiect pilot, testăm, vedem ce se întâmplă, şi dacă este funcţional, feedback-ul este pozitiv, de la anul facem acest sistem în tot sectorul. Începem cu zona Militari, nu vă spun în acest moment care este perimetrul exact, dar în cartierul Militari cu siguranţă", a mai spus primarul sectorului 6.

Etichete: centru medical, centru medical sector 6, Gabriel Mutu, Primărie Sector 6, Sector 6

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE