Semafoare defecte, într-o intersecţie aglomerată din centrul Capitalei



Marţi dimineaţă, şoferii trebuie să circule cu atenţie, mai ales în zona centrală, unde semafoarele sunt defecte, potrivit Brigăzii Rutiere.

SEMAFOR DEFECT intr-o intersectie AGLOMERATA din Capitala. Restrictii rutiere si zone de evitat
SEMAFOR DEFECT într-o intersecție AGLOMERATĂ din Capitală. Restricții rutiere și zone de evitat

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, marţi dimineaţă, semafoarele de la intersecţia Calea Dorobanţilor cu Şos. Stefan cel Mare sunt defecte. Astfel, în condiţiile unui trafic aglomerat, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto:

-să nu depaşească coloana de autovehicule oprite la semafor;
-să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfaşurarea normală a traficului rutier;
-să păstreze liber centrul intersecţiei;
-să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
-să nu treacă la culoarea roşie a semaforului electric;
-să nu claxoneze inutil;
-asiguraţi-vă o bună vizibilitate prin curăţarea parbrizului şi folosirea sistemului de dezaburire.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Brigada Rutieră a Capitalei mai anunţă că traficul rutier este deviat în următoarele zone din Bucureşti:

- Drumul Taberei, între str. Valea Argeşului şi str. Valea Ialomiţei – lucrări metrou;
- Bd. Bucureştii Noi, între str. Mitropolit Varlaam – str. Cricovului şi Intrarea Berheci – Pod Străuleşti (str. Slt. Constantin Godeanu);
- Bd. Mărăşti între Piaţa Presei şi Bd. Expoziţiei;
- Bd. Eroilior Sanitari între Piaţa Operei Române şi Bd. Eroilor

"Recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să respecte semnificaţia indicatoarelor montate temporar în zonele menţionate", se precizează în comunicatul de presă remis B365.ro.

De asemenea, în următoarele zone se fac lucrări de infrastructură:

- Şos. Iancului şi Şos. Pantelimon;
- Piaţa Presei Libere;
- Piaţa Sudului;
- Bd. Liviu Rebreanu;
- Str. Valea Ialomiţei;
- Str. Râul Doamnei

Potrivit Brigăzii Rutiere, în ultimele 24 de ore, în Capitală, au fost înregistrate 9 accidente rutiere în urma cărora 3 persoane au fost rănite grav, iar alte 6 persoane au fost rănite uşor.

Cauzele evenimentelor rutiere au fost:

- neacordarea priorităţii de trecere autovehiculelor

- neacordarea priorităţii de trecere pietonilor;

- traversarea pietonilor prin loc nepermis.

Etichete: brigada rutieră, Brigada Rutieră a Capitalei, semafoare defecte, trafic deviat, trafic deviat București

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h