Semafoare DEFECTE în ZECI de INTERSECŢII. Cât a costat Sistemul de Management al Traficului



Peste 30% dintre semafoarele "inteligente" ale Capitalei nu funcţionează. Practic, în aproape 50 de intersecţii semafoarele nu merg. Sistemul de Management al Traficului a costat 143 milioane lei, din care mai sunt încă de achitat 60 milioane lei.

Din cele 171 de intersecţii, doar din 98 se mai primesc imagini video, cu toate că reprezentanţii municipalităţii au promis că tot sistemul va fi funcţional până la finalul anului trecut. Sistemul de management al traficului bucureştean nu funcţionează din vara anului 2015, scrie romaniatvnet.

Nu doar şoferii pierd mult timp in trafic, ci şi călătorii care merg cu autobuzul sau tramvaiul. Anul trecut, toate mijloacele de transport in comun au acumulat intarzieri de 400 de zile. La polul opus, Japonia poate fi considerată modelul suprem in materie de management şi eficienţă. Ambasadorul Japoniei la Bucuresti a oferit câteva sfaturi pentru decongestionarea traficului. Un prim pas ar fi ca şoferii să nu işi mai lase maşinile ilegal in mijlocul străzii.Bucureştiul a fost declarat oraşul cu cel mai congestionat trafic din Europa în timp ce Mexico City, Rio de Janeiro și Moscova se situează în fruntea clasamentului mondial.

B365.ro scria încă din aprilie că traficul din București se află în "mâinile" unei singure firme. Sistemul de Management al Traficului din București a fost implementat de firma UTI în perioada 2007-2009. Tot firma UTI găzduiește Centrul de control al traficului din București și aceeași firmă a prins și contractul pentru service, mentenanță și reparații, în valoare de 12 milioane euro. Contractul are o durată de 3 ani, însă anul trecut Sistemul de Management al Traficului a fost nefuncțional timp de mai multe luni, iar traficul din București infernal, pentru că UTI și Primăria Capitalei nu s-a înțeles la bani pentru a realiza reparațiile necesare. 

Sistemul de Management al Traficului, în valoare de 30 milioane euro, a fost implementat în București între 2007 și 2009. Implementarea a fost făcută de UTI Grup, firma deținută de Tiberiu Urdăreanu. Mai mult, Centrul de control al traficului din Capitală funcționează tot la sediul UTI, şi tot acolo lucrează mai mulţi angajaţi ai companiei. Şi asta nu e tot! Primăria Capitalei a încheiat cu firma UTI și un acord-cadru în valoare de 12 milioane euro pentru a asigura service-ul, mentenanța și reparațiile necesare pentru buna funcționare a Sistemului de Management al Traficului.

Practic, în acest moment, Sistemul de Management al Traficului din București, se află în mâinile unei singure firme, iar Primăria Capitalei și bucureștenii care sunt nevoiți să se deplaseze zilnic prin oraș, sunt la cheremul unei companii private. 

Astfel, anul trecut, când Sistemul de Management al Traficului din București (BTMS) s-a defectat bucureștenii au avut de înfruntat un trafic infernal timp de mai multe luni, pentru că UTI și municipalitatea nu s-au înțeles la bani pentru repararea defecțiunilor. Din cauză că mai multe cabluri au fost tăiate în urma unor lucrări de utilități publice, doar 15% din intersecțiile incluse în BTMS mai funcționau și doar 80% dintre ele monitorizate video. 

În mod normal, problemele ar fi trebuit rezolvate rapid având în vedere că la acea dată era în vigoare contractul pentru service, mentenanță și reparații, în valoare de 57 milioane lei încheiat cu UTI. Primăria Capitalei semnase acordul-cadru încă din decembrie 2014 pentru o perioadă de 36 de luni. 

Cu toate acestea, UTI nu a început reparațiile necesare decât după lungi negocieri financiare cu Primăria Capitalei.

Citeşte şi Coșmarul de pe Bulevardul Iuliu Maniu ia sfârșit în acest an. CE PROIECT ARE PRIMĂRIA

"Problemele aparute anul trecut au avut nevoie de o perioada mai lunga de rezolvare datorita unor neintelegeri legate de costurile prea mari a unor operatiuni ce urmau a fi desfasurate intre partile contractante. In decursul lunii februarie, in urma unei dezbateri la care a participat Domnul Primar General, reprezentatii Administratiei Strazilor cat si reprezentatii ai SC UTI SA, am reusit ajustarea preturilor astfel incat pana la finalizarea Acordului Cadru semnat in data de 16.12.2014, sa putem desfasura toate activitatile mentionate in acesta",  au precizat pentru B365.ro, reprezentanții Primăriei Capitalei. 

Noi contracte încheiate cu UTI

În baza acordului-cadru din decembrie 2014, Administrația Străzilor va încheia cu UTI alte trei contracte subsecvente. Un prim contract, în valoare de 2.199.000 lei va fi încheiat pentru asigurarea service-ului și mentenanței pentru 230 de intersecții care nu sunt încă centralizate în SMTB. 

"Al doilea contract vizează proiectarea lucrărilor pentru introducerea celor 12 intersecții de pe Bd. Iuliu Maniu în Sistemul de Management al Traficului. Valoarea contractului este de 915 lei pentru fiecare din cele 12 intersecții. De asemenea, vom mai încheia un contract, al treilea, pentru reparații. Este vorba despre cele 35 de intersecții care trebuie recorelate în sistem după ce anul trecut, în urma reparațiilor edilitare și de drumuri, buclele inductive au fost distruse", a explicat pentru B365.ro, directorul general al Administrației Străzilor, Alin Vieru. 

Toate cele trei contracte subsecvente vor fi încheiate pentru o perioadă de 2 luni. 

Buget de 28 milioane lei în 2016, pentru sistemul de semaforizare a Municipiului București

Sistemul de semaforizare al Municipiului Bucuresti este compus din 434 de intersecții semaforizate, din care din sistemul de management al traficului fac parte 172 de intersecții. "În momentul de față în sistemul de management al traficului sunt corelate 104 intersecții, restul de 68 de intersecții vor fi corelate până la finele anului 2016", au precizat pentru B365.ro, reprezentanții Primăriei Capitalei.

În bugetul pentru acest an, pentru sistemul de semaforizare a Municipiului București a fost prevăzută și aprobată suma de 28.919.549 lei.

Sistemul de Management al Traficului a fost implementat în București între 2007 și 2009. Acesta permite controlarea traficului bucureștean din Centrul de Control și corectarea live a problemelor, în funcție de situația din teren, la un anumit moment. Inclusiv autobuzele RATB sunt dotate cu emițători ce permit prioritizarea lor în intersecții. În realitate însă, aceste măsuri nu sunt aplicate, pentru că activitatea curentă a Centrului de Control este în principal aceea de a monitoriza evenimentele. "În prezent, nu există intervenție live în program. Totuși, sistemul are capacitatea necesară pentru ca aceasta să fie implementată", se precizează într-un raportul preliminar al Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.

Sistemul de Management al Traficului a costat 143 milioane lei, din care mai sunt încă de achitat 60 milioane lei.

Etichete: Administraţia Străzilor, aplicatie inteligenta trafic, aplicatie trafic, aplicatie trafic bucuresti, Bucureşti, centrul de control al traficului, intersecţii Bucureşti, Primăria Capitalei, SEMAFOARE INTELIGENTE, Sistemul de Management al Traficului, trafic, trafic Bucureşti, UTI

0/1 COMENTARII
Maximus
13 May 19:36
+0
VOTURI
-0
Am mai scris aici: Bucurestiul NU ARE sistem de management al traficului chiar daca unii se ambitioneaza sa il numeasca asa. Toti soferii stiu ca nu exista si nu a existat nicio unda verde in Bucuresti.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h