Aviz favorabil în Senat, pentru reţinerea şi arestarea lui Şova. Senatorul a plecat în lacrimi. FOTO



Senatorii au dat undă verde pentru reţinerea şi arestarea lui Dan Şova. Social democratul a plecat în lacrimi din Senat, după ce colegii săi au încuviinţat cererea DNA, deşi el le-a transmis acestora că nu constituie un pericol, în contextul în care nu s-a ferit nimeni de el în mall sau în staţia de tramvai.

Aleşii au votat reţinerea şi arestarea cu 95 de voturi "pentru" şi 30 "împotrivă". Două voturi au fost anulate. Era nevoie de 64 de voturi pentru aprobarea cererii DNA. Dan Şova a plecat in lacrimi din Senat, după votul dat de colegii săi, anunţă stirileprotv.ro.

Acum, procurorii DNA îl pot reţine pe Dan Şova şi pot cere unei instanţe arestarea preventivă a acestuia.

"Mă aflu in fata dumneavoastră pentru a treia oara anul acesta la un vot de ridicare a imunitatii. Incep sa ma apropii de recorduri nedorite. Pentru ca sunt in aceasta situatie, simt nevoia sa va aduc la cunostinta cateva date. S-a prezentat in fata dumneavoastră un dosar de 3.000 de file. Acest dosar se referă la două infracţiuni, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Din cele 3.000 de file, referitoare la mine sunt doar 60 de pagini, nu de probe. Singura probă este un denunţ. Cum s-a desfasurat totul, va spun sincer, cineva a facut un denunt pe 8 octombrie, nu am stiut nimic, s-au facut cele 3.000 de file, pe 19 noiembrie, am fost adus la mandat la DNA. În decurs de 30 de minute am fost declarat suspect, inculpat, iar în următoarele 30 de minute s-a cerut arestarea. Sunt printre puţinii din Senat care are o experienţă juridică de 20 de ani. Este o modă despre renunţarea la imunitate. Simpla discuţie despre ridicarea imunităţii ne face de râs peste tot în Europa. Imunitatea parlamentară nu înseamnă imunitate juridică. Justiţia reprezintă una din puterile statului român, dar este compusă din oameni care au anumite sensibilităţi. Dacă mâine un judecător va face o greşeală se va discuta şi despre ridicarea dreptului la inamovibilitate, iar atunci se va deteriora statul de drept. În acest dosar toată urmărirea penală este finalizată. În raportul MCV anual, în documentul tehnic anexat raportului, se vorbeşte despre faptul că în mod incorect ajung informaţii din dosar în presă. Nu am sesizat să fugă lumea de mine în mall. Nu ştiu cum sunt un pericol. Doamna Laura Codruţa Kovesi a declarat că DNA trebuie să fie transparentă, iar dosarul să ajungă la părţi. Am citit despre mine în presă, în ultimele două săptămâni, dar dosarul a ajuns la mine iar. Una e să ai transparenţa să spui că-l acuzăm pe Şova de transparenţă şi alta e ca în documentul pe care îl transmiţi la Senat şi ajunge la presă să scrii despre un om toate lucrurile rele despre el. Cererea de arestare de acum este copy - paste cu cea din februarie. Vă cer să votaţi conform Constituţiei", a declarat Şova, în faţa colegilor săi din Senat.

Senatul se va pronunţa joi, dimineaţă, asupra solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a anunţat că senatorii şi deputaţii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, dar şi în cazul lui Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu.

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, că senatorii vor da, joi, de la ora 10.00, votul în privinta reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Şova. "Solicitarea şi votul în privinţa reţinerii şi arestării preventive a senatorului Şova se va da joi, la ora 10.00", a spus Tăriceanu, potrivit romaniatv.net.

Întrebat dacă va fi cvorum, acesta a spus că este obligaţia senatorilor, conform statului, să fie prezenţi la şedinţă, mai ales că "joi va fi o zi plină".

Legat de modul în care o să voteze, joi, senatorii PSD, Liviu Dragnea a precizat că aceştia vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Şova, la fel cum social-democraţii vor proceda şi în privinţa deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu.

"Decizia politică a PSD este că senatorii şi deputaţii PSD vor vota pentru ridicarea imunităţii în cele trei cazuri (Ioan Oltean, Cătălin Teodorescu şi Dan Şova - n.r.). Inclusiv în situaţia lui Dan Şova, care este joi. Senatorii noştri sunt convocaţi, vor fi la serviciu şi vor vota pentru asta", a declarat Liviu Dragnea în cadrul unei conferinţe de presă.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

În dosar a fost reținut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). Ulterior, Instanța supremă a stabilit ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi "pentru" şi 67 "împotrivă", senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deşi Constituţia prevede că încuviinţarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenţi.

Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.

Etichete: arestare, dan şova, retinere, Senat

0/1 COMENTARII
Oportunitate!
03 Dec 13:25
+0
VOTURI
-0
Învingeți suspiciunea și vină alături de noi! O activitate simplă, desfășurată acasă, poate să-ți suplimenteze venitul lunar cu până la 300 euro. Ai nevoie de un calculator cu conexiune la internet și cunoștințe minime de lucru cu fișiere pdf și word. Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE