SENS UNIC pe o porțiune din Șos. Fabrica de Glucoză. În ce stadiu se află lucrările de lărgire



Proiectul presupune largirea la 4 benzi, doua pentru fiecare sens de circulatie, a arterei intre Soseaua Petricani – Nod A3 si Calea Floreasca. Fiecare banda va avea 3,5 metri latime, iar trotuarele vor include si o pista pentru biciclisti pentru fiecare sens.

Avand in vedere continuarea lucrarilor la obiectivul de investitii Supralargire Soseaua Fabrica de Glucoza, incepand de luni, 11 februarie, ora 12.00, circulatia pe Soseaua Fabrica de Glucoza a fost organizata in sens unic, intre Barbu Vacarescu si Calea Floreasca (sens unic dinspre Barbu Vacarescu catre Calea Floreasca).

Reamintim ca in acest moment continua lucrarile pentru ridicarea zidului de sprijin al noii artere de circulatie, precum si cele privind relocarea retelelor de utilitati dintre Soseaua Petricani si Calea Floreasca. De asemenea, se lucreaza si la realizarea viitoarei canalizari pluviale.

Intersectiile pe care Soseaua Fabrica de Glucoza le traverseaza vor fi reconfigurate si va fi realizata racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrazii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spatii verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat.

Proiectul prevede si amenajarea de parcari, a doua drumuri colectoare si semaforizare pe anumite segmente.

În ultimele două luni, șantierul a avansat până la faza relocării rețelelor de utilități dintre Șoseaua Petricani și Calea Floreasca. Din această săptămână, sunt în curs lucrări pentru realizarea viitoarei canalizări pluviale. De asemenea au început lucrările pentru relocarea rețelei de alimentare cu apă, dar și a rețelei de gaze naturale.

În paralel, continuă lucrările pentru ridicarea zidului de sprijin a noii artere de circulație. În acest moment, zidul este gata în proporție de 25%.

Încă din luna octombrie 2018, în ciuda condițiile meteo, lucrările au fost menținute în graficul stabilit, informeaza Primaria capitalei intr-un comunicat de presa. Astfel, din momentul emiterii autorizației de construire, în urmă cu aproximativ trei luni, au fost realizate:

- defrișările necesare pe toată lungimea, între Șoseaua Petricani și Calea Floreasca, iar masa lemnoasă a fost predată către ADP Sector 2, conform avizului de Mediu;
- demolările proprietăților aflate pe culoarul de expropriere, conform Autorizației de Demolare;

- săpătura pentru zidul de sprijin pe toată lungimea arterei (pe partea dreapta sens Floreasca - Petricani);

- împrejmuirea zonei de lucru;

- infrastructura și semaforizarea în zona Nod Autostrada A3 – Petricani – Fabrica de Glucoză;

- corelarea semaforizării cu cea din Nod Autostrada A3 – Petricani – Fabrica de Glucoză;

- lucrările pregătitoare privind relocările de utilități.

Lucrările continuă în același ritm pentru a putea reduce termenul de finalizare. Potrivit contractului, termenul de execuție este de 15 luni, însă a fost discutată cu executantul posibilitatea reducerii acestui termen la 12 luni.

Proiectul noii șosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulație, a arterei de 1,8 km lungime, între Șoseaua Petricani – Nod A3 și Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lățime, iar trotuarele vor include și o pistă pentru bicicliști cu o lățime de 1,5 metri pentru fiecare sens. Intersecțiile pe care Șoseaua Fabrica de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate și va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spații verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat. Proiectul prevede și amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare și semaforizare pe anumite segmente.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat cu întârziere din cauza situațiilor legate de exproprieri și contestații. De asemenea, apariția de noi construcții în zonă au dus la necesitatea modificării proiectului initial.

Dirigenția de șantier este realizată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București.

Executarea lucrărilor este realizată de asocierea Straco Grup-Tracon - Primacons Group și costul actualizat se ridică la circa 48 milioane lei fără TVA.

Etichete: fabrica de glucoza sens unic, lucrari fabrica de glucoza, Sectorul 2, sens unic fabrica de glucoza

0/2 COMENTARII
nnnx
12 Feb 16:26
+0
VOTURI
-0
Pistă pentru biciclete pe trotuar cea mai mare cretinătate.Opriți,oameni buni,cretinătatea asta!
nnnx
12 Feb 14:36
+0
VOTURI
-0
Pistă pentru biciclete pe trotuar e un paradox.Trotuarul e pentru pietoni și bicicleta e mijloc rutier.Pistele pentru biciclete se fac pe carosabil la limita cu bordura sau cu acostamentul una -> pe sensul -> și una

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE