Sens unic pentru... pietoni, pe Calea Victoriei, în perioada interbelică FOTO



Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a povestit, în cadrul unei conferințe de la Muzeul Municipiului București-Palatul Șuțu, că, în perioada interbelică, pe Calea Victoriei a fost instituit sens unic pentru pieton, din cauza aglomerației care se forma pe această arteră în aproape orice oră a zilei.

Astfel, după cum a povestit Constantin Bălăceanu Stolnici, artera era plină de bucureșteni dichisiți, mereu cu pălării, mânuși și fiecare plimbare reprezenta o ocazie să-ți întâlnești cunoscuții și să te faci văzut în lume. Însă plimbările bucureștenilor îngreunau traficul în zonă.-astfel încât regele a decis instituirea unui sens unic pentru pietoni, după cum se poate observa și în fotografiile de mai jos, realizate, cel mai probabil, între anii 1940-1944.

"Nu puteai să te întorci din drum așa ușor, încurcai circulația", a povestit academicianul.

 

Inițial, Calea Victoriei se întindea de la Cercul Militar, până la Piața Victoriei. În 1864, strada era pavată cu piatră cubică din granit, de proveniență scoțiană, urmând ca, în preajmă Primului Război Mondial, Calea Victoriei să fie asfaltată pentru prima dată.

La finalul secolului al XVIII-lea și în perioada interbelică, pe Calea Victorieiau apărut prăvălii, restaurante de lux, magazine de lux, hoteluri și restaurante asemenea.

Etichete: Bucureşti, calea victoriei, perioada interbelica, realitatea, sens unic

0/2 COMENTARII
Fox
21 Sep 19:39
+0
VOTURI
-0
Cat de mici sunt unii oameni si cat de putin gandesc! Bisisica la tine ma refer! Daca o mana de oameni inotau impotriva curentului nu inseamna ca procedau corect! Dar de ce sa conteze majoritatea? TE uiti la doi prapaditi care incalca regulile si gata ai tras conlcuiza ca tu esti mai destept decat un Senior. Fugi si te joaca in nisip ca mai ai pana sa cresti mare. Si roaga-te ca astfel de oameni precum Domnul Balaceanu Stolnici sa ne ghideze cu experienta lor cat mai mult, inainte ca mucosi ca tine sa repete greselile trecutului! Pentru ca in inconstienta ta iti omori incet incet si fara sa bagi de seama proprii copii! Si ca sa iti traduc, pentru ca sigur nu ai fost capabil sa intelegi nimic, esti prea neinsemnat sa cutezi macar sa rostesti numele unor astfel de personalitati! Dar te inteleg, erai obosit dupa ce ai venit de pe stadion de la aniversarea taticului tau Ponta! Sau te-am jignit? Preferatul tau e Dan Diaconecu?
Bisisica
21 Sep 09:28
+0
VOTURI
-0
Mda. Și marmota... ce făcea marmota?

Domnu' Stolnici a lu' Bălăceanca, ia uitați-vă în poza alb-negru, în colțul din stânga jos. Vedeți o mămică cu un copil de mână, venind spre obiectiv? Și cu câteva persoane mai departe, vedeți o altă persoană, îmbrăcată în ceva alb, care are aceeași direcție?
Cam atât cu sensul unic pentru pietoni.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE