SENTINŢĂ FINALĂ în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu, acuzat de crimă împotriva umanităţii



UPDATE Alexandru Vişinescu îşi va afla sentinţa pe 10 februarie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, miercuri, termenul în dosarul în care fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost condamnat de Curtea de Apel la 20 de ani de închisoare, pentru săvârşirea de crime împotriva umanităţii. Potrivit Noului Cod Penal, Vişinescu ar putea primi 25 de ani de închisoare, pedeapsa maximă pentru fapta de care este acuzat fiind închisoarea pe viaţă. Vişinescu are peste 65 de ani, aşa că nu poate primi maximul de pedeapsă prevăzut de lege. 

SENTINTA FINALA in cazul tortionarului Alexandru Visinescu, acuzat de crima impotriva umanitatii
SENTINŢĂ FINALĂ în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu, acuzat de crimă împotriva umanităţii

UPDATE Alexandru Vişinescu s-a abţinut la început să dea o declaraţie completă în faţa judecătorilor. A spus că nu poate vorbi deoarece este grav bolnav. În locul torţionarului a venit cu explicaţii avocata sa.

În faţa magistraţilor, apărarea a cerut o pedeapsă mai blândă. Cei 20 de ani de închisoare primiţi de Alexandru Vişinescu în primă instanţă nu sunt justificaţi au spus avocaţii torţionarului, atâta timp cât fostul comandant de la Râmnicu Sărat a îndeplinit, spun ei, simple ordine.

Pe de altă parte, rudele câtorva dintre cei care au murit sub regimul opresiv al lui Alexandru Vişinescu au cerut despăgubiri de zeci de mii de euro.

Finalul procesului l-a găsit pe Alexandru Vişinescu în lacrimi în faţa instanţei supreme. A repetat că este nevinovat, lucru susţinut pe tot parcursul celor aproape doi ani de procese, scrie digi24.ro. 

Alexandru Vişinescu este acuzat de moartea a șase deţinuţi politic închişi în penitenciarul pe care l-a comandat.

 

Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

CITEŞTE ŞI Teroarea din penitenciarul Râmnicu Sărat. CE ORDINE a dat Alexandru Vișinescu

Deţinuţii politici de la penitenciarul Râmnicu Sărat erau bătuţi în fiecare zi, înfometaţi şi ţinuţi la izolare. Ordinul fusese dat de Alexandru Vișinescu. Informaţia apare în motivarea judecătorilor care l-au condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru crime împotriva umanităţii.

Procurorii susţin că, în perioada 1956 - 1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", susţin procurorii.

Până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vişinescu.

Etichete: alexandru visineacu, condamnare închisoare, crime impotriva umanitatii, decizie finala, ICCJ, penitenciarul ramnicu sarat

0/1 COMENTARII
Viogo
27 Jan 16:40
+0
VOTURI
-0
Oferta - Operator OnLine ! Uneori Oportunitatile ”pica din cer” Esti salariat si nu-ti ajung banii? Esti somer si cauti un loc de munca? Inca nu ai gasit jobul care sa-ti asigure un trai linistit? Incheiati imediat contract legal de commission si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Nu este un job, ci o afacere. Tu vrei stabilitate, vrei siguranta, vrei performanta. Si le vei obtine, dar numai daca acorzi maxima importanta construirii solide şi migaloase a unei afaceri puternice! Concentreaza-te pe obiective ce pot fi atinse rapid si usor ,dar acorda atentie deplina si planului pe termen lung al afacerii! Puteti desfasura aceasta activitate acasa la dumneavoastra de la calculatorul personal.
Cerinte:
-cunostinte minime PC
-necesar calculator
-conexiune internet
-varsta minima 18 ani
-rabdare –seriozitate
Nu este necesara experienta. Oferim pregatire si suport profesional pana in punctul in care veti reusi sa va descurcati singur in aceasta activitate profesionala. Program part-time/full-time . Cu perseverenta, 2-3 ore pe zi poti obtine progresiv cel putin 300 $ lunar sau chiar mai mult. Oferim si cerem seriozitate maxima. Va oferim detalii dupa ce trimiteti email la: viogobooks8863@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h