Serele exotice din Parcul Drumul Taberei, DESCHISE oficial de vineri. Cum pot fi vizitate



Serele exotice din parcul Drumul Taberei sunt deschise, oficial, începând de vineri, a anunţat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu. Vizitatorii vor avea acces GRATUIT în toate cele şapte pavilioane ale serelor, în grupuri organizate, după un program adaptat sezonului de iarnă, respectiv de vară. Pe lângă miile de plante expuse, unele chiar unicat în ţara noastră, noile sere mai au o particularitate deosebită: ating a doua mare putere, după laserul de la Măgurele. 

"Mă bucur că am finalizat acest proiect important pentru toţi membrii comunităţii noastre. Am vrut să le oferim locuitorilor Sectorului 6 şi nu numai un loc unde să viziteze, inclusiv în sezonul rece, o zonă înverzită, cu plante exotice, cu plante unicat în România. Accesul în aceste sere se va face GRATUIT, doar însoţiţi de ghizi care să explice ce se găseşte în aceste sere", a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu care a precizat că, în cadrul serelor din parcul Drumul Taberei, vizitatorii vor putea admira şi singurul exemplar de jurassic tree din România.

Serele exotice din parcul Drumul Taberei generează costuri minime de întreţinere, după cum susţin autorităţile, având în vedere faptul că soluţia folosită pentru sistemul de încălzire/răcire este ecologic.  

"Soluţia de climatizare iniţială era, pur şi simplu, pe energie electrică şi presupunea un cost lunar enorm pentru consumul de energie. Şi atunci am optat pentru o variantă ecologică, o variantă verde, climatizare prin sistemele geotermale, care sunt la mare modă în toată lumea civilizată şi asta am făcut. Am aplicat o măsură modernă astfel încât costurile de întreţinere, pe partea de consumuri energetice, să fie cât mai reduse", a explicat edilul precizând că noile sere mai au o particularitate deosebită: ating a doua mare putere, după laserul de la Măgurele. 

PROGRAMUL de funcţionare al serelor exotice

Serele sunt deschise de miercuri până vineri între orele 10-18 (cu pauză între orele 14-15) în timpul verii (perioada 1 aprilie - 31 octombrie), respectiv între orele 10-15 în sezonul rece (perioada 1 noiembrie - 31 martie).

Sâmbăta şi duminica, serele exotice pot fi vizitate GRATUIT, în grupuri organizate, în intervalul orar 9-14. 

Vizitatorii care doresc să programeze un tur ghidat al serelor exotice pot trimite o solicitare în acest sens la adresa de mail sere@primarie6.ro. 

Serele exotice, organizate sub formă de circuit pe şapte pavilioane

Serele din parcul Drumul Taberei se desfăşoară pe şapte pavilioane, cu climat specific pentru fiecare, organizate astfel: climat tropical, climat mediteranean, deşert cactuşi, plante suculente, zona de palimariu şi o zonă ecuatorială. 

Parcul Drumul Taberei, reabilitat cu fonduri europene

Construirea și amenajarea serelor cu plantele exotice a costat circa 25 milioane lei, iar pentru mentenanța acestora în următorii 4 ani, Primăria Sectorului 6 va plăti circa 4,3 milioane lei. Detalii, aici. 

Lucrările de reamenajare a parcului Drumul Taberei au început în mai 2012 și s-au finalizat în mai 2015, când parcul a fost redeschis publicului. Investiţiile pentru modernizarea parcului s-au ridicat la suma de aprox. 15 milioane euro și au fost finanțate, în cea mai mare parte, din fonduri europene. Licitația pentru executarea lucrărilor a fost câștigată de asocierea Pergola Grădini Decorative, Construcții Erbașu, Promsconcept Grup, Hidrocanal, UTI Trafic, Metabet CF, E - Factor Solutions. Firma care a realizat proiectul peisagistic este Concret Construct CD.

Etichete: deschidere sere exotice parc drumul taberei, Gabriel Mutu, Sectorul 6, sere exotice parc drumul taberei

0/2 COMENTARII
Vlad
28 Oct 10:48
+0
VOTURI
-0
Nu inteleg ce comparatii face asta, ce treaba are laserul cu serele astea. Ce putere? Cum gasesti solutie geotermala in parcul ala??? Erau izvoare termale si nu se stia? Le-au descoperit acum??? Mint astia de ingheata si apele astea termale :))
Allison Howarts
25 Oct 20:32
+0
VOTURI
-0
Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
1) Vraji de dragoste
2) Vraji de dragoste pierdute
3) Vraji de divor?
4) Vraji de casatorie
5) Vraja de legare.
6) Vraji de rupere
7) Alunga un iubit trecut
8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
9) dori?i sa va satisface?i iubitul
Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
ogagakunta@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE