Sergiu Lucinschi va fi cercetat în libertate în dosarul de şantaj



Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi va fi cercetat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Potrivit procedurii, acesta se va prezenta la poliţia din Voluntari şi, timp de două luni, nu va putea să părăsească ţara.Un ofiţer DIICOT implicat în acelaşi dosar a fost, însă, arestat preventiv.

DNA a extins urmarirea penala in cazul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului presedinte al Moldovei
DNA a extins urmărirea penală în cazul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Moldovei
Foto: www.flux.md

Procurorii îl acuză pe Sergiu Lucinschi că a constrâns un om de afaceri să-i dea 4 milioane de euro pentru a retrage o plângere penală. În acelaşi dosar este implicat un procuror DIICOT, dar şi un ofiţer al aceleaşi instituţii, Constantin Comăneanu, care a fost arestat preventiv. Ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop este şi el sunt vizat de anchetă, scrie adevărul.ro.

Procurorii au descoperit că, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, beneficiind de complicitatea lui Radu Pricop şi a procurorului DIICOT Tudoran Remus Jurj, au constrâns un om de afaceri, pentru a-l determina să-i remită 4.000.000 euro. Nu era vorba de o datorie, ci pentru a retrage plângerea penală formulată la D.I.I.C.O.T de către fiul fostului preşedinte moldovean.

Sergiu Lucinschi i-a mai promis omului de afaceri că va interveni pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri dar şi pentru soluţionarea favorabilă a unor dosare. La data de 17 martie 2015, pentru acest „ajutor", Sergiu Lucinschi a primit dreptul de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro, în forma unui contract fictiv de împrumut. Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracţională pe Sergiu Lucinschi, prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale ce face obiectul unui dosar penal şi prin formularea ulterioară a mai multor soluţii nelegale, pentru remiterea sumei de 4.000.000 euro către fiul fostului preşedinte moldovean.

Etichete: Bucureşti, cercetat in libertate, dosar santaj, Sergiu Lucinschi, voluntari

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE