Serviciul Permise Bucureşti se reorganizează pentru a reduce timpul de aşteptare



Activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Bucureşti se va reorganiza, începând de luni, pentru a reduce timpul de aşteptare la ghişee şi pentru a micşora termenele de eliberare a documentelor şi de programare la proba practică a examenului de obţinere a permisului auto. Activitatea cu publicul se va desfăşura în două schimburi, între 8.00 şi 19.00, iar timp de patru ore cele două schimburi se vor suprapune, fiind deschise mai multe ghişee.

Serviciul Permise din Bucuresti
Serviciul Permise din Bucureşti

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de către reprezentanţii Prefecturii Bucureşti, activitatea SPCRPCÎV se va reorganiza de luni pentru a reduce timpul de aşteptare la ghişee şi pentru a micşora termenele de eliberare a documentelor şi de programare la proba practică a examenului de obţinere a permisului auto.

Din 06 noiembrie Serviciul va funcţiona de luni până vineri, între orele: 08.00-19.30, programul de lucru cu publicul fiind de la 08.00 la 19.00, în două schimburi.

"Prin această reorganizare a SPCRPCÎV Bucureşti se asigură o suprapunere a celor două schimburi pe un interval de timp de 4 ore, ceea ce va permite ca în intervalul orar 11.30-15.30, când se înregistrează cel mai mare număr de solicitanţi, să fie deschise un număr sporit de ghişee", anunţă Prefectura Bucureşti.

Totodată, Prefectura Bucureşti reaminteşte că, începând de miercuri, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) va trimite permisele de conducere emise de serviciile din Bucureşti şi judeţul Ilfov la locuinţele cetăţenilor, prin Poşta Română.

În cazul în care livrarea permisului nu poate fi finalizată prin intermediul serviciului de curierat, acesta va putea fi ridicat ulterior de la sediul SPCRPCÎV Bucureşti, de la un ghişeu specializat pentru eliberarea permiselor, cu program de lucru cu publicul, zilnic, între orele 15.30-19.00, disponibil şi pentru cetăţenii care nu doresc să le fie trimise prin poştă documentele.

0/383 COMENTARII
edwardPap
10 Dec 16:13
+0
VOTURI
-0
http://svobn.us/ phanoMumnlilsChoom
douglasPap
10 Dec 13:34
+0
VOTURI
-0
http://trcwl.us/ phanoMumnlilsChoom
jacquelinePap
10 Dec 10:15
+0
VOTURI
-0
http://vojxj.us/ phanoMumnlilsChoom
vlasPap
10 Dec 08:43
+0
VOTURI
-0
http://gxdrl.us/ phanoMumnlilsChoom
mildredPap
10 Dec 07:08
+0
VOTURI
-0
http://gufrz.us/ phanoMumnlilsChoom
lyubomirPap
10 Dec 05:20
+0
VOTURI
-0
http://zgwhi.us phanoMumnlilsChoom
martinPap
10 Dec 03:11
+0
VOTURI
-0
http://shjto.us phanoMumnlilsChoom
angelinaPap
09 Dec 18:25
+0
VOTURI
-0
http://ttzbc.us phanoMumnlilsChoom
yvonnePap
09 Dec 13:54
+0
VOTURI
-0
http://vgejq.us phanoMumnlilsChoom
melissaPap
09 Dec 08:39
+0
VOTURI
-0
http://vfleb.us phanoMumnlilsChoom
nancyPap
09 Dec 00:57
+0
VOTURI
-0
http://allzone.eu/ phanoMumnlilsChoom
ianPap
08 Dec 18:47
+0
VOTURI
-0
http://enavody.eu/ phanoMumnlilsChoom
leahPap
08 Dec 12:28
+0
VOTURI
-0
http://ebogdan.eu/ phanoMumnlilsChoom
vladPap
08 Dec 10:31
+0
VOTURI
-0
http://gearso.eu/ phanoMumnlilsChoom
chasePap
08 Dec 08:27
+0
VOTURI
-0
http://infuture.eu/ phanoMumnlilsChoom
johnPap
08 Dec 06:04
+0
VOTURI
-0
http://ocalic.eu/ phanoMumnlilsChoom
stanleyPap
08 Dec 02:50
+0
VOTURI
-0
http://duplos.eu/ phanoMumnlilsChoom
angelPap
07 Dec 02:38
+0
VOTURI
-0
http://medicalcases.eu/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
25 Nov 04:10
+0
VOTURI
-0
http://shjto.us/what-is-the-diazepam-withdrawal-timeline/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
25 Nov 01:37
+0
VOTURI
-0
http://ygbcc.us/what-is-the-maximum-dosage-of-propecia/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
25 Nov 00:03
+0
VOTURI
-0
http://zrhew.us/how-much-clonazepam-can-i-really-take/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 21:36
+0
VOTURI
-0
http://xrtrt.us/why-was-provigil-reviewed/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 21:31
+0
VOTURI
-0
http://xvxuu.us/what-are-possible-side-effects-of-adipex/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 18:42
+0
VOTURI
-0
http://ttzbc.us/where-to-buy-clonazepam-online/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 18:00
+0
VOTURI
-0
http://acdns.us/how-often-can-you-take-naproxen/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 16:12
+0
VOTURI
-0
http://zrhew.us/how-to-take-alprazolam-safely/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 15:00
+0
VOTURI
-0
http://a991.info/how-do-i-recover-from-phentermine-addiction/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 12:56
+0
VOTURI
-0
http://ssaa.info/the-effects-of-adipex-use/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 10:58
+0
VOTURI
-0
http://a458.info/why-is-it-better-to-buy-propecia-online/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 10:29
+0
VOTURI
-0
http://trcwl.us/adipex-dosage-guide/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 09:08
+0
VOTURI
-0
http://g601.info/can-xanax-withdrawal-cause-nightmares/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 08:28
+0
VOTURI
-0
http://healthxx.us/what-happens-if-i-miss-a-dose-adipex/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 07:40
+0
VOTURI
-0
http://healthsx.us/what-happens-if-i-overdose-alprazolam/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 06:50
+0
VOTURI
-0
http://azfss.us/diazepam-for-daily-use/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 06:18
+0
VOTURI
-0
http://vojxj.us/adderall-withdrawal-and-detox/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 05:17
+0
VOTURI
-0
http://yiglt.us/is-phentermine-safe/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
24 Nov 04:53
+0
VOTURI
-0
http://medicxxx.us/how-to-use-fioricet-for-alcohol-withdrawal/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
23 Nov 19:54
+0
VOTURI
-0
http://im4free.info/is-online-prescription-for-abilify-valid/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
23 Nov 17:00
+0
VOTURI
-0
http://healthbbc.us/how-to-get-adderall-prescribed-online/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
23 Nov 14:48
+0
VOTURI
-0
http://healthsx.us/alprazolam-dosage-forms/ phanoMumnlilsChoom
RonaldPap
23 Nov 12:18
+0
VOTURI
-0
http://ikknh.us/is-accutane-addictive/ phanoMumnlilsChoom
RamiroToofs
22 Nov 18:54
+0
VOTURI
-0
http://rgmdl.us/levitra-with-what-medications/ phanoMumnlilsChoom
Andrewclimi
22 Nov 17:08
+0
VOTURI
-0
http://wtczo.us/i-order-fioricet-online/ phanoMumnlilsChoom
MichealEvoge
22 Nov 16:25
+0
VOTURI
-0
http://tddbc.us/whats-your-ambien-dosage/ phanoMumnlilsChoom
Richardroomi
22 Nov 15:26
+0
VOTURI
-0
http://rsaqe.us/buy-actos-online-overnight/ phanoMumnlilsChoom
Kevinskich
22 Nov 13:57
+0
VOTURI
-0
Can Dogs Safely Take Adderall? phanoMumnlilsChoom
Michaelsuraf
22 Nov 12:26
+0
VOTURI
-0
http://skbsb.us/how-long-does-alprazolam-stay-in-your-system/ phanoMumnlilsChoom
KeithHet
22 Nov 10:01
+0
VOTURI
-0
http://xvxuu.us/when-can-i-take-my-adipex/ phanoMumnlilsChoom
Randallwed
22 Nov 08:01
+0
VOTURI
-0
http://omrfq.us/anyone-taking-adderall-for-insomnia/ phanoMumnlilsChoom

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE