Bucureșteanul care rezolvă problemele Capitalei prin sesizări: România e cum vrem noi să fie



Victor Adîr a decis, în urmă cu patru luni, că strada aparține mai mult oamenilor care o traversează și mai puțin autorităților responsabile să-i remedieze problemele: așa că a început să facă sesizări la Brigada Rutieră București până când trecerile de pietoni au fost marcate corespunzător, semnele căzute au fost schimbate și până când a reușit să-i determine și pe alți bucureșteni să treacă la acțiune, ca și el: "Pentru că, producând o schimbare mică, putem ajunge la o schimbare la nivelul întregului București".

Victor Adîr a lucrat, până de curând, ca asistent universitar la Universitatea Politehnica București. Și-a dat demisia ca să demareze niște cursuri de dezvoltare personală, prin care să-i conștientize pe oameni că au puterea de a schimba lucrurile. A început însă cu dezvoltarea orașului și prin conștientizarea faptului că el singur poate să schimbe lucurile care nu sunt cum ar trebui să fie.

Primele sesizări le-a trimis Brigăzii Rutiere, pe 28 februarie, anul acesta. Atunci, a dat drumul și blogului VictorAdir.ro, unde a scris despre fiecare constatare pe care a făcut-o, despre problemele pe care le-a sesizat și în ce măsură acestea s-au rezolvat.

Spune că a vrut să le arate oamenilor că au puterea să schimbe lucrurile: "Ăsta a fost primul pas, cu semnele rutiere. De la lucrurile mici pleacă și lucrurile mari. Am vrut să schimb concepția asta, că n-are rost să facem nimic, că nimic nu se rezolvă, România e așa cum vrem noi să fie. E foarte ușor să ne plângem de orice, dar, dacă nu ne plângem unde trebuie, adică la autorități, nu rezolvăm nimic."

Așa că s-a plâns la autorități: de multe ori până acum. Până pe 6 iunie, a făcut sesizari despre 95 de cazuri: şi, după ce a trimis informatii despre 33 de situatii către Brigada Rutieră Bucureşti, a fost îndrumat către Administraţia Străzilor- iar 43% dintre cazurile punctate s-au și rezolvat. Victor spune că, în Sectorul 1 s-au înregistrat îmbunătățiri în 9 cazuri din 22 (41%), în Sectorul 2 în 26 de cazuri din 51 (51%), în Sectorul 3 în 3 din 12 (25%), în Sectorul 4 în 2 din 5 (40%), iar, în Sectorul 6, într-un caz din 5 (20%).

Prima sesizare a fost vizavi de o situație de pe strada Viitorului, unde a observat că trecerea de pietoni era semnalizată doar pe o parte: "Problema era că pietonul vedea semnul, dar șoferul care vine nu vedea marcajul și spunea: Uite nesimțitul ăsta cum trece. Pietonul zicea: Uite nesimțitul cum nu oprește. Și cum ar fi fost să se încăpățâneze amândoi..."

A trimis mail-uri, a trimis sesizarea și pe fax, când n-a primit răspuns, a făcut fotografii, și, pe 16 martie, a anunțat pe blog că lucurile încep să se miște: problema s-a rezolvat la 16 zile de la sesizarea lui.

Trecere de pietoni strada Viitorului (înainte)

După:

Pe parcurs, lucrurile au început să se rezolve mai repede de-atât. În zona mânăstirii Cașin, de pildă, pe strada Constantinescu Alexandru, era un indicator de oprire estompat. Aici, problema s-a remediat chiar în a doua zi după ce-a făcut sesizarea: "Nu știu sigur dacă au rezolvat în urma sesizării mele, dar persoana din zonă, care mi-a trimis poza, zicea că e de mult timp așa."

 Indicator oprire estompat – Str. Constantinescu Alexandru 
(înainte) 

După:

Nu s-a axat doar pe probleme din cartierul lui, ci din tot Bucureștiul: "Mie îmi place foarte mult să mă plimb. Iar problemele sunt peste tot. Fie că mă plimb cu bicicleta, cu mașina sau pe jos, le văd. Și nu durează mult să faci o poză. Mai greu este să pornești."

Acum, încearcă să-i pornească și pe alții. A făcut o secțiune pe blog, în care-i invită pe oameni să-i trimită materiale din diferite locații și el va vorbi cu autoritățile ca să se rezolve: "În primul rând, pentru că e obligația noastră de cetățeni. Toți cei care mergem pe stradă, chiar și pe jos, pentru că și pietonii participă la trafic, ar trebui să anunțăm autoritățile." A făcut astfel 19 de constatări, pe baza situațiilor trimise de bucureșteni.

Indicator cedeaza trecerea estompat – Str. Tunari (înainte)

După:

 

Obligatoriu la stanga – Str. Gheorghe Polizu
(înainte)

După:

Înainte:

După:

Spune că un factor important în determinarea lui de a rezolva problemele a fost și stagiul de cercetare doctorală pe care l-a făcut în Anglia, timp de 8 luni, în care i-a putut observa pe britanici: "Acolo, dacă era ceva care era în neregulă, toți se urneau pentru a rezolva, erau oripilați. Dacă era o problemă în trafic, cineva greșea, nu săreau la scandal. Participanții la trafic se invitau unul pe altul să treacă. Am zis că, dacă la ei se aplică legea și încep de la lucrurile mici, putem aplica asta și în România, ca să obținem rezultate mai bune. Producând schimbarea mică cu semnele, putem ajunge într-un punct în care se poate produce o schimbare la nivelul întregului București".

Trecere pentru pietoni – zona Ministerului Transporturilor si Infrastructurii
(înainte) 

Înainte:

După:

Trecere pentru pietoni – zona Pietei Garii de Nord
(înainte) 

După:

Spune că următorul pas e implementarea unei proceduri, prin care autoritățile să folosească niște resurse de oameni și timp pentru a se autosesiza, când văd astfel de probleme, și să ia măsurile care se impun: "Pentru că eu sunt un singur om, câțiva mai trimit pe site, dar câți angajați au autoritățile? E de ajuns ca polițistul să vadă o astfel de problemă și s-o semnaleze la sfârșitul programului și s-o trimită la persoanele competente."

 Trecere pentru pietoni – zona Pietei Buzesti
(înainte) 

După:

Înainte:

După:

Indicator cedeaza trecerea rasucit - Str. Chiristigiilor
(înainte) 

După:

Etichete: realitatea, semafoare defecte București

0/4 COMENTARII
info
02 Jul 00:46
+0
VOTURI
-0
http://infoinsider.ro/2011/08/12/ruleta-ruseasca-trotuarul-cat-pasul-de-furnica-pietoni-treceti-testul-la-barna/
Gradu
25 Jun 19:05
+0
VOTURI
-0
Intrebarea retorica era pentru Vitezomanul ala tampit.
Gradu
25 Jun 19:04
+0
VOTURI
-0
Intrebare retorica: tu esti prost? Sau esti prost?
Vitezomanul Gica
25 Jun 17:18
+0
VOTURI
-0
Preocuparea lor dominanta pare sa fie marcajul pentru pietoni. Daca tot recunoaste ca strada apartine mai mult oamenilor, pai mai bine sa duca rationamentul pana la capat si sa realizeze ca strada aceea nu s-a facut gratis. Ci cu bani, de exemplu banii din taxa de drum din pretul carburantului. Deci strada e mai mult a soferilor. Ca e facuta din banii lor.

Dar el, nah, se preocupa de pietoni. Ca doar ei n-au platit nimic, deci, de ce sa nu aiba conditii excelente?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE