Sezonul opt din Game of Thrones va fi ULTIMUL



HBO a confirmat faptul că sezonul opt al serialului Game of Thrones va fi şi ultimul.

Sezonul opt din Game of Thrones va fi ULTIMUL
Sezonul opt din Game of Thrones va fi ULTIMUL

„Numărul de episoade pentru al optulea sezon nu a fost determinat", a declarat sâmbătă Casey Bloys, şeful de programe de la HBO, la conferința de vară organizată de Asociaţia Criticilor de Televiziune de la Los Angeles.

„Vom face ceea ce ne vor spune producătorii. Suntem deschişi către seria a opta, nici producătorii nu se opun, însă pentru moment nu există planuri concrete în acest sens (...) Credeţi-mă, dacă aş putea să conving echipa din spatele serialului să facă mai mult, aş mai face încă zece sezoane. Vom ţine cont însă de ceea conducerea poate să facă pentru a crea un show de cea mai bună calitate", a adăugat Casey Bloys, potrivit paginademedia.ro.

Zvonurile privind finalul seriei produse de HBO după 8 sezoane vine în contextul în care producătorii au decis să scurteze sezonul şapte şi să îl lanseze mai târziu decât de obicei.

Lansarea celui de-al şaptelea sezon din Urzeala Tronurilor este prevăzută pentru vara viitoare și nu în luna aprilie, așa cum a fost cazul celorlalte sezoane de până acum.

În plus, noua serie a producţiei fantastico-medievale marca HBO va avea doar şapte episoade în loc de zece cât avea de obicei, conform unui anunț făcut de HBO.

Etichete: Game of Thrones, sezon 8 Game of Thrones, sezon Game of Thrones

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE