Sfaturile unui secretar de stat în Min. Educaţiei pentru eleve: Pieptul în faţă, să leşine băieţii



Vasile Şalaru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, vrea să introducă în şcoli cursuri pentru eleve. În opinia sa, fetele ar trebui să înveţe "să meargă frumos şi să fie gazde bune" şi să se ghideze după enunţul: "Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii".

Sfaturile unui secretar de stat in Min. Educatiei pentru eleve: Pieptul in fata, sa lesine baietii
Sfaturile unui secretar de stat în Min. Educaţiei pentru eleve: Pieptul în faţă, să leşine băieţii
Foto: cugetliber.ro

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, copreşedinte ALDE Iaşi şi candidat la Primăria din Iaşi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Deva, că ar trebui introduse în şcoli cursuri în care fetele "să înveţe să meargă frumos, să ştie să fie gazde bune şi cum se serveşte ceaiul", el susţinând că aceste ore de consiliere ar fi utile pentru "o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine şi prin ţinută", notează gandul.info.

"Aceste ore de consiliere vizează, poate o să râdeţi, poate nu, o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine, prin ţinută. Elevii noştri nu ştiu să calce pe stradă. Eu aş vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, ştiind să fie o gazdă bună, şi cred că este o latură a învăţământului românesc, care a fost total neglijată, şi care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiţi, de trecuta educaţie de pension", a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, potrivit publicaţiei Glasul Hunedoarei.

Întrebat dacă nu ar fi mult mai util pentru elevi să înveţe educaţie rutieră sau cursuri de prim-ajutor, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a răspuns: "Nimeni nu spune ca aceste lucruri să nu se facă. La dirigenţie, ele erau obligatorii. Se făceau şi acestea. Eu am spus ca pe lângă astea să se facă şi altceva".

La finalul conferinţei de presă, secretarul de stat a mai spus că fetele ar trebui să se ghideze după enunţul: "Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii".

"Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înţeles, dar cred că un băiat, când are de braţ o fată, cel puţin aşa e la mine, în zona Moldovei, nu cred că îl interesează dacă fata ştie educaţie rutieră, ci dacă ştie să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii!", a adăugat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, citat de Glasul Hunedoarei.

Etichete: eleve, Ministerul Educaţiei, sfaturi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE