SFINȚII Casian și Gherman, pomeniți azi, 29 FEBRUARIE



Sfinții Cuvioșii Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea sunt pomeniți pe 29 februarie în anii bisecți, iar în ceilalți ani pe 28 februarie. 

SFINȚII Casian si Gherman, pomeniti azi, 29 FEBRUARIE
SFINȚII Casian și Gherman, pomeniți azi, 29 FEBRUARIE
Foto: libertatea.ro

Calendarul ortdox îi pomeneşte astăzi, 29 februarie, pe Ioan Casian Romanul, născut în jurul anului 360, în Dacia Pontică şi pe Cuviosul Gherman, primul părinte duhovnicesc și cel dintâi dascăl al Sfântului Casian, cel care l-a însoțit pretutindeni în călătoriile sale.

Sfântul Ioan Casian este autorul mai multor scrieri în care se dovedește a fi deopotrivă un mare apărător al credinței creștine, combătând ereziile vremurilor sale în lucrarea „Despre Întruparea Domnului", un bun organizator al vieții monahale, cât și un mare părinte duhovnicesc.

În volumul „Convorbiri cu Părinții", Sfântul Casian descrie cele opt mari patimi care stăpânesc sufletul omului și cu care creștinii trebuie să lupte: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea nemăsurată de bani și de avuții, mânia, lenevia trupească și sufletească, pizmuirea, slava deșartă și mândria.

Sfinţii pomeniţi pe 29 februarie:

Calendarul Ortodox:
Sf. Cuv. Ioan Casian și Gherman, din Dobrogea

Calendarul Greco-catolic:
Sf. cuv. Casian Romanul

sursa: libertatea.ro

Etichete: 29 februarie, casian, gherman

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE