Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Cornel Patrichi, depus la Teatrul Constantin Tănase, miercuri



Sicriul cu trupul neînsuflețit al coregrafului Cornel Patrichi va fi depus, miercuri, în foaierul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Capitală. Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu fostului coregraf o pot face începând cu ora 10. 

Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Cornel Patrichi, depus miercuri la Teatrul Constantin Tanase (Foto romaniatv.net)
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Cornel Patrichi, depus miercuri la Teatrul Constantin Tănase (Foto romaniatv.net)

"Pentru profesionalismul și talentul său unic, dar și pentru faptul că a colaborat excelent de-a lungul timpului cu trupa Teatrului Tănase, dar și cu toți artiștii, în spectacolele de Revistă, în cele de Televiziune, în turnee și în filme, Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' a decis ca trupul neînsuflețit al celebrului coregraf să fie depus în foaierul Teatrului miercuri", se arată într-un comunicat al instituţiei de spectacole.

Cornel Patrichi va fi înmormântat joi în cimitirul din localitatea Pipera.

Coregraful Cornel Patrichi a murit marți, în locuința sa din Capitală. Artistul suferea de mai mult timp de o boală gravă și a fost găsit de medici în stop cardio-respirator.

Cornel Patrichi: "Conducerea Dansez pentru tine e formată din nişte amatori penibili"

Coregraful Cornel Patrichi declara în urmă cu doi ani că se aşteptă ca show-ul să ajungă la un final, "deoarece conducerea acestui show e formată din nişte amatori penibili din toate punctele de vedere, şi ca meserie, şi ca fizic".

Scandal la Dansez pentru tine. Cornel Patrichi: "Concursul este aranjat!"

Fostul membru al juriului, coregraful Cornel Patrichi, aducea în anul 2012 acuze grave emisiunii şi felului în care este organizat concursul, susţinând că acesta este "aranjat" şi că atât voturile, cât şi notele membrilor juriului sunt stabilite de producători, astfel încât să câştige cazurile şi vedetele preferate de aceştia.

Cornel Patrichi s-a născut la București, la 1 aprilie 1944. S-a înscris la Școala de balet în 1953 și a absolvit Liceul coregrafic în 1962. Unchiul său, Nicolae Patrichi, care era director muzical la Teatrul 'Constantin Tănase', l-a angajat prim-balerin, la revista lui Tănase, 'Cărăbuș'. În 1972, Manolache, directorul Teatrului 'Fantasio' din Constanța, i-a propus să fie prim-balerin la teatrul său și a dansat în spectacolele acestui teatru, timp de zece ani, făcând naveta București — Constanța.

În televiziune, cel mai bine a colaborat cu Alexandru Bocăneț, din 1968 până în 1977. Vârful carierei sale în televiziune a fost 1973 — 1974, perioadă în care a realizat coregrafia la 'Gala Lunilor', informează Agerpres. 

Etichete: Cornel Patrichi, depunere sicriu, inmormantare cornel patrichi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE